Ape Tulburi

CAPITOLUL 6

- Da-mi drumul! Ma doare! 

De data aceasta femeia din fata mea nu arata ca o zi de primavara, parea ca locul ei se afla aici prin horrorul apelor. Avea parul negru taciune, iar culoarea apei ii reflecta o tenta verzuie, pur si simplu urata. Si nu uratul la care se gandesc oamneii, uratul care te scarbeste, uratul care iti intoarce stomacul pe dos si te face sa inchizi ochii. Avea uratul care nu te lasa sa iti iei ochii de la ea, uratul care te atragea ridicandu-ti parul pe maini de spaima, uratul care avea o frumusete infioratoare, uratul care te chema. Ma simteam hipnotizata si stateam chiar sub ea, ne desparteau cam 14 metri dar nu am fost niciodata buna la matematica, dar matematica are treaba cu lumea reala. Se balansa in aer, cu miscari atat de dure care ii luau orice tenta de finete si cu toate astea se uita fix in ochii mei. Nu mi-am dat seama daca verdele spalacit si aproape alb al ochilor ei este o culoare naturala sau este creatia acestei lumi, dar ma faceau sa ma simt verde. Verde mort. Era tinuta de par de cineva care statea pe marginea corabiei si am simtit acea durere. Firele de par care se desprin usor de scalp, firicele de sange roru care se bat cu verdele din parul ei, presiunea pe care o simte in jurul tamplelor care zvacnesc.. dar rade. Are un ras isteric si mumea tace. In tot ce ne inconjoara se aude rasul ei si atat. Este un ras plin de nebunie si teroatre , un ras mort. As vrea sa imi astup urechile, sa nu il mai aud dar sunt parca fermecata de infatisarea ei. Pielea ei alba de portelan parca sta sa se sparga cand ecoul rasului tresare in corpul ei si atunci il vad. Barbatul care o tine de par. Sau cel putin cred ca este barbat caci pe fata lui este un sac. Maroniu si patat de sange. Corpu ii e masiv si singura portiune de piele pe care o vad sunt palmele. Crapate, negre si cu detaliul nelipsit, pline de sange. Un om normal nu ar putea sa vada prin sacul acela, dar cum s putea sa ma gandesc ca cineva e normal in locul acesta. Femeia incepe sa urle si sa rada si iar sa urle.

- Da-mi drumul! 

Si atunci se intampla.. ii da drumul. Nu stiu daca a durat 3 secunde sau 3 minute pana a czut, dar cand a cazut m-a lovit din plin.  

Simteam cum oceanul se mareste in adancime in timp ce ne scufundam. M tinea de mana si eu ma zbateam. II simteam unghiile in carnea mea si patul incolacit dupa gatul meu. Vedeam sangele care plutea spre suprafata, revarsandu-se din mine. Incerca sa plece fara mine. Am simtit cum isi lipeste palma rece pe fata mea si intr-o secunda a fost liniste. Era in fata mea, eram in fata ei. Tinea ochii larg deschisi si ma simteam verde. Mi-a zambit si bulele de aer formare din aerul tipatului meu din adancuri se duceau in sus si tot mai sus pana au disparut. Daca eram in lumea noastra cineva le-ar fi vazut si probabil ar fi venit dupa mine. Ranjea, nu zambea. Si dintii ei erau ascutiti, oribili, dar tot o faceau frumoasa. Erau murdari si atunci m-am gandit ca probabil era sange. 

Nu am ce sa fac. Imi accept soarta.

-Omoara-ma! Am reusit sa spun asta sub apa si atunci l-am auzit din nou..acel ras care da viata mortilor.

-Numai tu poti sa faci asta. Rasul ii e din ce in ce mai isteric. Sa te omor? Moartea ar fi mult prea usoara si in plus trebuie sa faci asta singura. Eu nu pot decat sa te ajut.

Nu am mai avut timp sa ma gandesc ce vrea sa spuna caci dintii i s-au infipt in carnea din palma mea. Durerea mi-a facut urechile sa tiuie dar a continuat sa ma tarasca dupa ea. Cand am deschis ochii am crezut ca halucinez, poate din cauza durerii, poate din cauza oxigenului de care duceam lipsa, dar Mai statea in fata mea aratand jucausa spre o scara.

-Vino cu mine, repede! M-am rasit la ea fara sa vreau dar tot ce imi doream in acel moment era ca aceasta fetita sa fie bine, bunica mea.. dar nu aveam sa ma gandsc la asta acum.

-Nu fi naiva, a chicotit, tu esti cea care trebuie sa plece. Mi-a sarutat pe frunte si mi-a incalzit corpul racit de apa.

-O sa mori daca ramai aici, Mai. Vino, te implor. Lacrimile au inceput sa imi siroiasca pe obraji dar oare asta se vedea sub apa?

-Eu sunt deja moarta si stii bine asta. Chicotitul se auzea cu ecoul acum. Eu sunt acasa, dar tu? Aici nu e casa ta, tu trebuie sa te intorci. Trebuie doar sa stii ce vrei. Acum du-te. 

Apoi i-am vazut. Mii, milioane,miliarde de.. oameni. Ma priveau cum urma sa plec si asta am facut . Am pus primul picior pe scara. Asta vreau. L-am pus si pe al doilea. Vreau sa plec de aici. Am inceput sa alerg pe scara din lemn putred. VREAU SA TRAIESC.