Povestea unei balerine

Capitolul 3

- Carla, draga mea, te rog din tot sufletul să te mai gândești la acel spectacol. Parcă dorinţa ta era aceea de a deveni o legendă a baletului. Nu mă interesează de acele exame. Faci ceva şi rezolvi cu ele.
-Dar doamnă Lamuel, nu pot să nu le dau. Dacă le ratez nu voi putea lua diploma de la sfârşit de facultate.
-Domnişoară Consuelo! Nu mă intereseză! Vei veni la acel spectacol! Dacă nu, să îţi zboare gândul de la Universitatea de balet!!
-La spectacol vor veni și cei de la Universitatea de balet?
-Da domnişoară. Vor veni pentru a alege cele mai bune balerine. Alesele vor intra la Universitate.
-Doamnă vă promit că voi face tot posibilul pentru a veni la acel spectacol.
-Ce nu ţi-a fost clar, domnişoară?! Vei veni! Lasă-mă să rezolv eu problemă cu examenele.
-Bine, doamnă Lamuel. Vă mulţumesc anticipat!
-Cu plăcere! La revedere!
-La revedere!
Carla şi Carolina şi-au luat lucruri din vestiar şi au plecat acasă. În drum spre casă Carolina o întreabă pe Carla:
-Şi ce vei face cu examenele? (ea nu ştia ca doamna Lamuel va rezolva asta)
-Doamna Lamuel mi-a zis că va rezolva chestia asta.
-Cum? spune râzând Carolina
-De unde ai vrea să ştiu?
-Mă gândeam că ţi-a spus.
-Ce zici să ne luăm ceva de haleală de la KFC?
-Ok.
Cele două s-au dus la KFC şi şi-au comandat:
-Am vrea şi noi două sandwichuri şi două porţi mari de cartofi prăjiţi.
-35 de lei.
Carla şi Carolina plătesc , îşi iau pachetele şi continuă drumul spre casă.
•
•
•
•
(pov. Carla)
În sfârşi am ajuns. Nu mai pot de foame şi oboseală. Mi-am aruncat rucsacul pe pat şi m-am dus în bucătărie să mănânc. M-am aşezat pe scaun când luminiţa ecranului de la telefon s-a aprins şi s-a stins, semn că am primit un mesaj.
-Pe bune?! Doar ce m-am aşezat.
M-am ridicat, am luat telefonul care se afla pe blat şi am citit mesajul care era de la... Doamna Lamuel?!
,,- Domnişoara Consuelo, te anunţ că am rezolvat problema cu acele examene. Sună directoarea şi îţi va spune tot ce trebuie să ştii "
Am sunat-o pe directoare dar singurul lucru pe care l-am auzit a fost:
,,-Abonatul apelat nu poate fi contact."
Pe bune?! E prima dată când o sun şi are telefonul închis. Eh.. asta e.
-S-a întâmplă ceva?
-Am primit un mesaj de la doamna Lamuel şi mi-a zis că a rezolvat-o cu examenele.
-Atunci de ce eşti aşa nervoasă?
- Mi-a zis să o sun pe directoare.
-Păi şi? Ai sunat-o?
-Da dar are telefonul închis. Pe bune Carolina... e prima dată când o sun şi nu-mi răspunde.
- Lol
Bineînţeles că nu am lasat-o pe Carolina să râdă singură.
-Şi... facem şi noi ceva diseară?
Nici nu am apucat să răspund că telefonul Carolinei a început să sune.
(Pov. Carolina):
Nici nu a apucat să deschidă gura Carla, că telefonul a început să sune. M-am ridicat de la masă, am luat telefonul şi m-am uitat să văd cine e. Atunci când am văzut cine era... îmi venea să urlu de fericire. Era Nicky, o prietenă foarte bună a mea şi a Carlei. Am răspuns:
-Alo!
- Hei eu sunt Nicky! Ce faci?
-Hei Nicky! Eu stau la masă cu Carla. Tu ce mai faci ?
-Salut-o pe Carla din partea mea. Eu ce să fac... stau pe aici. Hei mă întrebam dacă ieşim şi noi diseară...
-Păi Nicky, eu sunt în New York iar tu eşti în Spania. Răspund eu râzând.
-Of doamne! Chiar aşa prostuţă eşti? Sunt în New York. Am venit aseară.
Am rămas uimită...şi la fel şi Carla.
-Ce ai?
-Shh. Şi... Nicky cred că ne vedem mâine la ora 5 la restaurantul  din centru.
-Ok. Pupici fetele mele.
-Pup.
•
•
-Nici n-ai idee cu cine am vorbit! Cu......cu.......cu....
-Zii odată nu mă mai ţine în suspans!
-Păi... hai ghiceşte.
-Carolina, când ţi-oi da o palmă o să vezi tu cum ghiceşte pumnul meu faţa ta!
-Ok violento! Am vorbit cu Nicky .
-Ce mai vrea şi vietatea asta de la noi?
-A zis că a venit în New York şi vrea să ne vedem.
-Aha. Şi i-ai zis că ne vedem la restaurant.
-Da.