Priya | Finalizată |

Capitolul 5

Cu tava încărcată cu chipsuri, popcorn, ciocolată, înghețată, prăjituri, jeleuri și multe altele găsite de Ada în frigiderul și sertarele din bucătărie, urc scările ghidată de prietena mea ce vine din urmă cu sucuri și apă plată. Încă nu sunt sigură dacă am făcut bine că am ascultat de ea, dar râsetele ce se-aud de la etaj și micuța ce vine înaintea noastră îmi ia gândul de la orice.

— Ada! Ada! Pot să mă mut la tine? Și să-mi aduc și jucăriile? n-are treabă cu mine, ocolindu-mă și agățându-se de picioarele prietenei mele, cu privirea ridicată spre ea.

Până la ea n-am întâlnit copii atât de plini de viață, însă cred că m-aș putea obișnui cu zâmbetele ei, cu întrebările amuzante, cu fericirea ce-o insuflă în cei ce-o înconjoară, inclusiv în mine.

— Dacă-mi spui și de ce vrei să te muți la mine, rezolvăm, îmi aud prietena cum îi răspunde, însă îmi continui drumul și intru în camera acesteia.

Iar odată ce o fac înțeleg de ce cea mică își dorește să vină aici. Camera este în armonie cu nebunia și stilul Adallinei, tavanul alb este plin de steluțe ce atrag lumina zilei pentru ca noaptea să ofere senzația că te-ai afla sub un cerul încununat de lună și stele, iar pereții sunt de-un verde, pe alocuri având diverse citate pictate. În mijlocul încăperii tronează patul, unul negru, cu baldachin, având acele perdeluțe ridicate în acest moment și lăsând să se vadă mulțimea imensă de perne de toate culorile, perne ce umplu patul. Și când spun asta, nu exagerez... patul e plin și sinceră să fiu nu-mi dau seama ce face noaptea cu ele, unde le depozitează. Pentru că, pe lângă patul și noptierele din stânga și dreapta sa, în cameră nu se mai află niciun obiect de mobilă. Doar pe jos ce se află un covor mare, alb și foarte pufos. Dacă ar fi să ghicesc și la cum o cunosc pe Ada, aș zice că în unele nopți își ia o pernă sau mai multe și doarme jos.

O cameră perfectă pentru Ada, colorată, extravagantă și totodată simplă.

— Dacă tati tău te lasă, te primesc cu mare drag la mine, la scurt timp intră în urma mea, continuându-și discuția de mai devreme.

— Nici nu trebuie să mă lase, dacă eu vreau să fac ceva, atunci voi face acel ceva.

O privesc și are un zâmbet malițios pe buze, superior. Iar privirea întunecată îmi amintește instant de tatăl ei. Îi seamănă fizic și are ceva și din caracterul acestuia, iar eu sunt mai mult ca sigură că nu se lasă ușor convinsă, luptă pentru ce-și dorește, e chiar și răutăcioasă, poate și dominantă. E un mister, așa cum este și tatăl său. Însă în ceea ce o privește, știu că nu m-ar minți voit, din dorința de a-mi face rău, cum a făcut Lorenzo.

— Așa te vreau! Acum sari în pat și pornesc imediat un film cu prințese pentru tine, o îndeamnă Ada pe micuță și o văd cum trece pe lângă mine și se urcă în pat, întinzându-se și făcându-și loc printre mulțimea de perne.

— Unde se presupune că punem tăvile? mă întorc cu privirea spre prietena mea, sătulă de a mai ține greutatea pe brațe.

— Pe jos... o aud și vreau să îi pun o altă întrebare, însă nu am ocazia. Înainte să spui că pe jos poate e murdar sau că nu-i ok, te asigur că e curat și poți așeza liniștită tot ce vrei pe covor sau pe parchet. Eu mai dorm uneori jos și îți dai seama că dacă ar fi mizerie nu aș mai face-o, tocmai de asta fac curat des.

Nu știu dacă răspunsul ei mă mulțumește sau nu, dar decid să așez tava pe covor și la rândul meu să mă așez turcește, cu spatele sprijinit de tăblia patului.

— Știi, Anne... Și eu am multe perne colorate acasă. Am și un balcon ce dă spre grădina din spatele casei și mai am și o cabană tare drăguță, cu un leagăn tare frumos.