Dominație:Pot Sa Am Incredere?

Capitolul 27

Emma povesteste:

Simt ceva cald, catifelat care ma mangaie pe fata, si acea lumina este tot acolo, mereu prezenta distrugandu-mi somnul fortat, care chiar si asa mi se pare perfect de odihnitor, cu tot cu cosmarurile mele...

Deschid ochii si acea mangaiere regulata se opreste si parca incremeneste pe obrazul meu, iar cand reusesc sa disting lucrurile, primul pe care il vad este chipul obosit si oarecum trist al lui Christian. Care incearca sa spuna ceva dar parca cuvintele nu vor sa ii mai paraseasca gura, ramanand practic cu ele pe buzele lui perfecte.

-Iubito, esti bine? ma intreaba aproape soptit, parca fortandu-se sa vorbeasca.

Apoi brusc imi amintesc de ce sunt intr-un afurisit de spital, dar vazandu-l in starea asta, parca nu as mai vrea sa fim certati, sa il vad cum se distruge cu fiecare zi care trece, cu fiecare minut care trece el parca se deterioreaza tot mai mult, si fiecare secunda parca se vede in cercanele lui monumentale.

-Christian...? Tu esti bine? il intreb si observ in ochii lui o urma de fericire, poate din cauza ca i-am vorbit, sau poate pentru ca, desi eu sunt in spital, imi fac griji pentru el.

-Da, Emma. Sunt bine... Dar tu nu ar trebui sa iti faci griji pentru mine, nu eu sunt cel care a fost abuzat de o masa trantita de logodnicul meu. spune si se vede ca acea urma de fericire, acea sclipire uimitoare, ii dispare din ochi, fiind inlocuita de una intunecata, una plina de ura si frica. Imi pare nespus de rau, Emma. Dar as vrea sa vorbim, stiu ca nu esti in cea mai buna stare a ta, dar as vrea sa te muti pentru un scurt timp.
Si acum totul ma izbeste in fata ca un curent de aer rece, un curent ce vrea sa indeparteze orice urma de fericire ce o pot avea, fie ea mica, sau mare, este fericirea mea si am dreptul la ea.
Lui ii este frica de el insusi, si de ce poate sa imi faca, sa isi faca... Ii este frica dintr-un motiv nu prea intemeiat, ii este frica de cum poate reactiona la nervi.
De ceea ce se ascunde sub aceasta masca perfect de frumoasa. Dar mie nu imi este frica de el, sau de ceea ce mi-ar putea face. Imi este mai frica sa nu il pierd, chiar daca stiu ca ziua in care il voi pierde este destul de aproape, tinand cont de razboiul ce isca sa porneasca intre doua tabere total opuse.

-...nu o sa fac asta, Christian... ii spun soptit, chiar daca stiu ca el m-a auzit perfect. Nu o sa ma mut, nu acum cand te-am gasit in cel mai bun mod al tau. Nu! cuvintele imi parasesc gura pe un ton tot mai apasat, fara sa vreau, ajungand sa tip la el, acum fiind in fund cu fata spre el. Te iubesc! Nu o sa te las sa ma indepartezi de tine fara motiv! ii iau fata in palme si il fac sa se uita in ochii mei cand ii spun asta, apoi sarutandu-l, clar placut surprins de gestul meu, imi raspunde cu putina putere ce o mai are. Dar parca el isi incarca puterile acum, sarutul devenind tot mai apasat si umed. In acesta se regaseste toata fustrarea ce a acumulat-o el in tot acest timp in care eu practic am lipsit. Toata fustrarea pe care mi-am produs-o singura. Tot timpul in care am fost departe unul de altul. Asta, asta inseamna dragostea pentru mine... Cu toate problemele care exista, si cu toate diferentele dintre noi, cand suntem impreuna, timpul trece mai repede ca in mod normal, timpul in care stam impreuna ne incarca 'bateriile'. Ne alimnetam unul pe altul..

***

Am mai stat in spital doua zile, pentru controale de rutina, doctorii crezand ca am o tumoare pe suprafata creierului si ca aceasta m-a tinut atat de mult in coma, corpul meu dand semne de viata, dar in acelasi timp parca as fi fost moarta. Iar pentru acest lucru m-au si tinut in plus, chiar daca trebuia sa mai fiu si acum acolo, dar Christian nu mai rezista si le-a dat niste bani pentru a ma lasa sa plec, dupa ce au facut testele. Asa ca da... acum sunt acasa si asta multumita lui, chiar daca tot el m-a bagat in spital... Mama imi spunea mereu sa vad doar partea plina a paharului, si cred ca asta si voi face. O vom lua de la capat; Suntem adulti putem face asta... Oricum daca acel copil ce crestea in mine se nastea in aceasta parioada nu ar fi fost bine pentru el. Ar fi fost in pericol... Eu si Christian avem toata viata in fata, avem timp si de copii, poate mai tarziu... Avem timp... Avem timp, nu?

***

Ajunsi acasa imediat ce am deschis usa, un mare dezastru natural mi-a aparut in fata. Parca ultimul lucru care a trecut pe aici a fost un uragan. Sufrageria este intr-o stare deplorabila; masa este cu susul in jos, canapeaua a ramas fara perne, televizorul este spart si sta pe cioburile mesei, si colac peste pupaza Bryan doarme pe canapea.

-Bryan! Tipa Christian cand il vede, iar acesta, speriat, sare in picioare imediat injurand in barba.

-Bine ati venit! Spune in scarba cand termina de insiruit o mare lista de injuraturi adresate lui Christian. Cum va simtiti? Cu zambetul acela tamp pe fata, care e afisat acolo doar ca sa fie, zici ca e scapat de la nebuni. Parul lui negru sta imprastiat in toate directiile, nespalat asa cum e. Tricoul lipseste, si vad ca inca am voie sa ma uit la el, adica Christian nu mi-a acoperit ochii cum o facea de obicei; are pe el si o pereche de pantaloni bej cu turul lasat, si asta e tot.

-Hei, Bryan! Ce faci? Spun si ma trantesc lenesa pe canapeaua fara perne care inca mai e calda.

-Bine, uite ce tocmai m-am trezit. Stiai ca eu am cel mai bun ceas desteptator. Ma trezeste fara sa il programez. Aaa! Christian! Ai venit si tu!? Nu te-am observat! Spune si bate sarcastic din palme la inceputul fiecarei propozitii, iar acel zambet tamp este inca prezent.

-Bun! Acum ca esti treaz poti, mama dracu' , sa imi explici ce s-a intamplat aici? Spune Christian si face o piruieta pe loc cu mainile intinse, indicand dezastrul din camera.

-Nu imi mai aduc aminte... Tot ce stiu e ca au venit niste oameni sa te caute acum doua zile. In acest moment el a devenit serios.

Tagandu-l pe Bryan dupa el in bucatarie si incepand sa tipe unul la altul. Am considerat ca nu e treaba mea si am mers sus in camera unde am dat drumul la apa si am lasat cada sa ma inghita in caldura ei.

____________________

Ma urati extrem de mult, nu? Si eu o fac... Imi pare nespus de rau ca nu am mai postat de atat de mult timp... nu o sa incerc sa gasesc o scuza, pentru ca nimic nu ma mai scoate din cacatul asta... stiu... stiu asta...

In fine... eu o sa continui cartea, o sa o termin si o sa scriu si volumul doi... care nu ma astept sa fie la fel de accesat.

-Deea ^^