Serpent's Lair

Răsărit

        Mergeți agale pe cărarea prăfuită și bătătorită de vreme. V-ați abătut de la drumul principal, lăsând în urmă mâna de oameni ce popula parcul.
        În curând soarele avea să răsară, iar freamătul pădurii era singurul sunet ce vă însoțea pașii. Îl țineai de mână, aruncându-i din când în când priviri curioase.
         Zephyrus era frumos. Avea părul castaniu, ușor ondulat la vârfuri și ochi căprui cu reflexii aurii. Avea o figură calmă, elegantă cu o notă de mister ce atrăgea instantaneu. „Nu e frumos să urmărești așa de insistent o persoană.” îți îndrepți privirea spre drum.
        „Unde mergem?” „Ai să vezi. E un loc frumos, îți va plăcea.”„Cunosc întreg orașul, nu e nimic interesant.” „Asta pentru că nu ai știut unde să cauți.” „ Iar tu știi?” „Da. Ai încredere?”
          Încredere? Ce întrebare comică. Rațional ar fi să nu ai, dar în același timp ai ales să-l urmezi fără a te gândi o secundă la ce se poate întâmpla. Unde e rațiunea?
          „Încă mi-ești străin Zephyrus.”
          „ Și totuși ai acceptat să părăsim parcul împreună. De ce?”
         „Nu știu.”
    Nu mai e nimic de spus. Mai mergeți câțiva metri, apoi vă opriți în fața unui foișor. Construcția era veche, cu plante cățărătoare și mușchi decorând cei patru stâlpi. „Am ajuns.” Zephyrus o ia înainte îndemnându-te să-l urmezi. „Ce facem aici?” „Îți voi arăta.”
          I te alături în centrul foișorului. „Privește.” îți spune, iar cu o mișcare suavă a mâinii stângi, el închide ochii și începe să fredoneze. „Ce faci?” „ Hm..?” deschide un ochi și-ți observă figura confuză. „...magie.”
          Atunci, razele soarelui se varsă printre crengile negre ale copacilor și cad pe pământ. Cerul, înjunghiat de un cuțit invizibil, primește nuanțe de roșu intens, roz, portocaliu, iar în jurul vostru apar creaturi mici, incolore. Zephyrus mișcă încet mâna stângă îndreptând astfel aceste ființe plutitoare spre lumină unde adoptă culorilor răsăritului.
          „Sunt spirite curcubeu.” îți spune zâmbind. „ Apar la răsăritul și apusul soarelui.”
„Sunt frumoase.”
            Te depărtezi când unul se apropie. „ Nu te speria. Sunt inofensive.” Zephyrus îți ghidează brațul spre spiritul alb care ți se așează în palmă.  Se simte precum catifeaua. El este cuprins de lumina emanată de tatuajul tău și primește culoare, asemeni celorlalți. „Bună treabă. Te descurci de minune.”  „ Ce fac mai exact?”
          „ Sunt sigur că Meryl ți-a vorbit despre o anume putere pe care o deții. Ea începe să se manifeste și va trebui să o controlezi. Fără fugă de data asta.” 
      „ Presupun că Meryl te-a vizitat și pe tine?”
    „Cu mult timp în urmă.”
           Soarele se ridică pe cer, iar spiritele se pierd în necunoscut. El te conduce până la ieșire apoi vă despărțiți.