Imn Național

Capitolul 4

Mașina galbenă mă lăsă la intrarea complexului rezidențial unde locuiesc. Puținii oameni cu stare care au mai rămas în fosta capitală locuiesc aici. Nu e chiar în București, e într-un orășel de lângă, care a făcut parte din București o perioadă scurtă de timp. Dar acest complex nu e ca Bucureștiul devastat pe care îl știu, e lux pur. Piscine, SPA, magazine, centre comerciale, grădinițe, școli, arenă pentru spectacole, vile, blocuri, restaurante, cluburi, bordel, teatru, operă ; minunății pe care nu le-aș da nici în ruptul capului pentru capitală, unde totul e uniform și plictisitor. Poate nu sunt aici magazine care aduc haine de la Lavander, firma mea preferată, dar aici pot să fac ce mă taie capul.
Eu stau într-un apartament penthouse, la etajul zece. E o super priveliște. Ador înălțimile.
Iau liftul și apăs pe 10. În lift mă întâlnesc cu o vecină, Madame Popa, cum vrea să i se spună. O femeie bătrână, văduvă și bogată. Urăște tinerii ce stau prin zonă pe motiv că fac numai gălăgie, iar bichonul ei alb nu poate să doarmă.
Azi purta o rochie galbenă până la genunchi. Își ținea părul alb într-un mod asemănător cum mi-l țin eu în aparițiile din media. Cândva am văzut cu o rochie neagră marca Agatha identică cu cea purtată de mine la Serbarea Națională. Femeia asta îmi copiază stilul. Cred că dacă era un magazin Lavander prin zonă baba ar fi purtat la gât pentagrama lui Lucifer, sau ar fi purtat corset asortat cu o fustă mini și platforme cu I f*ck for swastika.
- Îmi place coafura dumneavoastră! îi zic femeii vrând să îmi spună de unde s-a inspirat, dar degeaba, femeia nu știe să aprecieze un compliment.
- Lasă complimentele ne la locul lor, domnișoară. Spune-i lui George să închidă muzica aia diavolească că dacă nu depun plângere la asociația de proprietari.
- O să-i spun dacă o să-l văd.
- Sunteți tineri și ar trebui să aveți grijă de noi ăștia bătrâni!
Urăsc propoziția asta. ,, Sunteți tineri'' a omorât milioane de adolescenți nevinovați. „Sunteți tineri! Trebuie să vă sacrificați viețile pentru noi! Trebuie să muriți împușcați, uciși ca animalele de inamici. Și voi, fetelor, nu v-am uitat! Sunteți tinere, trebuie să vă sacrificați inimile îndrăgostite pentru națiune. Ce dacă iubiții voștri o să moară pe front? Credeți că ne pasă de sentimentele voastre? Nici gând! Ne pasă de națiune! Voi sunteți doar niște târfe!" Dar târfele astea fac copii, copii care o să moară pentru voi.
- Am avut grijă în război! îi spun râzând
Bufnise cu superioritate și coborâse înaintea mea din lift, ea stă la nouă, sub mine. Mereu îi aud javra schelălăind.
Liftul ajunse repede la 10, melodia enervantă oprindu-se.
Luminile automate se aprindeau odată ce pășeam pe hol, făcându-mă să mă simt ca o adevărată divă. Îmi exersez mersul de catwalk până la ușa apartamentului meu.
Dau preșul la o parte ca să iau cheia. Văd un plic alb pe care scrie „ Pentru Silvia". Deschid plicul și iau hârtia. Încep să citesc :
„ Maine merem la periferie. Ma gandeam ca vrei sa vi, stiu ca tiar plăcea. George "
- Văd c-ai găsit-o!
- Mă iei prin surprindere, să ști!
Îl iau în brațe, bucurându-mă că e acum cu mine. George mi-a fost alături mereu. Îl iubesc, dar numai pot iubi un băiat în modul ăla.
Îi dau drumul și deschid ușa, ajungând direct în sufragerie.
- Nu intri? îl întreb
- Depinde. Ai chef de ceva?
