Miami Boy

CAPITOLUL II- Viata in Miami

- Scumpa mea, vino aici! Matusa era tare enuziasmata. De altfel cred ca sunt 3 ani de cand nu am mai vazut-o.. Era ciudat cum recele "Karina" al tatei s-a transformat in "scumpa mea"...Tania chiar este o persoana extraordinara! Conduce bucataria celui mai luxos hotel din Miami Beach si incepand din seara asta eu voi ospatarita acolo.

- Matusa!

- Bine, bine, gata cu imbratisarile, trebuie sa-ti arat imprejurimile. 

Ce pot spune? Era chiar mai frumos decat imi imaginam eu! Totul era plin de flori si palmieri si de oameni care se ajutau si tineau unul la celelalt. 

"- Prima seara nu a deloc o problema, oamenii de aici sunt foarte intelegatori- i-am spus eu Sasei care ma sunase pentru prima data de cand plecasem.

- Ti-am spus ca totul o sa fie bine! Succes in continuare!

- Mersi...Auci!

- Ce ai patit?

- Nu ştiu? Ceva sau cineva m-a lovit în cap...Stai puţin, te sun mai târziu.

- Ok, te pup. "

- OMJ, îmi pare atât de rău!

- OMG? Adică "Oh, My God!"?

- Nu, OMJ, adică "Oh, My Jesus!"

- De ce nu ca mine?

- Pentru că ar fi stupid! Oricum,eu sunt Anda Thompson, îmi pare bine de cunoştiinţă!

- Eu sunt Karina Johnson, încântată!

- Karina? Tu eşti nepoata Taniei?

- Da! O cunoşti pe mătuşa?

- Glumeşti? Mama şi mătuşa ta sunt cele mai bune prietene! O să ne înţelegem grozav!

- Ok.

Era doar o impresie, sau fata aia care e puţin cam ciudată? Nu contează, s-a dovedit a fi destul de sociabilă. Mi-a prezentat gaşca ei şi toate împrejurimile. Ba mai mult, nu ştiu cum de nu am observat, însă era şi ea chelneriţă; se pare că aşa facea bani pentru facultate. Totul mergea super...

- Hey! exclamă o voce masculine destul de sâcâitoare.

- Cu mine vorbşti? Am întrebat eu jignită de comportamentul său.

- Mai vezi pe cineva pe aici? Eşti nebună sau ce?

- Pardon?!

- Ăăă, mă rog, eşti destul de drăguţă aşa că o să-ţi spun asta cât de frumos posibil: dacă nu îmi primesc băutura imediat o să ai mari probleme!

- Oo, îţi dau eu o băutură!!! Crezi că eşti singurul client de aici?! Aşteaptă!!!

- Poftim? Fetiţo, tu ai idee cine sunt eu?

- Un arogant care îmi vorbeşte de sus de parcă ar trebui să las totul pentru el?!

- Hm, sunt directorul hotelului, sau mă rog, tata e.

Ce vroiam să fac? Să-i arunc o "băutură" in cap. Ce am făcut? I-am aruncat-o pe pantaloni...

- O, Doamne, nu ai făcut asta!

- Ba da! Acum scuză-mă mai am şi alţi clienţi de servit!

- O să ai mari probleme!

- Abia aştept!

Toată ziua m-am tot întrebat " cine era ăla?". Apoi am găsit o poză cu el pe un panou şi se pare că într-adevăr era fiul Domnului William, directorul hotelului... Dar mă rog, sper să nu-l mai văd..

Următoarele două luni le-am petrecut între camera din hotel, restaurant şi o cafenea din apropiere cu Anda şi prietenii ei. Saşa chiar avea dreptate, aici am o familie. Problema e că am lăsat in New York o altă familie, iar acum nu ştiu pe care aş alege-o dacă ar fi să ma pui să o fac...

- Karina, vino puţin! Trebuie să duci o comandă!

- Vin acum, mătuşă! ... Unde e comanda?

- Stai puţin, vreau să-ţi spun ceva.

- Bine.

- Am vorbit cu tatăl tău şi a spus că te poţi întoarce la New York!

- Poftim? Vorbeşti serios? Hă, asta e...e...nu te pot lăsa aici, nu vreau!

- Ascultă-mă, promit că o să te vizitez şi tu o să mă vizitezi, dar iţi ofer oportunitatea de a-ţi termina liceul alături de prietenii tăi. Plus că mai ai o săptămână până ar trebui să pleci. Tatăl tău a fost de acord să rămai la " Balul Mascat al Verii" aici.

- Bal mascat? Ce bal?

- Este un bal organizat aici, în hotel, sâmbăta viitoare. După- amiază vei merge cu Anda să vă alegeţi rochiile.

- Şi când aveai de gând să-mi spui? Stai, după- amiaza asta nu pot, lucrez...

- O să te inlocuiesc eu dacă mergi să duci băuturile astea la masa de acolo.

- Ok!

Ştiţi, mă gândeam că la masa aia pot fi extratereştrii, chiar mă obişnuisem cu ideea, dar nu, la masa aia era chiar Victor Davies, si marele său tată, conducătorul hotelului, domnul William Davis...

- Aveţi aici răcoritoarele şi şerveţelele, am spus eu deşi în mintea mea era doar " te rog, să nu mă recunoască".

- Mulţumim, au zis cei doi. Se pare că "bad boy" devine "good boy" de faţă cu tăticul.

- Tu eşti! zise Victor.

- Eu sunt...da, eu sunt Karina Johnson, încântată de cunoştiinţă!

- Nu, tu eşti nebuna care mi-a vărsat sucul pe pantaloni!

- Poftim? Â, nu, eu...defapt, eu trebuie să plec..

- Stai!

Am fugit, spre ruşinea mea...A fost şi o parte bună la ziua aia mi-am găsit rochia perfectă, crem si o mască neagră, în aşa fel încât nimeni să nu mă recunoască.