Serpent's Lair

Ceață

5:30 dimineața. Ceața învăluie parcul atins de mângâierea letala a toamnei. Patul de frunze căzute,vântul ce adie, primele raze de soare ce tremura palid in spatele păturii de nori întunecați, pe toate le privesti cuprins de liniste.
Nu e nimeni in parc la ora asta, susurul raului din apropiere si foșnetul frunzelor iti sunt singurii companioni.
Tragi aer in piept, închizi ochii si te relaxezi. Langa tine sta uitata pe banca o carte. Asa-i, venisei ca sa citești într-o încercare umila de a te detașa de realitatea batjocoritoare in care esti fortat sa trăiești.
Serenitatea momentului este întreruptă de pasi grei si frunze sugrumate sub bocanci negri, bărbătești. Deși ochii-ți sunt închiși, prezenta sa te deranjează. Nu spui nimic. "Îmi permiți?" Vocea sa te surprinde, deschizi ochii si îți îndrepți privirea spre el. Rupi contactul vizual si iei cartea de pe banca, așezand-o in rucsac. Străinul ia loc,iar privirea sa insistentă te agasează."Ce doresti?" întrebi iritat si defensiv.
Priveste cu amuzament figura-ti mica, apoi se intoarce spre parc. "Să iau o gura de aer."
Îți dai ochii peste cap. E momentul să te retragi, nu mai ai ce aștepta, te ridici și vrei sa pleci, dar el ți se adresează din nou: "Pleci deja?" "Da." "Haide, mergem împreună." "Nu am de gand sa plec cu un necunoscut." "Dar nu sunt un necunoscut."râde scurt. " Pentru mine ești. Nu te cunosc, fața ta îmi e străină."
Îl privești drept în ochi, cu răceală și detașament, apoi îi întorci spatele și te îndepărtezi, străinul rămânând în urmă, zâmbetul leneș pierzându-se, oglinda ochilor de miere spargându-se eliberând o singura lacrimă caldă. Și-o sterge cu podul palmei si rămâne înghețat pe bancă.