Moartea Asasinilor

Capitolul 3

I

     M-am întors acasă obosit după o zi de muncă în care stătusem o oră peste program deoarece colegul din tura de după-masă avusese o problemă și întârziase. Lucram ca recepționist la un hotel de trei stele situat la marginea orașului și primeam un salariu destul de bun. Nu fusese deloc ușor să obțin postul, deoarece nu cunoșteam foarte bine nicio limbă străină, dar cred că impresionasem angajatorii prin felul meu de a fi, iar ei acceptaseră să îmi dea o șansă de care profitasem la maxim.

     Iubita mea mă aștepta cu masa pregătită atunci când am ajuns acasă, iar eu am zâmbit fericit atunci când am văzut-o și ziua mea a devenit pe loc mai bună. Nu apucam să o văd dimineața, căci mă trezeam la ora cinci, iar la șase mă prezentam la locul de muncă. De multe ori ne întâlneam doar seara, în funcție de tura în care lucra fiecare dintre noi, așadar zilele în care eram amândoi acasă erau neprețuite.

     Îmi era atât de foame, încât am rămas îmbrăcat cu hainele de la lucru, pe care de altfel nu le suportam. Niciodată nu îmi plăcuseră cămășile, iar Elora se amuza de multe ori pe seama acestui fapt. Totuși, pentru cineva care nici măcar nu terminase liceul, slujba aceea era un vis și merita chiar și sacrificiul de a fi îmbrăcat cu cămașă timp de opt ore.

     — Ai aflat știrile? m-a întrebat Elora în timp ce mâncam împreună.

     — Ce știri? am întrebat confuz. Sper că nu vor să crească iar prețul la apă, altfel...

     — Nu! m-a întrerupt ea. Turner. A murit.

     — Serios? am întrebat aproape scăpând furculița din mână. Când?

     — Azi-dimineață l-au găsit.

     — Și?

     — Deocamdată nu se știe nimic, încă se fac investigații.

     Aș fi vrut să îi sugerez să o sune pe mama ei și să îi ceară mai multe detalii, dar m-am abținut, căci știam că Elora nu reacționa bine când cineva o aducea în discuție pe mama ei.

     Michael Turner murise așadar... Nu puteam spune că îmi părea rău. Fusese unul din tipii mai normali din fosta gașcă, dar asta nu îmi schimba sentimentele față de el. Singura persoană din trecutul meu de care îmi păsa și la care țineam era Elora, restul puteau să pățească orice, căci nu m-ar fi afectat cu absolut nimic.

     — Hai să nu ne gândim acum la el, am spus gânditor.

     — În regulă, a acceptat ea. Cum ți-a fost ziua?

     — Obositoare. Nici nu știi cât aș vrea și eu măcar o zi liberă!

     — Și ai chiar două, a spus ea aplecându-se ușor peste masă și apropiindu-se de mine. Ce facem weekendul ăsta?

     — Ne relaxăm! am spus eu fermecat de frumusețea ei și m-am întins să o sărut.

     Încă nu terminasem de mâncat, însă buzele ei erau mai gustoase decât cea mai sofisticată mâncare din lume, așa că m-am ridicat de pe scaun fără să stau pe gânduri și am luat-o în brațe, lipind-o de pieptul meu.

     — În sfârșit un weekend liniștit! am șoptit, iar ea mi-a cuprins gâtul cu brațele, ridicându-se ușor pe vârfuri.

     Niciodată în viața mea nu crezusem că putea fi atât de plăcut să țin o fată în brațe și să o sărut. Mereu fusesem tipul timid și sărac la care nu se uita nimeni. Îmi petreceam aproape tot timpul cu mama, iar ea era singura prezență feminină pe care o aveam și crezusem că lucrurile aveau să rămână așa mult timp. Îmi plăcuse dintotdeauna de Elora, dar am realizat că o voiam lângă mine abia atunci când am intrat la închisoare, pregătit să plătesc pentru greșelile mele. Nu crezusem că avea să mă placă și ea, nici măcar nu sperasem la așa ceva. Mă temusem că avea să mă urască la fel ca pe toți ceilalți bărbați care lucrau pentru tatăl ei, dar m-a considerat eroul ei și din ziua în care m-a vizitat în arest am simțit că nu eram atât de singur pe lume pe cât crezusem. Nu știam cum, dar ne cucerisem unul pe altul, iar viețile noastre își recăpătaseră sensul demult pierdut. Duceam un trai modest și decent, dar eram sigur că aș fi iubit-o la fel de mult și într-un palat, și într-o colibă. Pentru mine tot ceea ce conta era ea și eram gata să fac orice ca să o văd zâmbind.