Răzbunarea uneori e dulce

Capitolul V

Planul odată pus la punct a fost pus și în aplicare. Mătușa lui Alexandru scrise o scrisoare ca și cum Manuela ar fi scris-o. O puse pe una dintre măicuțe să ducă scrisoarea la Mihai. Măicuța trebuia să-i spună lui Mihai că venea din partea Manuelei.

În același timp Andrei trebuia să se întâlnească cu cel care îi conducea pe oameni Mariei Sale ca să îi spună să-i rețină pe oameni lui Mihai cât mai mult posibil pe loc ca să-l poată prinde pe Mihai singur fără nici un om care să îl ajute sau să-i alerteze pe ceilalți. Atunci v-a fi vărsare de sânge fără voia lor.

Maria a fost instruită de către maica stareță cum să se comporte să nu-i de-a de bănuit că nu ar fi Manuela.

Alexandru și Alexa se plimbau neliniștiți prin jurul capelei așteptând un semn la oameni care urmăreau de după copaci cine se apropia de capelă ca să-i poată anunța pe ceilalți.

- Nu mai am răbdare! spuse Alexandru nervos.

- Ai răbdare, băiete! îi răspunse Alexa punând mâna pe umărul lui. O singură mișcare greșită și tot planul se poate duce naibii și n-o să mai ai ocazia să-l prinzi pe Mihai. După cum îl cunosc eu pe tatăl lui va face pe dracu-n patru ca să scape basma curată de toate acuzele care-i vor fi aduse. O să facă în așa fel ca altcineva să pară vinovat, ar putea chiar să-l facă vinovat pe tatăl tău ca să pună mâna pe averea lui.

- Dar nu are cum. Nu-i așa? întrebă Alexandru ușor speriat.

- Nu uita că tu ești cel care este căsătorit cu Manuela. Ea este un loz câștigător pentru oricare dintre cavaleri Măriei Sale.

- Ca să pună mâna pe Manuela va trebui prima dată să mă omoare pe mine. Tu știi destul de bine că nu dau la nimeni ce este al meu. Iar odată ce am văzut-o pe Manuela nu am de gând să renunț la ea prea ușor. Țin să cred că această căsătorie a fost singurul lucru bun pe care la făcut tata înainte să moară.

- Cred că ți s-au aprins călcâiele după ea. Este frumoasă foc, dacă nu ar avea gura aia mare, spuse Alexa râzând.

- Hei, ai grijă cum vorbești despre ea. Nu uita că este soția mea, chiar dacă voi ați avut grijă de ea atâția ani....

Vorbele i se opriră în gât când auzi un șuierat prelung. Cei doi au schimbat câte o privire și și-au ocupat locurile de unde aveau de gând să iasă la momentul oportun.

În cealaltă parte a poeniței oameni Mariei Sale cu ajutorul lui Andrei și a câtorva dintre oameni lui au reușit cu greu să îi captureze pe oameni lui Mihai fără că cineva să fie rănit.

Unul dintre cavaleri lui Mihai strigă la cavalerul care părea că îi conduce pe ceilalți care se întoarseră împotriva lor:

- Ce crezi că îți va face tatăl lui Mihai când va afla de trădare ta și a oamenilor tăi?

Întoarcându-se către el îi spuse aspru:

- Nu mă tem de el, în schimb lui ar trebui să-i fi frică, dar nu de mine ci de cineva mai puternic decât mine.

- Crezi că acel barbar care a apărut dintr-o dată vă va putea apăra de furia lui. Se pare că nu-l cunoști pe tatăl lui Mihai, îi spuse acesta râzând.

- Poate el nu-i cunoaște și nu știe de ce este în stare să facă, dar eu îl cunosc și știu de ce este capabil să facă un om ca el. Să angajeze niște asasini plătiți care să-i facă treabă murdară în locul lui, să rămână cu mâinile curat și să culeagă roadele muncii altora. Dacă ar fi putut ar fi pus pe cineva să-l omoare pe însuși Măria sa ca să pună mâna pe averea lui.

- Ce naiba, vrei să spui cu asta? Că domnul Neagu este un criminal?

- Da, chiar asta este.

- Nu, nu te cred. Așa ceva nu se poate! spuse bărbatul scuturând din cap.

- Ba să crezi, deoarece eu am văzut cu proprii mei până unde îi poate ajunge răutatea lui. Pentru niște amărâți de bani a fost în stare să ucidă o întreagă familie.

Andrei încă mai strângea cu mâna sabia pe care și atunci o purta. Cu aceea sabie care ar fi trebuit să-i apere pe acei oameni nevinovați, el îi ucise. Deci nici el și nici Alexa sau puțini oameni care au rămas alături de ei ca să o apere pe micuța lor prințesă nu erau mai prejos decât tatăl lui Mihai. Erau la fel ca el.

Cufundat în amintiri nici nu își dădu seama de liniștea care se lăsase în jurul lui. Tresări când o mână se așeză pe umărul lui spunându-i cu un glas tremurând de emoție:

- Dacă eu am putut să vă iert pentru durerea mare pe care mi-ați pricinuit-o, atunci este timpul ca tu, Alexa și oameni care ați rămas alături de comoara mea cea mai de preț să vă iertați.

Andrei rămase încremenit când întoarcându-se îl văzu pe însuși Măria Sa uitându-se la el cu ochii înlăcrimați. Nu apucă să se închine în fața lui, când brațele lui puternice îl cuprinse într-o îmbrățișare puternică și soptindu-i la ureche ca să nu audă ceilalți din jurul lor:

- Mulțumesc că ați crescut-o așa de frumos și bine pe Manuela. A venit timpul ca Alexandru și , Manuela să afle cine sunt cu adevărat.

Lăsându-l pe Andrei din îmbrățișare întrebă ce se întâmplă în mănăstire și de ce nu sunt și ei acolo.

- Așteptăm un semn din partea lui Alexandru ca să putem merge acolo cu prizonieri, Măria Ta. Andrei, uite semnalul. Planul lui a funcționat perfect, așa că putem să ne alăturăm și noi la lor.

- Manuela, vin Abia aștept să te văd și să pot să te îmbrățișez nepoata mea, spuse Măria Sa cu voce tare și abia când auzi un încet de surpriză își dădu seama că rostise acele cuvinte cu glas tare.

Oameni lui Mihai se uitau la el șocați de cuvintele pe care le rostise.

Micuța sălbatică, așa cum îi spuneau ei Manuela era nepoata Măriei Sale. Of, Mihai, ai dat de dracu și noi împreună cu tine.