~Fantezie/Dramă/Aventură/Finalizată~
Aceasta este povestea lui Michelle, o tânără vrăjitoare de 16 ani, care după ce și-a văzut mama murind chiar în brațele ei, învață din nou să trăiască.
"Să n-ai încredere în nimeni" sunt cuvintele pe c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Următoarea zi m-am dus cu Lyra la școală, m-am gândit să continui școala asta de vrăjitorie, oricum nu am nimic altceva mai bun de făcut. După spusele Lyrei, astăzi o să învățăm autoapărarea și cum să ne luptăm cu săbiile.
— Bun, acum urmează să facem echipe de câte doi pentru a ne lupta cu sabia -săbii false-, noi o să luptăm împreună pentru siguranța ta, spune Lyra.
— Copii, alegeți-vă partenerii! spune profesorul Griffin.
Iau o sabie și mă duc lângă Lyra, pregătită să dea start profesorul, însă înainte de asta îl văd pe prințul Nicholas cum vine înspre noi.
— Lyra, ne scuzi. Michelle o să fie cu mine în echipă, spune prințul cu glasul poruncitor.
Lyra a făcut o plecăciune și a acceptat, nu poate să-l refuze pe print. De ce vrea să se lupte cu mine? Oare a aflat cine sunt cu adevărat? Sper ca lucrurile să meargă bine.
Ne luăm pozițiile și începem să ne luptăm. Când atac prima pare surprins, probabil credea că nu am pus mâna pe o sabie până acum. Întradevăr, se luptă bine. Adică, normal că se luptă mai bine decât mine, el a crescut aici și sunt invidioasă pe aspectul ăsta.
— Așadar, de unde ești? întreabă prințul.
— De pe Tărâmul Muritorilor, dar deja știai asta, răspund.
— Și ce a căutat o vrăjitoare printre muritori? Mai bine zis, ce cauți acum aici, după atâția ani?
— Cu tot respectul, dar nu e treaba ta.
Deja începe să mă calce pe nervi, sper să nu zic ceva ca să afle că sunt fiica lui Aurora.
— Am auzit că ai un șarpe, Hekate.
— Așa și?
Încerc să țin pasul cu el, e clar că știe să se lupte mai bine decât mine.
— A fost odată o regină, avea un șarpe pe nume Hekate, la fel ca tine. Dar presupun că e o coincidență, nu?
— Normal că e o coincidență.
Și cu asta se termină ora și aleg să plec la Lyra, însă prințul mă prinde de mână și îmi șoptește la ureche:
— Crezi că nu aș recunoaște-o pe fiica Aurorei? spune el încet.
Îmi măresc ochii la auzul vorbelor lui, iar inima îmi bate tare din cauza respirației lui la urechea mea. Pentru prima oară îi observ ochii verzi cum au o strălucire aparte, uitându-se la mine iar părul lui negru îi zboară prin toate direcțiile din cauza vântului.
