Sub atingerea lui

Prolog

          — Domnul Park este gata să vă primească.

          Asistenta lui blondă mi-a făcut semn să o urmez, în timp ce se îndrepta spre biroul lui, poftindu-mă înăuntru. Dacă nu aș fi fost perfect conștientă de locul în care mă aflam, toată această harababură ar fi părut desprinsă din Fifty Shades of Grey. În cele din urmă, mă aflam foarte departe de adevăr. Bărbați înalți, îmbrăcați în negru din cap până în picioare, înarmați, înconjurau clădirea de parcă viața lor depindea de asta. Nici măcăr un centimetru de piele nu se vedea în spatele costumațiilor lor sumbre. Totul părea desprind dintr-un scenariu înfricoșător, dar era deja obișnuită cu tot ce se întâmpla în jurul meu. Nu ai altă opțiune decât să te obișnuiești cu ideea atunci când tatăl tău este capul mafiei siciliene... Dacă avocatul tatălui meu avea boașe, nu ar fi trimis o tânără domnișoară să se o ocupe de o afacere cu droguri de o asemenea anvergură. Și totuși, uite-mă aici...

          Fiind cea mai mică din familie însemna de obicei să fie nevoie să fac o parte din treaba lor murdară. Aceasta trebuia să fie moștenirea mea, o moștenire pe care nu mi-am dorit-o niciodată, pe care nu am cerut niciodată să o primesc. Credeam cu tărie că mă născusem în familia greșită, uneori poate chiar și în era greșită. Fără măcar să clipesc, i-aș fi dat pe toți pe mâna poliției, aș fi spus absolut tot ce știu. Și știu multe. Tatăl meu a fost abuziv pe întreaga perioadă a copilăriei mele, și tot ceea ce făceam acum, nu era pentru el, ci pentru a-mi salva fratele mai mare de toate bătăile crunte pe care trebuia să le îndure de la tiranul pe care îl numeam, fără voia noastră, „tată". Fiind fiul cel mare, el trebuia să continue tradiția familiei și să ia frâul „afacerii", însă nu voia să aibă nimic de-a face cu asta. Lucrul acesta a cauzat de nenumărate ori furia tatei de-a lungul anilor noștri de viață mizerabilă. Ăsta era și motivul pentru care mama a dat bir cu fugiții și nu s-a mai întors niciodată.

           Deci asta era viața mea, obținând o centură neagră în taekwondo la cincisprezece ani, luându-mi permisul de port armă la șaptesprezece, purtând un briceag cu mine oriunde m-aș fi dus... După ce am împlinit douăzeci și unu de ani, viața mea a început să aibă mai mult sens pentru că m-am simțit liberă din momentul în care m-am mutat pentru a-mi face masterul. Dar un alt oraș, de fapt o altă țară, însemna o nouă oportunitate de afacere pentru tata, și mafia din Seoul era una cu influență inimaginabilă, în special în „departamentul" droguri ușoare și substanțe interzise. Când am crezut că biletul meu de scăpare poartă numele Coreea de Sud, acela era doar începutul a ceva ce nu aș fi anticipat niciodată.

          — Spune-i să se grăbească. Nu am toată ziua la dispoziție să stau după fundul ei.

          Vocea lui era mai blândă decât mi-o aminteam, ceva deloc specific în familia Park. L-am întâlnit pe tatăl lui cu mulți ani în urmă, când eram doar un copil, nu foarte conștientă de ce se întâmpla în jurul meu, și mi-l amintesc ca pe o persoană înfricoșătoare, atât de înfricoșătoare încât nici nu ieșeam din camera mea atunci când el era în vizită, dar acum fiul lui cel mare preluase afacerea cu droguri și nu aveam altă soluție decât să duc totul la bun sfârșit.

          — Sunt aici, nu trebuie să aștepți prea mult.

          Am intat în birou, sunetul tocurilor mele întrerupând liniștea mormântală care acoperea camera. Jay Park purta un costum negru, cu o cămașă albă, impecabilă, pe dedesubt, descheiată la câțiva nasturi suficient încât să îi lase la vedere piept musculos, și o pereche de mănuși din piele neagră îi acoperea mâinile imense cu degetele sale extrem de lungi. O amintire cu el din urmă cu câțiva ani de la o întâlnire de „familie" și-a făcut loc în mintea mea. Obișnuia să fie o persoană extrem de dulce, politicoasă și foarte blândă și calmă, întotdeaua aducea flori femeilor din familia mea, ceea ce însemna surorii vitrege a tatălui meu și mie.