O promisiune încălcată

'32'

Ella

Vestea că ne-am logodit s-a răspândit destul de repede la clinică.
,, Cât de placul este să te uiți la îndrăgostiți. Ei se potrivesc foarte bine. Perechea ideală.
Se pare că bârfele tale chiar că i-au adus împreună " a fost prima frază cu care a întâmpinat-o Cllara pe Otilia. Ce să zic, colegii ne-au întâmpinat cu felicitări, și se pare că au uitat micul incident. Bine ,mai puțin Otilia, care încă e nefericita din acest punct de vedere.

- Ce ți-ai pus în plan să faci cât o să lipsesc ? mă întreabă Edward din baie.
- O să mă distrez și o să mă odihnesc de tine, încerc să-mi păstrez seriozitatea în glas și nu-mi ridic ochii din cartea pe care o citeam cu mare interes, dar mai trăgeam din când în când cu ochiul la spatele lui încordat .
Se întoarce și face doi pași în fața, ajungând la ușă, iar expresia de pe față mă face să izbucnesc în râs .
- Acest moment ar fi trebuit filmat, izbucnesc într-un ras isteric și pun cartea pe pernă. Tu cu periuța de dinți în mână și cu ochii bulbucați,mai rar am văzut ....
- Aha, îți arde de glume ? Știu cum să îți potolesc focul! Lasă cărțile ,ai timp destul pentru ele! spune și se năpustește asupra patului, luându-mă complet prin surprindere .
- Edward, mâine ai zbor, trebuie să te trezești dimineață, încerc să-l conving.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare,îți mai dau o șansă, că după răspuns ... continuăm ce am inceput, îmi spune cu glasul lui răgușit care știe perfect cum să mă ademenească.
- Așa faci,da ? Îl lovesc în joacă în umăr.
O să fiu pe la clinică mai tot timpul, cel mai probabil, dar am fost invitată de Patricia la un ceai. Vor fi și prietenele ei , probabil că vrea să mă introducă în,,familie ", accentuez ultimul cuvânt .
-Atunci îți doresc multă răbdare . Te vor epuiza complet, dar mereu poți să fugi, spunând că ești chemată la clinică.
- O să îmi lipsești, îi spun privindu-l în ochi .
- Revin în 3 zile. Cum ajung în Berlin te contactez ca să nu îți faci griji, spune în timp ce se apropie și depune mici săruturi de-a lungul gâtului. Nici măcar nu poți să-ți imaginezi cât de mult o să-mi lipsească aceste brațe încolăcire în jurul corpului meu. M-ai făcut dependent de tine, iubire. Oare e legal ce îmi faci tu ?
-Aha ,acum nu mai scapi spun ridicându-mi mâna pe care trona inelul.
-Asta a fost și planul .Nu mai vreau să-mi scapi. Nu o să te las nici măcar pentru o secunda. Ești a mea !

***
-Ce bine îmi pare să te revăd. Data trecută, nerușinatul de Edward ni te-a luat și nu am reușit să discutăm .
- Acum avem destul timp la dispoziție, le zâmbesc sincer doamnelor pe care le-am cunoscut pentru prima dată la ziua Patriciei .
- Ce ziceți să aduc albumele cu poze? Să îl vezi pe Edward cât de mic era .
- Ar fi perfect, spun entuziasmată. Nu am avut ocazia să-i văd pozele .
- Da ... de la tragicul accident în care au decedat părinții lui a preferat să le ascundă. O să-i vezi și pe ei. Iată și albumele, nu stau departe, sunt mereu langa mine, când vreau să îmi deplâng copiii, spune tristă .
Dar pentru inceput, merg să aduc ceaiul.
- Să vă ajut ?
- Nu e nevoie, scumpo. Fă-te comod .
- Privește ce mic era. Sunt sigură că copii voștri vor fi la fel de frumoși, spune dna Eliza .
- Nu privim atât de departe .
- Ai auzit ce a spus? strigă către Patricia,care era încă în bucătărie.Au de gând să te lase fără nepoței !
- La cum îl știu pe Edward, pot să rămân fara orice, dar nu și fără nepoței, răspunde ea amuzată .
Pozele curg una câte una. De la câteva luni , până la 7 ani. Era foarte haios .
Chiar daca nu am poze cu mine, nu aș dori să le vadă. Sunt sigura că ieșeam caraghios mai mereu. Iar el, și când era mic era la fel de prezentabil. Ce să mai vorbim, și atunci a cucerit cu siguranță întreaga grădiniță!
-Privește, Ella. Ăștia sunt Hardin și Eva .

- Ăștia sunt părinții lui Edward? Glasul meu răsună tremurător de încet.
Camera devine mult prea mica și am nevoie de aer, de parcă timpul s-a oprit în loc. Încerc să-mi reproșez șocul care cu siguranță se poate citi pe chipul meu. Întind mâna și i-au poza. Nu poate fi adevărat. E prea de tot. Nu mi se poate întâmpla chiar mie .
-Sunt incredibil de fericiți, ce drăguț era Edward la 17 ani. Toate fetele roiau în jurul lui. Îi țin minte, aici erau la ziua de naștere a Adei. În această poza sunt încă toți trei... Ada adora apusul și marea, Băieții i-au făcut o surpriză și au închiriat o garsoniera pe malul mării. Au venit atât de fericiți de acolo. Apoi totul s-a rupt...
Patricia a suferit atât de mult. Cu greu am scos-o din acea stare. Unica ei motivație era Edward. Pentru el și-a revenit.
Păcat că au plecat atât de repede ...
- Chiar, sunt foarte fericiti, rostesc mai mult pentru mine ,păcat ... Spun în timp ce mă ridic uitandu-mă deconcentrată în jur .
Cum naiba să plec acum ?
-Trebuie sa dau un sunet la clinica ,revin în câteva minute, mă scuzați .

