You Are My Destiny

A new chance! A new life!

"If I'm allowed once again

If I could see you again

Inside my past memories

Inside that pain

I call you"

LYn-My Destiny

În urmă cu 5 ani

HARA

Era o zi ploioasă de toamnă când a început totul. Eram cu fratele meu mai mare, Hyun Woo, și traversam strada când am văzut o mașină al cărei șofer pierduse controlul. Hyun Woo a acționat repede și m-a împins pe trotuar, dar pentru el a fost prea târziu. Mașina l-a lovit din plin și l-a aruncat 5 metri în față.

Firul meu s-a rupt din acel moment și nu îmi mai amintesc nimic. Nu îmi amintesc cum polițistul acela m-a dus acasă sau cum am ajuns cu părintii la spital. Tot ce îmi amintesc este sunetul asurzitor al ambulanței.

Fratele meu a fost ținut în sala de operație 3 ore, iar după aceea un doctor bătrân a venit la noi cu o față care nu îmi dădea speranțe.

— Îmi pare rau, dar fiul vostru a murit. Avea o fractură craniană severă și hemoragie internă.

În acel moment mama aproape a căzut din picioare atunci când a auzit că fiul ei cel iubit pierduse lupta dintre viață și moarte. În schimb tata rezista, se ținea destul de tare pentru a nu-și arăta slăbiciunea în fața mea, a mamei și a doctorului. Îl iubise enorm de mult pe Hyun Woo și totuși reușise să își oprească lacrimile care erau gata să curgă la timp.

— Ar fi ceva ce aș vrea să vă rog! Dacă a-ți face-o ar fi ca un fel de "asigurare" ca fiul vostru să ajungă în Rai. zise doctorul.

Părinții mei își ridică privirea spre el și ascultă.

— În spital avem un băiat de vârsta fiicei voastre care are nevoie urgentă de un transplant de inimă, problema lui este că nu s-a găsit o inimă care să-i fie compatibilă, până acum. A-ți fi deacord să îi donați inima fiului vostru? Știu că e mult ceea ce vă cer, dar a-ți putea salva o viață!

Părinții mei au acceptat fără să mai discute. Știau că Hyun Woo și-ar fi dorit asta. Singura condiție pusă a fost ca donatorul și familia acestuia să rămână anonime pentru băiat.

Transplantul s-a făcut în acea zi. Eram fericită că inima fratelui meu încă bate, chiar dacă în corpul altcuiva și, cu toate că părinții mei au zis să nu îl văd pe băiat, eu l-am căutat și l-am găsit, dormea. Sigur era adormit după anestezice. Am stat lângă el preț de câteva minute în care i-am privit chipul adormit. Sper că va putea duce o viață mai buna deacum înainte. Înainte să plec din salonul său i-am lăsat pe noptiera de lângă pat un ursuleț care ține în brațe o inimă și un bilețel în care scria:

"Bună! Te-ai trezit? Sper să fi bine de acum înainte și vreau să îmi promiți ceva: să ai grijă de inima fratelui meu mai mare. Sunt fericită că ea încă bate, chiar dacă nu ne vom mai întâlni niciodată. Sper să îți placă ursulețul!"

JIMIN

Nu puteam să cred că în sfârșit aveam un donator, chiar dacă acesta era anonim. În sfârșit puteam să scap de medicamente, controale și alte lucruri care nu îmi plac la spital. De când eram mic am avut probleme și acum știu că voi putea să fac tot ceea ce nu am putut face până acum și la care doar am privit.

După operație am fost adormit încă două ore din cauza anesteziei, iar atunci când m-am trezit pe noptiera de lângă patul meu se afla un ursuleț cu o inimă în brațe și lângă acesta era un bilețel.

"Bună! Te-ai trezit? Sper să fi bine de acum înainte și vreau să îmi promiți ceva: să ai grijă de inima fratelui meu mai mare. Sunt fericită că ea încă bate, chiar dacă nu ne vom mai întâlni niciodată. Sper să îți placă ursulețul!"

Wow! A venit la mine chiar dacă era un donator anonim. Frate! De ce nu m-am trezit? Trebuia să îi mulțumesc. Mi-a dat șansa să îmi trăiesc viața. Îmi pare rău că nu o voi mai întâlni. Îmi privesc pieptul acoperit de bandajul alb.

— Deci, inimă nouă... Aish! Parcă aș fi nebun! Amice, merci că mi-ai dat inima ta! Îmi pare rău că nu știu cine ești, dar cu siguranță familia ta este una de oameni buni. Îi sunt recunoscător surorii tale că s-a gândit și la mine. Sper să o pot cunoaște cândva.

AUTOR

La câteva zile după moartea sa, Jang Hyun Woo a fost incinerat. La doar 18 ani el a salvat viața a două persoane în aceeași zi. Hara și părintii ei au plâns mult când a trebuit să își ia adio de la băiatul care până acum câteva zile le însenina ziua.

Șoferul care l-a lovit a murit și el. Ancheta a dezvăluit că un bărbat i-a tăiat frânele de la mașină și deaceea șoferul a pierdut controlul. Bărbatul a fost arestat pe viață fiind responsabil pentru moartea a două persoane.

În prezent

Într-o clasă de a douăsprezecea intră noua elevă. Nu ar fi vrut să atragă atenția asupra ei prea mult, dar, ținând cont că noii sale diriginte, profesoara Ahn, îi place să vorbească, planurile ei sunt stricate.

— Copii, aceasta este noua voastră colegă, Jang Hara. Sper să o faceți să se simtă bine-venită aici. zice doamna scundă cu parul creț care poatră un costum vișiniu.

Toți o privesc ciudat, făcând-o și pe ea să se simtă ca o ciudată. De ce trebuie să se holbeze la ea? Nu fac altceva decât să îi dea o mai mare durere de cap.

— Găsește-ți un loc! Sunt sigură că e unul în spate, la geam, lângă Jimin. Stai! Unde este Jimin? întreabă diriginta către clasă.

Toți ridică din umeri, asta făcând-o pe femeie roșie la fața, chipul ei fiind acum aproape de aceeași culoare ca și costumul.

— Trebuie să am o discuție lungă cu băiatul acesta! De când părinții săi l-au lăsat să stea singur, de capul lui, nici nu mai dă pe la școală! țipă ea nervoasă, făcând-o pe Hara să tresară speriată. O vai! Scuze că te-am speriat! zice uitându-se la Hara.

Îi arată unde să se așeze și apoi numește o elevă care să îi prezinte locul după care pleacă. Lui Hara nu îi prea convine faptul că trebuie să stea în ultima bancă, însă dacă nu va fi deranjată de nimeni vă fi în regulă. Odată cu plecarea dirigintei noii colegi ai lui Hara încep să se adune în jurul ei.

— Deci tu ești aia nouă, nu? Am auzit că ești un geniu! Asta înseamnă că ești o tocilară, nu? zice o tipă cu părul roz.

— Hmm, tocilară sau netocilară, arată bine. Ia zi drăguțo, vrei să vi cu mine la un hotel după ore? zice un tip cu un aer pervers

Toată clasa începe să râdă, iar Hara se simte mai rușinată ca niciodată, cu toate că l-ar putea bate pe acel blond ca mai apoi acesta să implore îndurare în o sută de moduri posibile, însă nu vrea să atragă atenția mai mult decât este cazul.

Râsetele se opresc odată ce o femeie de vârstă mijlocie intră în clasă, iar toți se așază în bănci.

Hara se așează în ultima bancă de la fereastră și privește locul liber de lângă ea.

"Sper să nu fie ca ceilalți colegi!" se gândi ea.

__________________