O promisiune încălcată

'38'

Edward

I-am semnat blestemata de cerere, cu gândul că în cele două săptămâni pe care este impusă să le lucreze până găsim un alt candidat voi reuși cumva să o prind. Însă pe naiba, totul a fost  mai mult decât greu, iar după mica noastră escapadă din birou eram sigur că suntem din nou împreună.
  De fapt, asta m-a întărâtat și mai mult, pentru că urma să o duc acasă și să o fac a mea în absolut toate modurile posibile până îi ies toate prostiile din cap. Dar ea ca deobicei, a făcut doi pași în urmă și mi-e frică, cu  câți pași face  mai mulți , cu atât mai aproape e prăpastia.
Chiar de la început  eu eram cel care umblă după ea. Mereu mă respingea, însă ochii îi spuneau altceva, de asta am continuat să o cuceresc până când am reușit să-i demonstrez că putem avea o relație. Da, și bărbații își doresc relații serioase!

Încep să cred că ea se răzbună pe mine.
Sunt gata să stau în fața ei învins, sunt gata sa pierd războiul pe care îl duc cu mine însumi de ceva ani buni, pentru că înțeleg că  doar  cu ea viața mea a căpătat culoare și riscă să devină din nou extrem de monotonă.
Doar odată în viața un bărbat poate simți un sentiment atât de puternic și știu !  Știu că ea este acea persoană de care am nevoie, iar eu sunt cel de care are nevoie ea. Atunci de ce să ne convingem că nu e așa?

Ticăitul nervos al ascensorului mă face să număr secundele infernale. Am ieșit val vârtej din urma ei, asta după ce am zdrobit  tot ce mi-a fost la îndemână.
Voiam să-i văd privirea. Voiam să mă asigur că ochii îi sunt de acord cu faptele. Și nu erau! Naiba știe de ce face prostia asta.
Nu am mai suferit după o femeie niciodată, dar asta mă va aduce în pragul nebuniei, la sigur.
Dragostea înseamnă să calci peste tot ceea ce ai învățat ani de zile , până când o întâlnești și îți demonstrează că este încât ... nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Nu îmi dezlipesc privirea de pe ea, până când se întoarce și rostește una din cele mai proaste fraze, cu gândul de a se face nevăzută. Dar în încercarea de a pleca, o văd cum se clatină pe propriile picioare și înțeleg că ceva nu este în regulă. Mă îndrept spre ea  sau mai bine spus, chiar alerg, până când corpul ei se prăbușește și reușesc să o prind în brațele mele.  Țipătul Cllarei răsună în toată încăperea cu un ecou, iar eu o strâng la piept pe ființa care mi-a dat lumea peste cap simțind cea mai mare durere: teama de a o pierde.

Am dus-o în primul salon liber. E doar o pierdere de cunoștință, dar la naiba cât de mult m-am speriat!  Stresul, oboseala și ultimele evenimente și-au pus amprenta pe ea. 
După ce și-a revenit, medicii i-au administrat doza necesară prescrisă pentru a se recupera și acum doarme liniștit.
Noaptea asta o va petrece aici, o vom petrece aici, pentru că am rămas lângă ea, chiar dacă ceilalți au fost destul de instistenți să mă petreacă acasă pentru a mă odihni și eu, promițându-mi că vor avea grija de ea.
Gândurile îmi sunt toate la situația în care ne aflăm și nu vreau să mă mai gândesc la ieșirea ei de acum câteva ore în urmă.
- Edward, nu mă lăsa, delirează prin somn in timp ce îsi ține ochii strânși, iar lacrimile cad una câte una. Probabil are un coșmar.
Mă apropii pe de și îi iau fața în mâini.
-Nu o să te părăsesc niciodată, îi șoptesc sărutându-i obrajii, dar lacrimile nu au de gând să se oprească.
- Te iubesc, sunt cele două cuvinte cărora le-am simțit dorul. Și le-a spus, chiar dacă prin somn. Acum sunt mai pornit decât niciodată să lupt pentru ea.
- Și eu te iubesc.

Ella

- Ce faci aici ?
Bravo, Ella! E unica întrebare pe care ar fi trebuit să o pui !
Nici un buna dimineața, nici un ce s-a întâmplat. Ce faci aici !!!!! Perfect.
A stat toată noaptea lângă mine ?
Se pare că da, pentru că sacoul îi este puțin șifonat și chiar dacă s-a trezit de ceva timp, este răvășit și obosit.