Moartea Asasinilor

Capitolul 11

I

     – M-ai lăsat cu gura căscată! îi zise Jessica lui Warren în acea seară, când urcau în mașină și porneau spre casă. Cum ai reușit?

     – Să zicem că instinctul nu m-a înșelat. A fost un caz care mi-a pus mintea la treabă, recunosc.

     – Din exterior, pare că ți-a fost foarte ușor să îl rezolvi! Acum îmi pare rău că nu am putut asista la interogarea femeii. Ai văzut cum s-a uitat la mine când m-a văzut acolo când au arestat-o? Aproape că mă simt prost că am mințit-o așa.

     – Oricare au fost motivele ei, a comis o crimă și trebuie să suporte consecințele. Nu-ți face griji, o să fim ținuți la curent cu evoluția lucrurilor.

     Warren porni radioul pe un post de muzică și lăsă volumul relativ mic, cât să nu fie liniște completă. Jessica rămase o vreme tăcută, analizând din nou toate detaliile și descoperind iar și iar cât de bine se legau între ele acum că știa totul.

     – Rose locuia în blocul ăla, zise ea la un moment dat, iar Warren se întrerupse din fredonat.

     – Mi-ai mai spus. Dar știam amândoi că a locuit în acel oraș.

     – Atunci de ce nu ai luat-o pe ea cu tine? Ar fi putut scoate mai multe informații de la doamna Lockwood decât mine.

     – În primul rând, nu aveam de unde să știu că voi avea de-a face cu soția fermierului și că Rose a fost vecină cu ea. În al doilea rând, ea și Mason au lucrat weekend-ul ăsta, iar în al treilea și în al patrulea rând, ești partenera mea și cunoști trecutul lui Bauer mai bine decât mine.

     Jessica zâmbi. Se simțea bine știind că fusese dorită acolo și că nu era văzută doar ca o simplă colegă de serviciu. De când începuseră să lucreze împreună, în urmă cu trei ani, între ea și Warren se legase o prietenie foarte frumoasă, în ciuda diferenței de vârstă de opt ani dintre cei doi.

II

     Mason abandonase cazul Scott și avu parte de un weekend destul de liniștit. Timpul petrecut alături de Rose se scurgea pe nesimțite, iar acesta era principalul motiv pentru care i se părea că programul de lucru ajungea la sfârșit mai repede decât alte dăți.

     El și Rose se gândiseră să îi invite pe Jessica și Warren la un restaurant sau acasă la unul din ei în acel sfârșit de săptămână, dar se părea că cei doi plecaseră din oraș. Mason fusese cel care aflase primul vestea, atunci când îl sunase pe Fowler, iar cea care îi răspunse fu Jessica. Nici măcar nu le mai făcuse invitația, căci Jess îl informase că erau în mașină și aveau să lipsească până luni, când aveau să se întoarcă la serviciu.

     Se întrebase tot weekendul unde plecaseră, dacă erau numai ei doi, care era scopul acelei escapade și cel mai enervant lucru dintre toate, se întrebase și încă se întreba de ce îi păsa ce se întâmpla între cei doi. Deja știa clar că se plăceau, nu era nevoie de alte confirmări. Poate că erau împreună, dar nu oficializaseră nimic sau poate că în urma acelui weekend aveau să anunțe că deveniseră un cuplu.

     Îi era dor de ea. Nu ca și iubită, ci pur și simplu ca și colegă, prietenă și persoană importantă din viața lui cu care îi plăcea să discute. Trebuia să facă ceva în privința asta, era păcat să strice o prietenie de atâția ani pentru simplul fapt că fiecare găsise iubirea în altă parte.

     – Mason? îl strigă Rose, prinzându-l de mână.

     Subcomisarul își îndreptă privirea către ea, revenind cu picioarele pe pământ. Se aflau în parc, într-o scurtă plimbare după o zi plictisitoare petrecută la birou.