Ies într-o răsuflare din casă.
Fac doua ture în jurul clumbei cu trandafiri .Trebuie să mă liniștesc . Nu am nevoie de un atac de panica acum,nu aici!
Te rog, te implor, respiră adânc ! Cheamă un taxi ,da .Asta o să fac .O să chem un taxi ,îmi spun scoțând telefonul din buzunar.
-Scumpo, s-a întâmplat ceva ,ești îngrijorată și mai ești și palidă ? iese într-o răsuflare din casă Patricia. Fetele mi-au spus că ai ieșit din casa și nu arătai prea bine.
- Totul este în regulă, doamna Patricia .
Perfect Ella ,perfect ,nu i-ai mai spus Dna Patricia de când a ieșit din funcție .La naiba dai de bănuit ! Aduna-te. Dă-ți doua palme !

- Sunt nevoită să plec, trebuia să fac un sunet la clinica și uitasem complet de el. Cllara mi-a spus că nu se descurcă și are nevoie de mine. Mă scuzați, promit că mă revanșez, nu rămâne așa, încerc să îmi pun cel mai fals zâmbet pe care l-am avut vriodata, încât simt cum fața mea a devenit strâmbă, dar ce mai contează .
-

Să vă distrați, spun spre sfârșit și mă întorc abia când Patricia intră în casă după câteva încercări eșuate de a mă convinge .

A ajuns și mașina .Perfect .

Nici măcar nu am înțeles cum picioarele m-au adus în apropiere de poarta înaltă. Tot ce văd este ceață, încet încet, picioarele îmi devin moi, mult prea moi pentru a mă ține. Cu o ultimă putere ies pe poarta și urc în mașină încercând să par stabilă.
Încă două momente fii tare, te rog .
- Sunteți bine, domnișoară? mă privește șoferul prin oglindă vizibil interesat .
Are tot dreptul, respir din ce în ce mai greu .
- Totul e în regulă. Sunt doar obosită și stresată. S-au adunat multe... încerc să mă justific nici eu nu înțeleg de ce .
- Așa e, când îți pare că ai atins culmile fericirii, de obicei vine un nor care îți clatină balonul ce plutește lin.
Dar nu uita că furtuna trece, totul va fi bine .

Deci asta a fost ultima picătură, pentru că izbucnesc într-un plâns pe care nu-l pot controla. Lacrimile curg fără să se oprească și tot de ce am nevoie e să mă trezesc din acest coșmar. Iau șervețelul pe care mi-l întinde șoferul vizibil îngrijorat. Restul călătoriei nu mai scoate nici un cuvânt, preferă să tacă ,lăsându-mă victima gândurilor mele

Dar poate nu sunt ei, doar seamănă izbitor de bine ?
Ella ,nu ai văzut poza ? Sunt ei ,doar că mult mai tineri ...

Cum am coborât din taxi, cum am urcat scările nu îmi amintesc .
Știu doar că am ajuns în fața apartamentului meu și îmi fac curaj să intru de câteva zeci de minute.
La naiba , intră odată , o să iasă vecinii să vadă ce se întâmplă și de ce nu intri în apartamentul tau de jumătate de oră !
Cu mâinile tremurânde scot cheile din geanta și cu greu descui ușa, îndreptandu-mă spre dormitor.
Arunc totul la podea de pe raft în căutarea disperată a cutiii unde mi-am ascuns trecutul. Și o găsesc, acolo unde am lăsat-o.
Poze cu noi trei fericiți, poze cu mama , lănțișorul pe care i-am promis că o să-l păstrez și într-un sfârșit poza pe care o căutăm.
Te rog ,Doamne ,să fie o greșeală .
Te rog să nu fie ei în poza blestemata!

Am luat-o cu mine, din biroul tatălui meu, ca să mă asigur că acest coșmar mă va urmări pentru totdeauna. Și astfel s-a întâmplat. Îmi pun mâna la gură pentru a-mi înăbuși strigătul. Izbucnesc într-un plâns isteric.
Sunt ei trei ,cum nu i-am cunoscut de la început doar că părinții lui sunt mult mai tineri? Iar el ...nu are mai mult de 10 ani aici. Chiar și la televizor au difuzat o poza din trecut, pentru că el era la fel de mic, pe când în realitate avea 17 ani.

De ce naiba nu am umblat la cutia asta de mai bine de jumătate de an ?
Pentru că am fost fericită? Pentru că acest jumătate de an nu mi-a reamintit de trecutul meu? Da ... ăsta e răspunsul.

Sunt sigură că e trecut de miezul nopții și tot ce fac este să mă uit în gol. Cu poza pe brațe, rezemată de peretele rece încerc să caut o explicație a ceea ce se întâmplă în viața mea. Dar eșuez lamentabil.
Și ce mă fac acum ? șoptesc cu ultimele puteri, îmi duc mâinile în jurul corpului în încercarea de a mă îmbrățișa și vars și ultima lacrimă pe care o mai am.
Acum sunt singură,acum am rămas cu adevărat singură.Poate e timpul să vin la tine, mamă... ?