Imn Național

Capitolul 2

        Taxiul ne lăsă în față la fostul Palat Victoria, care acum e Hotel Victoria, locul unde merg numai oamenii din Partid, bogații, membrii trupelor speciale pentru  ,,a se simți bine '' și, deși nimeni nu recunoaște, spionii . De multe ori mă întrebam dacă ăsta e bordel sau loc de spionaj. Barul hotelului e mereu plin de spioni maghiari. După ce România și-a luat teritoriile înapoi, maghiarii sunt convinși că îi vom ataca . Dar au greșit locul, aici oamenii vin să se laude, nu să discute lucruri importante. E cel mai nasol oraș din țară, ce dracu!
        Mara admira clădirea spunând din când în când câte un ,, uau ! " sau ,, mamă! ". Clădirea arată destul de nașpa, cred că ar leșina dacă ar vedea hotelurile din capitală.
- Ce caut eu aici? mă întrebă
- Mi-e sete. Am chef să beau ceva, îi răspund
- Asta e... a fost...
- Da, ala-i, spun încercând să îl imit pe Codrin Bradea 
        Tocurile sandalelor mele negre se înfigeau în asfalt. Mă aplec să le desfac legăturile și îmi dau încălțările jos. Le iau de jos și le țin în mână. Nu am de gând să îmi rămână înfipte în asfalt de tot. Urăsc pantofii cu toc.
        La intrare un tip în uniformă de ospătar ne deschide ușa. Eu și Mara mergem direct la separeu.
Mă așez pe o canapea albă de piele. Mara se așează pe tabureretul din față.
        Nu mă bagă în seamă, de când am intrat se holbează la încăpere. Trebuie să o înțeleg, un copil de la orfelinat nu are mereu ocazia să vadă așa ceva, deși pentru mine e ceva normal.
        După război, Palatul Victoria a fost distrus. A fost bombardat de inamici și nu a rămas mare lucru. A fost însă reconstruit după forma veche, dar rearanjat pe interior.
        Chelnerul venise la masa noastră cu două meniuri. Îl deschid pe al meu și dau direct la pagina cu băuturi alcoolice. De când America a fost înfrântă, majoritatea băuturilor alcoolice sunt rahaturi europene, cu puțin alcool.
- Ce mama naibii?! o aud pe Mara exclamând
Las meniul jos și mă uit la ea. Răsfoia meniul ăla de parcă era scris în altă limbă, nu în română. Chipul i se albise și părea amețită.
- Îmi cer scuze pentru expresie.
        Încep să râd. Dacă asta consideră ea limbaj urât, nu cred că ar vrea să mă audă vorbind la adevărata mea capacitate.
- Ce s-a întâmplat? îmi întreb partenera de băut
- Nimic.
- Nu ai de gând să spui ceva?
- Ba da. Doar că m-i se pare că totul e așa ciudat. Nu credeam că voi intra vreodată aici. Arată diferit de tot ce am văzut până acum. Și credeam că locul ăsta e altfel.
- Războiul. Ce să-i faci...
Chelnerul, un tip de vreo treizeci de ani , veni să ne ia comanda. Eu știam ce vreau să beau, dar Mara nu cred că știa.
- Eu vreau vin Murfatlar, musai dulce. Tu Mara, ce vrei?
- Eu.. Pepsi, cred.
- Tineretul, obișnuit cu propaganda americană. Suc de struguri pentru ea, spun uitându-mă la Mara, iar ea dă aprobator din cap.
Chelnerul notă comanda și o luă către bar ca să ne aducă băuturile.
- Niciodată,sub nicio formă să numai spui de băuturile americane. Nu tu Coca Cola, Pepsi, Fanta, Nestea, Sprite sau altele. Să nu dea dracu să îți scape. Poți fi denunțată și să ajungi în exil pentru trădare de țară. Oamenii ăștia nu te vor înțelege că ești tânără și că ai prins alte vremuri. Vrei Fanta? Spui suc de portocale acidulat. Cola e suc de struguri. Nestea e ceai rece. Ai înțeles? îi spun fetei încet, sperând să nu audă nimeni in afară de noi. E regim totalitar, totuși. Trebuie să avem puțină grijă.
- Nu am știut. Promit că de acum încolo voi avea grijă. - Așa să faci!
        Plictiseala începu să domine. Nu aveam ce să vorbesc cu Mara, e prea tăcută pentru mine. Asta poate fi cea mai tare zi din viața ei, iar ea a ales să nu facă nimic, să nu zică nimic.
Chelnerul veni cu băuturile. Marei îi puse paharul cu suc de struguri în față iar mie paharul de vin.
- Dacă domnișoara mai vrea zahăr să îmi facă semn. Voi veni cât de repede pot.
- Nu e nevoie. Mulțumesc, îi răspunse Mara
După ce plecă ospătarul, dau pe gât tot paharul de vin, așteptând ca alcoolul să își facă efectul. Mara însă, abia dacă se atinse de paharul ei cu suc. Cred că o macină ceva, pare supărată. Aș vrea să o întreb ce are, dar nu am chef să mă întristez, am venit aici ca să mă simt bine.
- Silvia, unde e baia?
– După bar sunt niște scări. Urci și prima ușă la dreapta. Vezi că unii s-ar putea să te întrebe de tarif, dacă pățești asta spui că ești cu mine. Dacă insistă îmi faci semn.
- Poți să vi cu mine, te rog?
- Până la baie? Cred că glumești.
        M-i se face milă de ea. Mă dau jos de pe canapea, deschid ușa separeului și o iau de mână pe Mara. Luatul de mână e un obicei mai vechi de al meu.