- Încep documentarele cu naziști pe Cultural și desenele britanice pe Rainbow Cartoons. Am suc, apă minerală. Deci da, am chef de ceva.
- Mă refeream la altceva.
- Am chef de o plimbare.
- Dar...
- Fără daruri că nu-i ziua mea. Intri sau nu? Nu îmi place să stau pe hol.
Intrăm și închid ușa. Mă descalț, arunc sandalele într-un colț și merg direct la bucătărie.
Îmi place bucătăria mea, e exact cum îmi place. Mobila e neagră ( ca sufletul meu), masa e lângă geam, cum i-ar fi plăcut mamei, am cei mai performanți roboți de bucătărie deși eu nu gătesc decât uneori. Am frigiderul plin, deși arunc marea majoritate de mâncare pentru că merg deseori la restaurant. Am aer condiționat în fiecare cameră, dar nu-i dau drumul pentru că vara sunt de cele mai multe ori plecată. Am o viață de lux, dar nu o folosesc.
- Apă, ceai, cafea, suc sau bere? îl întreb pe George
- Ce cafele ai?
- Câte figuri pe capu' tău. Tu crezi că știu ce am?
- Stai să văd eu.
Îmi deschide sertarul și se holbează la felurile de cafea pe care le am. Aveam multe tipuri, deși mie nici nu prea îmi place cafeaua.
- Cafea cu scorțișoară, Cafea cu cacao, cu lapte, 3in1, 2in1, făra cofeină, capuccino cu rom, capuccino vienez... Ști ce, fă-mi fără cofeină. Ț-i se pare prea lame?
- Din partea ta, da. Dar ai zis că mâine mergem periferie. N-o să mai dormi la noapte. Treaba ta!
- Cât e ceasu'?
- Cinci.
- Am timp, dă-o dracu de cafea. Fă-mi de aia cu scorțișoară care îți place ție.
Apăs pe trei butoane și într-un minut cafeaua e gata. - Merg să mă schimb!
- Pot să vin să te privesc? mă întreabă George râzând
- Sictir!
- Îți iei viol în seara asta!
- Să mori tu?
- Să mor eu! Ști că numai pot după tine. Te-aș ține in pulă toată ziua, ști asta.
Urc scările și îi arăt degetul mijlociu. Cândva îmi plăcea să m-i se facă declarații d-astea, dar acum numai am energia necesară. Mă simt ciudat când sunt pipăită, îmi dă o stare de nervi când cineva îmi face declarații și simt că mor când mă gândesc la sex. Lucrurile astea mă chinuie, dar tot le fac. Chestiile care îmi provoacă durere, mă fac să mă simt vie. Fără durere, cum am mai ști că trăim?
Îmi dau rochia jos și o arunc pe podeaua dressing-ului. Mă uit minute bune în oglindă, mă fascina să mă uit la corpul meu inca de când eram mică.
Mă uit prin tonele de haine pe care le am, luând cu greu decizia ,, ce să port ". Privirea îmi pică pe un sutien negru cu ținte și pe o fustă mini neagră cu oase, dar cum George avea instinctele sexuale activitate, nu voiam să-l provoc, deși i-ar fi plăcut.
În cele din urmă îmi iau pantalonii scurți negri, tricoul cu Eluveitie și bocancii mei preferați cu 30 de inele (negri, bineînțeles).
Golesc un sertar plin cu accesorii căutând ceva ce să se potrivească cu ținuta mea. Decid să port nelipsitul ceas cu logo-ul trupei Black Label Society, crucea întoarsă primită cadou de la un vechi prieten, care e mort acum și ochelarii mei de soare Polaroid preferați, cu rama neagră.
Îmi desfac cocul lăsându-mi părul liber, fără a-l lega. Cobor scările și ajung în sufragerie. Mă așez pe canapea și dau drumul la televizor pe Amethyst Music, un canal de muzică britanic, foarte popular. După ce s-au terminat reclamele, dau volumul la maxim. Melodia Midnight Memories de la One Direction se auzea în toată casa, fapt ce mă ducea cu gândul la colegele mele din generală, directionere înfocate.
