The Hope

Chapter 7

Wow, frumoasa insula, oare cum se numeste?

Asta a fost prima mea intrebare cand am pasit in Insulele Canare.

Era umitor dar in acelasi timp voiam sa ma intorc cu orice pret in America.

Trebuia sa ajung inapoi macar, ca ma duceam la un orfeliant sau stateam pe strada un an intreg trebuia sa ajung inapoi.

Imediat cum am aflat ca sunt in I-le Canare am incercat sa vad daca ma pot intoarce inapoi acasa.

Din fericire am fost ajutata de niste prieteni de-ai lui Adam care au crezut ca sunt un curier.

Ei mi-au platit avionul si mi-au dat un apartament in Los Angeles.

Totul parea destul de bine pana cand am inceput facultatea.

Cum aveam ceva cunostiinte de Informatica avansata m-am decis sa ma duc la o facultate cu acelasi profil.

Problema era ca aveam din ce in ce mai multe tulburari mentale.

Lesinam din senin sau pur si simplu paralizam fara sa ma mai pot misca.

Asta s-a intamplat cam la o luna de la inceperea facultatii, cand totul mergea perfect.

Pana la urma m-am decis sa ma duc la un doctor desi aveam o mare frica de ei.

Imi era frica de ei deoarece aveam foarte multe cicatrici din cauza lui Adam.

Erau extrem de mari si nu voiam sa mi se puna intrebari in legatura cu ele.

Incercam mereu sa dau uitarii zilele cand Adam mai traia.

Uneori aveam remuscari, UNEORI.

Pana la urma nu am mai avut incotro asa ca mi-am facut o programare la doctor, gandindu-ma ca e o simpla cadere de calciu, nimic grav.

Insa.......

Stateam pe pat iar doctorul m-a intrebat:

-Domnisoara Reed, de unde ati capatat aceste urme, destul de frumoase as spune eu?

-Tine de control? Si v-as ruga sa imi spuneti Anna, daca se poate.

-Nu tine de control Anna dar ma tem ca nu ai doar o simpla cadere de calciu. Ai putea sa imi mai spui o data simptomele pe care le ai?

Asa ca i le-am repetat, el punandu-mi itrebari din cand in cand.

La sfarsit mi- a spus cu clariatate ce am:

-Anna, ai un lucru destul de cumva adica....

-Va rog sa imi spuneti ce am, pot suporta, doar nu am cancer nu?

Am glumit eu,dar doctorul s-a facut mai palid la fata dupa care mi-a spus:

-Ba da, ai cancer la colon in stare destul de avansata.

-Ceeeee?!

Eram socata, nu intelegeam ce voia sa spuna.

Eu cancer de colon in stare avansata?

De la ce?

Si atunci am realizat raspunsul meu la toate intrebarile.

Adam!

Se pare ca atunci cand eram in baza pe langa droguri si halucinogene mi-a mai dat si un anumit medicament care in cantitati mari poate produce cancerul de colon.

Iar el stia.

Stia de la inceput!

Planul lui abea acum capata contur in mintea mea:

In urma cu doi ani de cand il intalnisem pe Adam mereu nu ma puteam concentra foarte mult.

Se pare ca el mi-a tot dat acest medicament.

Se pare ca am fost un experiment, destul de reusit as zice.