Bibliotecara și Tâlharul

CAPITOLUL 13 - Ai o gură frumoasă

"He stepped down, trying not to look long at her, as if she were the sun, yet he saw her, like the sun, even without looking."

Anna Karenina by Leo Tolstoy.
_______

TRISTAN

Este vineri seară, iar Ava mi-a povestit de obiceiul ei adorabil de a îi face cumpărăturile bătrânei care locuiește deasupra ei: Doamna Michelle.

Ah, da. Femeia aceea e o adevărată capodoperă de bătrânică.

Îmi abțin un chicot atunci când îmi amintesc cum am cunoscut-o și o fixez din nou pe Ava care umple coșul de cumpărături cu tot ceea ce e pe lista bătrânei.

O fixez cu admirație. E o fată bună la suflet, nu e loc de îndoială.

Mă privește și ea atunci când observă că mă holbez cam lung, obrajii acesteia căpătând o nuanță drăguță de roșu.

Roșește! Vreau să cred că roșește, pentru că cealaltă alternativă e mult mai neplăcută. Sper că nu se sufocă.

Dar când o văd zâmbindu-mi ușor, realizez că, într-adevăr, sunt eu motivul pentru care obrajii ei s-au colorat.

O ajut cu pungile pe care trebuie să le care până acasă și arunc o privire în jur în timp ce ieșim din supermarketul aglomerat, parcă verificând dacă zona e sigură.

Am un ochi expert in a identifica hoții de buzunare sau nenoriciții. Iar acum, că Ava e lângă mine, simt o nevoie absurdă de a mă asigura că în jur nu sunt pericole.

― Când este ziua ta de naștere? mă întreabă Ava deodată, scoțându-mă din reverie.

O fixez incredul, urmând ca un zâmbet amuzat să îmi apară pe buze.

― 9 Septembrie, îi răspund, iar ea îmi oferă un zâmbet de milioane. Am împlinit 29. Tu?

O văd râzând ușor, un zâmbet agitat. Se rușinează să îmi spună câți ani are? Adică știu sigur că e majoră, având în vedere că lucrează. Deci nu văd de ce s-ar rușina.

― 14 februarie. Am 21, face ea, zâmbind ușor, iar eu rămân intenționat cu gura căscată încercând să par cât mai șocat posibil.

― Oh, drace! Ești o copilă! Și ești născută de ziua îndrăgostiților. M-am dat naibii, mă prefac eu deprimat, obținând un râset colorat din partea ei.

O privesc râzând, iar sunetul ăsta mi se pare cel mai frumos din câte am auzit. Descopăr că ador să o fac să râdă.

***
După ce Ava se asigură că îi aranjează cumpărăturile doamnei Michelle prin casă și o întreabă de câteva ori dacă mai are nevoie de ceva, bătrâna îi zâmbește dulce înainte să îi pregătească, cu mișcări rapide și vesele, o caserolă cu ceva ce pare prăjitură de ciocolată.

― Nu pleacă niciodată de la mine fără ceva dulce, zâmbește bătrânica, fixându-mă și pe mine cu o privire blândă și chicotește ușor. Ai grijă, băiete, fata asta e ca și fiica mea, adaugă la un moment dat când se asigură că o pot auzi doar eu.

Zâmbesc ușor, înduioșat, urmând să îi răspund pe un ton silențios.

― Voi fi cuminte, promit.

― Pun pariu că vei fi! Sau o să ți-o iei pe cocoașă!

Râd scurt în timp ce Ava îmi aruncă o privire confuză atunci când se apropie din nou de noi, pregătită să se întoarcă în apartamentul ei.