Ce naiba ? Ăștia de la hotel îmi citiseră gândurile ? Deja intram la bănuieli, îmi făceam filme în cap. Ușor copii, nu film din ăla cu prostii, ci pur și simplu filme cu ce se întâmplase în camera mea. Parcă intrasem în rai, dar la ce ”copil” am fost eu mă cam îndoiam. M-ar fi dat afară raiul cu câte 10 șuturi în fund de la fiecare sfânt în parte.
Camera mea era o cameră matrimonială, cu pat matrimonial, cu șampanie la rece pe noptiera de lângă pat, cu trandafiri pe pat puși petală cu petală și cu restul tacâmului.
Pe bune acum, ce naiba se întâmpla ? Parcă totul era pregătit ca și cum urma să se toarne o peliculă de film ”xxx” și ceea ce vedeam eu, era o chestie care să ajute la preludiu.
Era așa grețos și romantic ceea ce vedeam, de visam să mă bombardeze cineva de la geam cu lămâi și aguridă. Dar n-a mai fost nevoie, pentru că din spatele meu am auzit brusc o voce caldă dar și cunoscută. Era mama.
”- Andrew, ce cauți puiule aici ? (da, mama încă mă drăgănea ca pe un nou-născut, deși eram puțin cam major)
- Mami, asta nu-i camera mea, ce ați făcut ?
- Andrew (aud o voce groasă din capătul holului), ți-am dat cheia greșită, camera ta este următoarea.
Mă liniștisem ca un elev la final de semestru când află că a trecut la matematică deși era clar că va rămâne pe tot anul, nu doar pe un semestru. Am plecat în cameră cu ”gentuțele” mele de grădi și cu un mers de parcă îmi intrase lenjeria intimă în cel mai nedorit punctuleț.
Rămân în cămeruța mea, mai cuminte ca niciodată, până după cina la care eu nu mă duc pentru că pe drum îndopasem în mine tot felul de chestii, ca și cum nu mai mâncasem după războiul civil încoace. În timp ce așteptam ca cei doi părinți minunați ai mei să-și termine de servit cina, m-am dat ușor din pat ca și cum eram gravid și nu voiam să scăp copilul, ducându-mă direct la fereastră.
Mă uitam nostalgic cu ochii ațintiți spre mare, cu o față care parcă cerea un viol cu talpa de la pantofi. În momentul ăla îmi dădeam seama cât de dobitoc eram.
Eu, Drew, bărbat, stăteam ca o muiere sechestrată la etajul 5 al unui hotel privind marea, în loc să mă duc doi pași mai încolo de hotel s-o privesc precum toți oamenii normali. Însă eu ce făceam ? Stăteam la geam, ca o curvă aranjată și neplătită ce tocmai atingea apogeul depresiei.
Într-un târziu, mi-am lăsat scenariile parcă desprinse din telenovele, ascunse sub pat, și m-am furișat din cameră până la barul hotelului de mi-am luat două beri, încă un pachet de țigări și-am fugit pe plajă cu disperarea cu care aș fugi mereu de teze și examene.
Ajuns acolo ...
