Bibliotecara și Tâlharul

CAPITOLUL 25 - Nu plânge, splendoare

"Just follow me and run like your life depends on it. Because it does." - James Dashner - The Maze Runner.
_

_______

TRISTAN

Pot simți cum furia îmi pătrunde prin fiecare parte a corpului, făcându-mi mușchii să zvâcnească dureros. Și știu ce va urma. Cel mai probabil voi ucide pe cineva.

Nu o puteam privi mai devreme pe Ava în ochi. Ea știa că ceva e teribil de în neregulă, dar sper că nu va fi nevoită să afle cât de în neregulă.

Alerg cât mă țin picioarele, sperând să nu ajung prea târziu. Simt cum plămânii mă ard, iar lipsa de aer devine insuportabilă, dar nu mă opresc din alergat. Nu mă pot gândi decât la ce orori se întâmplă în casa aia acum. La ce a văzut Riley.

Furia mea continuă să crească. O să îl omor pe nenorocit. O să îl omor.

Denise m-a sunat disperată, spunându-mi că unul dintre dealerii ei a intrat peste ea, iar micuța Riley e acolo și nu știe cum să o țină în siguranță. Sunase în timp ce bastardul acela o vâna, iar apelul s-a încheiat cu strigătul lui Denise când a fost prinsă de el.

Denise a reușit în sfârșit să găsească cât de cât un echilibru în viața ei. Până și eu mă îndoiam, dar totuși a reușit să se țină departe de droguri puternice. Și să fiu al dracului dacă o să permit cuiva să îi mai facă rău. Să o facă să cedeze din nou.

Astăzi voi ucide pe cineva, iar ăsta va fi un avertisment pentru oricine se va mai apropia de ea și de Riley.

Ajung în sfârșit în fața casei ei și dau buzna înăuntru, pe ușa deschisă larg, auzind sunetele înfundate care provin de la etaj.

Urc în grabă scările, căutând să înțeleg de unde se aud zgomotele și, într-un final, o găsesc pe Denise într-o cameră golită de mobilă, încercând să se elibereze din strânsoarea bărbatului care a țintuit-o la pământ.

Scot un mârâit aproape inuman și mă arunc asupra lui, orbit de furie, smulgându-l cu forță de pe ea și făcându-l să aterizeze pe podea.

Încep să îl lovesc cât pot de puternic cu pumnii, amețindu-l, dar reușește cumva să mă lovească la rotulă cu piciorul și situația se întoarce, el ajungând deasupra mea, lovindu-mă la rândul acestuia.

Aud strigătul lui Denise, urmând ca, după câteva clipe, să aud plansetul micuței Riley care cel mai probabil s-a ascuns în dulap. Iar acum simt cum cerul mi se frânge în cap. Riley nu poate să fie aici acum.

Nenorocitul mă lovește din nou, cu putere, zbierând înjurături și amenințări, în timp ce eu mă străduiesc să preiau din nou controlul asupra situației, dar loviturile lui mă țin la pământ.

Am buza inferioară spartă, iar o rană în dreptul capului sângerează. Pot simți sângele curgându-mi pe față.

Bastardul se ridică de pe mine cu un rânjet, urmând să lovească cu picioarele, iar dacă nu ar fi pentru Denise care se aruncă deodată asupra lui cu o glastră pe care i-o sparge în cap, nu aș reuși să mă ridic la timp.

Câștigând câteva clipe, mă ridic de pe podeaua acum pătată de sânge și mă arunc asupra lui, făcându-l să urle de durere când îl izbesc cu capul de podea.

Și încep să îl lovesc fără încetare cu pumnii, nelăsându-i timp să riposteze. Îl lovesc până când rămâne nemișcat sub mine. Îl lovesc până când cineva mă ridică cu forța de pe el. Și realizez imediat că nu e vorba de Denise.