Serpent's Lair

Necunoscut

        Razele soarelui bat blând în geamul cu reflexii de gheață. Colțurile ferestrei au căpătat în timpul nopții veșmânt alb, înghețat. Căldura emanată de corp topește cristalul încremenit, odată cu atingerea ta înceată. Privești spre lumea exterioară: e dimineață devreme, bruma a acoperit solul. Iarna se apropie. Deschizi fereastra.Aerul rece îți trezește simțurile. Clipești,inspiri prelung, expiri.
          Evenimentele ultimelor zile sunt neclare, crâmpeie de memorie apărâdu-ți aleatoriu în minte. Nu poți distinge visul de realitate, te simți prins în casă, pereții sunt mult prea albi, liniștea prea asurzitoare. Îți speli fața și te privești : nimic nelalocul său și totuși ai înaintea-ți un străin.
             Privirea-ți cade asupra brațului drept: aceeași cerneală neagră, același șarpe încolăcit permanent pe braț. Ridici privirea și pentru o secundă observi femeia din vis în spatele tău. Te întorci: ești singur.
             Îmbraci paltonul negru și pășești afară. Natura mereu te-a calmat. Pașii te poartă spre parc, oamenii și murmurul orașului disipându-se. Iei loc pe banca rece, încercând să-ți liniștești gândurile.
             Ritmul inimii accelerează, un sentiment inexplicabil, apăsător și cald îți umple sufletul. Nu auzi când se apropie, dar vocea sa te face să tresari. Inima ți se calmează. Îl privești cu ochi mari, confuzi: „Tu...”
            „Văd c-ai întâlnit-o pe Meryl.” „ Ce vrei să spui?”  zâmbește scurt. Tonul său calm denotă seriozitate și o oarecare răceala. Era ca și cum căldura sa solară de altă dată ar fi fost învăluită de un perete de vânturi reci, tăioase. L-ai întâlnit numai odată  și totuși schimbarea sa în atitudine te lovește mai tare decât îți închipuiai.
           „Meryl. Femeia din visul tău, sau mai bine spus: coșmarul tău.” „De unde ști?”
           Surâde și-ți ia palma într-a  sa. Îi permiți, involuntar strângându-i ușor mâna într-o încercare ratată de a te concentra asupra lui, asupra realității.  În ciuda atitudinii, e blând, aproape ca și cum, dacă ar strânge mai tare te-ar distruge. Vă atingeți, acțiunea asta banală pentru ochiul comun joacă rol de ancoră pentru ființa-ți pierdută: e viu, e lângă tine...totul e real.
          „Tatuajul de pe mâna ta.” îți îndrepți privirea spre braț. „Te-a atins. Ai sufletul liber dar mintea-ți este încă tulbure. Pariu că încerci să găsești o explicație pentru senzațiile ce le trăiești. Încerci să cauți răspuns într-o lume de care ai fugit atâția ani. Nu-l vei găsi, nu aici.” „ Nu înțeleg.” „Niciodată nu ai aparținut acestei lumi. Meryl vine la noi când suntem pregătiți. Vii aici fiindcă nu mai suporți lanțurile monotoniei.”
            Cuvintele sale sunt tot ceea ce ai simțit și gândit în ultimele luni. Îl asculți cu incertitudinea și admirație. Cum se poate ca acest străin să te citească atât de bine? „Toți am trecut prin asta.”
             Își eliberează mâna din strânsoarea ta, lucru care-ți creează o vagă tristețe. De ce totuși? Nu ar trebui să te simți așa de atras de el, nici măcar nu ști cum îl cheamă.
             Cu mișcări suave își desface doi nasturi ai cămășii albe aranjată elegant sub paltonul crem, atât de diferit în nuanță de al tău.
             Înfășurat în jurul claviculei, un șarpe dormea un somn veșnic, asemeni celui ce-ți decora acum brațul drept.
            „Și tu?”  Dă din cap în timp ce-și încheie cămașa. „Te pot ajuta. Te rog, lasă-mă să-ți fiu alături.” „De ce?” „Fiindcă te-am regăsit și nu am de gând să te pierd din nou.”
              Se ridică și privește spre parcul liniștit. „Cine ești?”
               Se întoarce spre tine și-ți întinde mâna pe care bucuros i-o accepți. Zâmbește cald și vă îndepărtați.  „Zephyrus.”