SBB: Dark Colored - Jeon Jungkook; Volumul III

Capitolul 9

Nu te cred

Pura cafea îmi amintește de vremea când o beam de plăcere ci nu de stres. Chiar în clipele de liceu când urma să dau un test la fizică sau la matematică, materiile pe care nu le-am înțeles niciodată.

Des îmi întâlnesc numele prin ziare și de abia dacă știu de ce lumea se oprește să mă salute. "Lee Luna... Lee Luna...", numele acesta rănește tot mai tare.

De profesie, sunt psiholog judiciar, mă ocup de cazul în cadrul poliției criminalistice. În ultimul timp, mă pierd în amănunte și susțin că timpul trece pe lângă mine cu noul caz ce a apărut. O brutalitate enormă ce stăpânește firea unui om să omoare altul ca el într-un mod inimaginabil. Însă asta este meseria mea.

Pornesc spre cafeneaua mea preferată și iau o cafea neagră, să-mi aline cerul de culoare opusă și de ziua ce urmează să mă întâmpine.

- Cât de amară îți este ziua deja? omul străin de lângă mine îmi privește cafeaua a cărei gust înțeapă de duritate.

- Poate a fost ziua de ieri.

- Luna, așa-i? îl privesc acum cu alți ochi, ci nu ca pe un simplu străin. Te-am văzut la televizor o dată.

- Și arătăm bine? întreb doar să schimb subiectul.

- Nu mai bine decât ce era în spatele tău.

Ochii lui mai negri decât cafeaua mea, acum urmăresc ciclul frunzelul în căderea lor pe asfalt. Părul, în încercarea de a se așeza cât de cât diplomatic, este puțin deranjat. Pielea feței e fină, proaspăt bărbierită și parfumată. Îmbrăcămintea parcă nu se potrivește cu contrastul personalității lui curate. Parcă, doar doar parcă, nu că ar fi murdare în vreun fel, par mult prea spălate și uzate.

- Pe tine cum te cheamă?

Acesta chicotește cu așa-zisa "voce de dimineață" a fiecărui bărbat "feroce".

- Oricum l-ai uita.

- Nu prea uit amănunte.

- Știu.

Privirea lui o întâlnește pe a mea și un păianjen cu membrele ascuțite îmi umbla pe șira spinarii. Ochii lui dau importanță chipului pe care l-aș asimila cu sentimentul de nostalgie. Pur și simplu, îi simți durerea în ochi. Acum că îi văd privirea corect și nu dintr-o parte, nuanța neagră devine una ușor maro ușor deschisă dar pupila cea neagră zici că s-a înecat în acel căprui. O privire cu dreptul stranie.

- Mă privești deja de un minut.

- Și câte secunde? zâmbește.

- Douăzeci și trei.

Un străin să-ți atragă atenția ca acesta cred că am întâlnit doar în câteva dăți. Îmi înflămânzește sufletul să-i redau acea speranță absentă din ochii lui.

- Stai.

Cu o mișcare delicată cu vârful degetului mare, șterge o picătură de fard întunecată pe obrazul meu. Respirația îmi accentuează cât timp îmi atinge pielea. Îi văd plăcerea în zâmbet când mă vede panicată.