Jocurile Zeilor - Capitolul 1, Pionul (+18) [FRAGMENTE]

Fragment - partea a 3-a

(continuare)

Pe drum este o liniște apăsătoare, pentru că niciunul dintre noi nu scoate un cuvânt. Privim fiecare pe geamul lui, evitând să ne privim în ochi măcar o clipă, iar distanța care ne desparte pe banchetă pare kilometrică.

Mașina oprește în fața casei, iar Ryan rămâne să plătească, în timp ce eu cobor fără să îl mai aștept.

— Putem să vorbim puțin? îl aud în spatele meu, îndată de mașina pleacă mai departe.

— Este târziu și nu aș vrea să îi trezim pe ceilalți...

— Nu e nimeni acasă, mă întrerupe rece.

Nu am argumente puternice să refuz și știu că discuția e necesară pentru a înlătura tensiunea asta dintre noi, care sigur nu m-ar lasă să dorm dacă nu o risipesc.

Aprob din cap și amândoi intrăm în casă, urmându-l spre sufragerie unde se oprește în loc. Își trece mâinile prin păr și se întoarce spre mine cu un chip ce pare că încearcă cu greu să își găsească cuvintele:

— De ce dracu' l-ai lăsat să se poarte așa cu tine?

— Poftim?

El este supărat. Pe mine. Iar eu nu prea înțeleg ce se întâmplă.

— Știai ce voia de la tine, era clar din momentul în care ai ajuns în club că te vedea ca pe o bucată de carne gata să fie gustată! Tu ai știut asta! De ce i-ai permis atâtea și nu ai plecat din prima clipă?

— Dar de ce te supără pe tine atât de tare povestea asta? Crezi că nu eram în stare să mă apăr și singură?

— Ba sunt foarte sigur că ești capabilă de asta, ba chiar erai pe punctul să îl razi de pe fața pământului, probabil. Ce vreau să înțeleg este de ce a trebuit să te cobori la nivelul lor, la nivelul unuia ca el, doar ca să demonstrezi că este un nenorocit, deși erai conștientă că așa urma să se poarte?

A observat scânteile. Nu contează.

Își dă jos geaca și o aruncă pe spătarul unui scaun.

— Poate că am vrut să văd prin ce trece orice fată normală, nu despre asta este vorba? întreb cu o ușoară ironie. Să am o viață cât mai obișnuită?

— Dar tu nu ești orice fată și cu atât mai puțin una normală! Tu ești cea mai deosebită ființă de pe Pământ! Ești cea mai frumoasă și inteligentă femeie pe care am cunoscut-o și pe care am să o cunosc în viața mea și nu meriți să fii tratată în halul ăla, în niciun caz să fii numită frigidă de un ratat!

Mă ceartă și mă face să simt căldură în suflet, toate în același timp, datorită cuvintelor lui frumoase. Respiră adânc și închide ochii strâns, lăsându-mă să cred că tocmai realizează ceea ce a spus și regretă că a vorbit mai mult decât trebuia.

— Poate că are dreptate, spun cu reținere. Omul are dreptul la o părere.

— Are dreptate pe dracu'! zice tăios. Nu știu cum ai putut să fii cu un asemenea tip...

Furia încă se citește în ochii lui care acum sunt fixați pe mine.

Ca să îmi salvez imaginea creată de eșecul personal în fața Companiei și implicit a lui, trebuie să încerc să îmbunătățesc puțin imaginea nesimțitului de Henry.

— Azi a fost o excepție, pentru că băuse prea mult, dar mereu s-a purtat foarte atent.

Se încruntă și face un pas spre mine.