Moartea Asasinilor

Capitolul 13

I

     Era vineri, ultima zi de școală pentru majoritatea copiilor, iar soarele strălucea cu putere după furtuna din noaptea anterioară. Warren ajunse la birou pe jos, după ce străbătuse orașul pentru a vedea ravagiile provocate de furtună. Din fericire, copacii căzuți din parc nu răniseră pe nimeni, însă avariaseră câteva mașini parcate în acea zonă.

     Oamenii își făceau ordine în curte, după ce vântul puternic le răsturnase ghivecele cu flori, scaunele de plastic și împrăștiase frunze și crenguțe peste tot. Toată lumea se plângea că zgomotul provocat de vânt și ploaie fusese mult prea deranjant pentru a putea dormi, însă Warren se odihnise chiar foarte bine și nu auzise aproape nimic. Avusese nevoie de acel somn odihnitor după drumul pe care îl făcuse, iar acum se pregătea să descopere informații noi despre Rupert Bauer.

     Când ajunse în fața secției, Mason tocmai cobora din mașină. Warren uitase că Jess schimbase tura cu el din cauză că subcomisarul avea de mers la dentist în acea după-masă. Imediat ce îi văzu chipul, Fowler își dădu seama că Mason ori nu dormise bine, ori nu dormise deloc toată noaptea. Era ușor să își dea seama când vreunul din colegii săi avea cearcăne din cauza lipsei somnului sau din cauza deshidratării și era absolut convins că Mason băuse suficientă apă în ultimele zile. Îi dădu bună dimineața și așteptă până când coborî din mașină pentru a-și strânge mâinile.

     — Ai fost plecat ieri? întrebă Mason, închizând portiera. Am încercat să dau de tine și nu aveai semnal.

     — Am fost, recunoscu Warren. Era ceva important?

     — Nu, era legat de niște hârtii.

     Merseră unul lângă celălalt pe alee, iar când intrară pe coridor și Mason își scoase cheia din buzunar pentru a-și descuia biroul, Warren se hotărî să îl întrebe:

     — Există mulți cu numele Bauer în zona asta?

     — Nu știu exact, de ce? întrebă subcomisarul surprins.

     — Am dat de cineva cu numele ăsta citind niște dosare vechi, minți inspectorul. Mă întrebam dacă era din zona asta sau nu. Ar putea fi rudă cu James Bauer?

     — Spune-mi numele complet, zise Mason, încruntându-se.

     — Hmm, stai să-mi amintesc, se prefăcu Warren. Era ceva cu P... ba nu, cu R! Rudolf? Nu, nu ăsta era... Ah, da, Rupert!

     Pentru o fracțiune de secundă, Warren putu să observe că expresia lui Mason se schimbă. Acesta își încleștă maxilarul și apăsă cu putere pe clanță, intrând în birou.

     — În ce dosar ai găsit numele? întrebă el pe un ton autoritar.

     — Nici nu mai știu, zise Warren. Știi cine e tipul?

     Fowler își dădu seama că numele Rupert provocase o anume reacție în interiorul lui Mason, pe care acesta voia să o ascundă. Spera să nu îi ceară detalii despre presupusul dosar, altfel ar fi fost nevoit să îi spună adevărul și nu voia să facă acest lucru deocamdată.

     — Da, știu, răspunse el scurt.

     — Și... mai locuiește aici? întreb din pură curiozitate.

     — De ce era menționat în dosar? întrebă Mason la rândul său.

     — Ca martor. Deci știi ceva despre el?

     — Nu știu nimic despre el.

     Privirea lui Mason se întunecă și se îndreptă într-o altă direcție. Se așeză pe scaun și deschise dulapul de la birou, de unde scoase niște hârtii și îi dădu lui Warren de înțeles că discuția se încheiase.