- Bă, nu-mi pune poponarii ăștia. Ești îmbrăcată în negru și asculți imnu' gaylor. Dracu te mai înțelege și pe tine.
- Deci le recunoști muzica!
- Normal, mă bătea soră-mea la cap cu ei când era mică. Apropo, arăți bine. Mă faci să mă simt prost că eu încă sunt în uniformă.
- Se mai întâmplă.
Iau o cutie de bere din frigider și mă trântesc pe canapea. Iau telecomanda în mână și schimb postul, dând pe Rainbow Cartoons. The adventures of a kawaii cat tocmai începuse, dar episodul ăsta l-am văzut de o mie de ori.
- Ce mă enervează faptul că suntem numai noi doi și nu pot să-ți fac nimic.
- Poți să îmi faci multe; poți să-mi faci de mâncare, poți să-mi faci curat, poți să-mi faci ordine în dressing. E o infinitate de opțiuni.
- Nu la asta m-am referit.
- Lasă asta, cât ne mai miluim pe aici, am chef să mai ies din casă, m-am plictisit.
- Hai la Victoria, am chef să beau ceva.
- Tocmai am venit de acolo, numai am chef.
- Ce căutai acolo fără mine?
- Am fost cu o tipă de la terapia de grup. Copil de la orfelinat, bătut de soartă.
- De la Sfanta Ana?
- Da, de unde știi?
- Aveam o presimțire.
- Atunci, numele Mara îți spune ceva?
- Tu să-mi spui. Tu ar trebui să-i cunoști pe majoritatea copiilor foștilor politicieni. Mara nu îmi spune nimic, îi ști numele complet sau orice altceva?
- Are în jur de șaisprezece ani, e crizată și ciudată. Îmi amintesc ceva vag despre ea, dar zice că a văzut războiul cu ochii ei, dacă era în buncăr nu avea cum.
- E posibil să inventeze ca ceilalți să nu-i recunoască identitatea. Îți amintești ce a zis despre război? E posibil să fii spus doar lucruri comune, știute de toată lumea.
-Tot ce a spus avea legătură cu Revoluția Naționaliștilor, nimic despre războiul propriu zis.
- Și? Nu e clar? Sunt filme, imagini, relatări - tot ce vrei cu această revoluție. Se învață la școală, orice prost știe măcar de ce a avut loc această revoluție, și chiar și un țăran a văzut filmul. Minte.
- Ea spune că războiul a fost cea mai grea perioadă din viața ei. Dacă nu a văzut nimic, de ce spune asta?.
- 1256 de politicieni corupți au fost uciși în timpul războiului, poate ai ei se numără printre ei. Oricum, aici nu poți să afli tot ce ai nevoie să ști, capitala este răspunsul la toate.
- Numai am chef să-mi bat capul cu asta. Dă-o dracu.
- Tu ști mai bine.
Îmi mut privirea către televizor. Pisica kawaii țopăia pe un curcubeu roz, spunând ceva în japoneză, subtitrarea fiind inexistentă. Mă uit rapid la ceas, dar ce se întâmpla la televizor era mai interesant. În prim plan aparu un triunghi mov, cu mâini și picioare colorate. Un ochi dansator se așează în vârful triunghiului spunând într-una OBEY ME OBEY ME. O voce pițigăiată anunță că e timpul pentru lecția de geometrie, imediat după s-a auzit o voce care țipa Liah Natas, kids. Say it loud!
- Ce pula mea?! exclam eu
- Liah Natas? Ce înseamnă...
- Şt.
Vocea care anunțase lecția de geometrie spune că un triunghi echilateral are toate unghiurile de 60°, deasupra triunghiului formându-se un 666. Se mai aude un strigăt care zice Edicius, terminându-se emisiunea, sau ce a fost asta.
- Mă mut în munți! îi spun lui George
- Ai văzut ce am văzut și eu?
- Din nefericire, da.
Închid televizorul și mă dau jos de pe canapea. Arunc cutia de bere goală și beau niște apă, direct din sticlă.