Cenușă: Dimensiunea Oglinzii

Împiniși de curiozitate

Nu mult le-a luat să ajungă în clădirea care stătea să cadă. Filvendor și Arcaena respirau repede. Arcaena era în gardă, Filvendor, speriat. Ceea ce o neliniștea totuși pe Arcaena era faptul că erau într-o clădire pe care deși o văzuse de la depărtare, atât pe zi, cât și pe noapte, nu crezuse niciodată că va ajunge în ea, mai ales noaptea. Mai ales fără o sursă de lumină.

Stând în vine, Arcaena șopti în cele din urmă, "păi, suntem aici. Presupun că ai o sursă de lumină pe undeva, nu?"

Filvendor tăcuse la această întrebare, după care pocni din degete şi răsuflă uşurat. Ce-i drept, nu avea o putere prea mare de a acoperi zona, dar cel puțin aveau o sursă.

Arcaena se ridică ușor și trase aer în piept. Aerul era umed, ca și cum clădirea stătuse numai în apă. Se auzeau niște zgomote dar nu păreau a fi aproape. Fiind în clădire se gândea cât de mult te poate duce în punctul de a fi nebun auzind numai zgomotele. Creatura de mai devreme sigur venise de aici.

Filvendor între timp se ridică și el și se uită la Arcaena. „ Poți pocni din degete să ai și tu lumină. Nu uita, după ce o să ne luăm lecția de „ v-ați căutat moartea în stomacul diavolului" chiar va trebui să facem o pauză. Și să nu aud de Oglindă, Arcaena! Vorbesc serios!

Arcaena zâmbi. Știa că poate conta pe Filvendor și că oricât ar fi promis, mereu se găseau în cele mai întunecate scenarii. Duo-ul a fost scris din naștere în cazul lor. Pocni din degete și se uită mai întâi la pereții scorojiți de timp, umezi, aducându-i aminte de o peșteră. În esență, cam asta ar fi fost blocul, apoi, se roti și văzu scări. Oriunde erau scări, era și bucluc. Deși inima îi bătea normal simțea un val de adrenalină. De ce oamenii din comunitate mereu spuneau să stea departe de bloc? De ce nu au vorbit de creaturile care semănau cu oameni? Cine ar fi putut să îi aducă în acel stadiu?

Arcaena scutură din cap, se întoarse către Filvendor și șopti, „ trebuie să fie un laborator pe aici. Clădirea acesta seamănă cu sediul din Oglinda mamei mele. Dacă nu laborator, chiar camera unde mama a ascuns nisipul. Simt acest lucru. Dacă găsești ceva suspicios, iei și plecăm."

Filvendor o luase înainte și se duse spre un perete unde arăta harta tuturor departamentelor. Cu o expresie serioasă și totodată cu un nod în gât, în timp ce Arcaena se apropie de el, se uită și ea la hartă. Departamentul unde mama ei lucrase se afla la etajul 8. Înghiți în sec. Nu știa ce se afla în clădire, sau daca mai iese vie, dar știa ca va găsi ceva. Trebuia!

Dădu din cap, Filvendor întorcându-se. Primele etaje, frica se instala, paranoia era deja în mintea lor. Suntele deveneau tot mai ascuțite. Arcaena în acest timp, mergea încet, ținându-l de mână pe Filvendor. „ Nu mai avem mult, ai încredere! „

Dintr-o dată pe scările ce duceau spre etajul 6, nu se mai aude nimic. Liniștea era apăsătoare. Ritmul cardiac deja creștea. Arcaena încerca să se concentreze. Cum avea să se lupte cu vreo creatură dacă se întâlneau cu ea? Filvendor nu avea voie să intervină. „ Arcaena, nu cred că este o idee bună să mai urcăm. Oricum vor veni după noi! Hai înapoi!!!!"

Doar sunetele pașilor lor se mai auzeau. Pietrișul de sub tălpi devenea o metodă de detectare foarte ușoară. Arcaena respira ușor, Filvendor în spatele ei. Nu ținuse cont de ceea ce spusese. Voia să ajungă la departament! Oglinda nu mințise. „ De unde ești sigură că e vorba de departamentul mamei tale, Arcaena! Tu chiar vrei să ne vedem cu creaturile acelea? Există un motiv pentru care mereu am stat în siguranță."

Enervată de faptul că nu mai tăcea, Arcaena răbufni. „ Nu este ăsta motivul pentru care nu suntem vreodată în siguranță pentru că mereu am stat în ea? Uită-te în jur! Nu am aflat nimic! Și totuși suntem aici. Nu sunt sigură de ce vom afla, dar trebuie să ne riscăm. De dragul celor care s-au riscat pentru noi să fim aici!"

Imediat își dădu seama că a făcut o greșeală că s-a răstit la el. Nu a fost niciodată vina lui că ajungea în situații de genul și știa că e posibil să îl ducă la o moarte sigură, dar pe lângă acest fapt, sunetele de mai devreme parcă se spărseseră și începeau să se audă din ce în ce mai aproape. Îl luă de mână, iar la etajul 7-8 auziră un sunet ascuțit, combinat cu un grohăit. O umbră se văzu în spatele lor iar Arcaena îl ținu strâns de mână pe Filvendor care acum șoptea încontinuu cuvinte neînțelese.

Arcaena se uita când în stânga, când în dreapta deasupra ușilor să citească numărul departamentului. Silueta de mai devreme nu se mai vedea. Arcaena în timp ce alergase înainte să ajungă pe culoar aruncase o piatră într-o altă direcție să inducă în eroare creatura.

Când văzuse la numărul 33, scris „Camera de Developare" intră în ea, dându-i drumul lui Filvendor. Răsuflau amândoi un pic mai liniștiți. Camera încă avea culoarea roșie, nu mai era puternică, dar ei aveau oricum sursa de lumină din degete.

2 minute mai târziu, începură să exploreze camera. Mirosea a aer stătut, combinat cu soluții uitate și o urmă de parfum. Poate îi juca feste nasul care nu era obișnuit cu prea multe mirosuri, dar pentru 2 secunde, ar fi zis că era al mamei ei.

Filvendor stătea în genunchi, scoțând niște cutii, mirat. Citind, se uită apoi uimit la Arcaena. „ Nu înțeleg! Asta nu trebuia să fie camera de developare?" Se uita în jur văzând multe fotografii pe jos, dar și multe alte cutii.

Arcaena ridică un dosar sigilat. Era prăfuit, dar aproape intact. Îl șterse, după care tuși. Ceea ce era scris pe el o lăsase mută. „ Document SECRET – Apocalipsa și renașterea." Găsi un indiciu foarte important. Acum, tot ce mai conta era ca ei să ajungă în oraș. Ușor, dar până în oraș aveau de înfruntat o noapte, creaturile care acum erau în apropiere și la cel mai mic zgomot puteau intra, și o lectură pe care urmau să o aibe dacă ar fi ajuns în oraș cu bine. Bifat, bifat.