Nici eu și nici Nick nu am vorbit despre ce s-a întâmplat aseară. Dimineața am plecat până afară pentru a-mi limpezi gândurile, iar când m-am întors înapoi în cameră, Nick dispăruse. Nu mă mir de ce, este regele unui regat, iar eu îi stau în cale de a-l conduce.
Mă pregătesc repede și mă duc în fața ușii Lyrei, încă nu știu dacă să bat la ușă sau nu. Când mă pregătesc să plec, Lyra iese din camera ei și când mă vede pare îngrijorată, probabil din cauza feței mele.
Mă invită înăuntru și văd cum în toată camera ei este curat, nu pot să spun asta și despre camera mea. Mă așez pe marginea patului ei și ea se așează lângă mine, întrebându-mă ce am pățit. O iau în brațe și după îi povestesc totul, fiecare detaliu care s-a întâmplat între mine și Nick în săptămânile astea, îi povestesc până și de noaptea trecută.
Mă privește cu milă și ascultă tot ce-i spun, îmi era dor de prietenia dintre Lyra și mine.
— Tu îl iubești? spune ea într-un final.
M-am gândit la asta de sute de ori, dar cred că e prea devreme pentru a spune că îl iubesc. Nici nu știu dacă măcar am sentimente pentru el.
— Nu. Adică, nu cred.
Privirea Lyrei acum este una confuză, nu înțelege ce se întâmplă. Defapt, nici eu nu înțeleg nimic.
— Uite, regele este mult mai complicat decât crezi tu, eu îl cunosc de când mă știu. Din ce am văzut, este un rege bun, chiar foarte bun, însă nu se pricepe deloc la relații. Rănește fete mai mereu, chiar vrei să te bagi în jocul ăsta?
— Nu este un joc.
— Pentru el este, și știi și tu asta. Nu vreau să te văd rănită din cauza lui.
Are dreptate, până la urmă o să mă rănească așa cum face el de obicei, trebuie să-i pun capăt până nu este prea târziu. Vorbim în continuare despre alte subiecte, subiectul Nick este închis din toate punctele de vedere, și îmi spune că Adelaide o să vină la balul din seara asta, am și uitat de el.
— Michelle cum să uiți de Samhain?!
Samhain este una dintre cele opt sărbători din roata anului, este un fel de Halloween din Tărâmul Șerpilor. Se zice că în noaptea de Samhain, voalul dintre lumea morților și lumea viilor este mai subțire. De obicei, vrăjitoarele fac ritualuri și vrăji, iar culorile specifice sunt: negru, portocaliu, mov și alb.
Cu toate astea am și uitat de sărbătoarea asta, nu m-am pregătit deloc pentru balul din seara asta. Lyra parcă mi-a citit gândurile și se duce la dulapul ei.
— Aveam o presimțire că nu ai o rochie, așa că îți dau eu una.
Scoate din dulap o rochie lungă, probabil îmi ajunge până în pământ, cu alb și negru. Este superbă, nu știu cum se face că Lyra are mereu o tonă de rochii. Am noroc că suntem cam de aceeași mărime, că altfel trebuia să caut o rochie acum. Îi mulțumesc și mă duc în camera mea.
CITEȘTI
Un destin întunecat
Fantasía~Fantezie/Dramă/Aventură/Finalizată~ Aceasta este povestea lui Michelle, o tânără vrăjitoare de 16 ani, care după ce și-a văzut mama murind chiar în brațele ei, învață din nou să trăiască. "Să n-ai încredere în nimeni" sunt cuvintele pe c...