Sofism despre moarte (WattAwards)

4: Amintirile importante rămân

Urmatorul capitol :) Il criticati putin? Putin mai mult? Daiana in poza :)... sper sa reusesc sa o termin la timp :D

@};-

4: Amintirile importante rămân

Ceea ce voia Flavia părea o nebunie curată. Chiar ea admitea asta în gânduri, dar nu putea da înapoi. Ştia că Ela s-a sinucis în camera ei, atârnând ştreagul în patru cuie deasupra uşii.  Radu îi descrisese camera, îi citise chiar şi ultimele ei cuvinte, din scrisoarea de adio, dar curiozitatea o împingea să vadă totul cu proprii ochi.

Se părea că tatăl ei lucra în armată şi pleca pentru perioade destul de mari timp. După ce au găsit cadavrul, el a dat o declaraţie şi ar fi plecat în câteva ore, spunând că nu vrea să mai audă nimic. Era puţin probabil ca cineva să fi curăţat locul.

Cu câteva excepţii, străzile oraşului erau pustii, dar Flavia nu era îngrijorată din cauza asta. Se ţinea de braţul lui, dar simţea că el era cel care avea nevoie de suport. Nu o deranja. Era conştientă că arătau ca un cuplu ce plecau spre casă după o noapte nebună. Se îndoia că i-ar fi oprit cineva să îi întrebe unde se duc. Poate doar vreo fantomă de pe străzi.

Erau fericiţi când au intrat în scară, mulţumită lui Radu, care încă ştia codul. Nu era cald, dar erau mai multe grade decât afară. Flavia l-a lăsat în faţa uşi şi a scos de sub prag o cheiţă micuţă, după care a coborât la întrare. Ştia deja că o să găsească în cutia poştală, sub revistele cu reclame de la supermarket-uri, cheia de rezervă. Personal, credea că e o idee foarte proastă. Lacătul chinezesc de la cutie putea fi spart foarte uşor, dar cât timp nimeni nu ştia de partea a doua a informaţiei, se îndoia total că cineva are nevoie de facturile familiei Brumaru. Şi nu a fost deloc dezamăgită de acurateţea informaţiilor lui Radu. Sub plicurile de facturi şi reviste se găsea cheia apartamentului, ataşată de un breloc în formă de stea cu şase colţuri, de un galben murdar.

Fata s-a grăbit să urce. Simţea că metalul o frige în palmă, deoarece făcea ceva ce nu ar fi trebuit. Dar încerca să nu se gândească la asta. Avea să vadă locul crimei. Oricât de sinistru părea asta, era destul de nerăbdătoare. Putea simţi adrenalina curgându-i prin vene şi se gândea la diferite descrieri din cărţi, sau imagini din filme ce i-au rămas întipărite în minte. Pentru prima dată, avea să vadă scena morţii pe viu. Ideea îi dădea fiori, iar faptul că era cu Radu făcea ca emoţiile să i se intensifice, datorită legăturii lui cu victima.

Când a ajuns din nou în faţa apartamentului cu un ,,6’’ mare, exact deasupra de vizorul uşii de fier, tânărul se fâţâia de pe un picior pe altul. Avea broboade de sudoare pe frunte, iar temperatura scării era probabil ultimul lucru ce le putea cauza. Era descheiat la geacă, iar fularul atârna pe umeri, descoperindu-i gâtul alb. Ştia că îl atrage într-un joc periculos, iar asta ar putea să îl distrugă mai mult decât să îl ajute, dar era sigură că o parte din el avea nevoie de asta. Avea nevoie să înţeleagă că Ela a murit.

 - Dă-mi telefonul tău, a întins Flavia mâna.

I l-a pus în palmă. Avea o privire întrebătoare, dar era mai mult pierdută. Nu era deloc în largul lui, iar fata putea jura că, dacă ar fi făcut asta singur, ar fi făcut stânga împrejur şi ar fi luat-o la fugă.

Flavia a căutat puţin prin telefon, după care l-a ţinut în mână şi a deschis uşa. A tras scurt aer în piept şi a întrat, făcându-i loc şi lui Radu. Acesta a închis uşa în urma lui, iar puţina lumină de pe scară, ce lumina întreaga noapte, a dispărut. Erau amândoi în beznă, când ea a aprins bliţul de la mobil.

 - De unde ştii că are bliţ? a întrebat cu voce tremurătoare.

 - Poza pe care am făcut-o în club. Nu asta e important acum.