Bibliotecara și Tâlharul

CAPITOLUL 14 - Un weekend împreună

"That's the thing about books. They let you travel without moving your feet." - "The Namesake" by Jhumpa Lahiri.
____

Când ies din baia ei după un duș rapid, o găsesc în sufragerie, pe covorul alb, pufos din fața bibliotecii, într-o poziție care mă face să vreau să zâmbesc, amuzat.

Întinsă pe burtă, cu genunchii îndoiți și picioarele fluturând în aer, stă cu o carte în mâini, citind.

E mult prea atentă la paginile alea ca să observe că sunt aici, iar eu profit de ocazie să o iau prin surprindere, venind pe la spatele ei și aplecându-mă ușor, depunându-i un sărut pe obraz, făcând-o să tresară. Dar apoi zâmbește, privindu-mă atent cu ochii acesteia frumoși, acum strălucitori.

― Ar trebui să fii mai atentă la împrejurimi, splendoare. Ți-ar putea intra un tâlhar în casă și nu ai observa, îi spun cu un rânjet prostesc, făcând-o să pufnească ușor.

― Bună asta, spune, urmând ca mai apoi să chicotească precum un copil atunci când mă întind pe covor, lângă ea, privind cu ochii mijiți cartea din mâinile ei.

― Ce citești?

Realizez că încep să dezvolt treptat o curiozitate pentru pasiunea ei. Chiar dacă nu am intenția să devin și eu un șoarece de bibliotecă, Dumnezeu mi-e martor că aș prefera să fiu prins din nou de poliție furând dintr-un magazin de bijuterii, faptul că ea adoră atât de mult să citească îmi stârnește o anumită curiozitate.

Ava zâmbește ușor înainte să îmi arate coperta cărții și realizez că e un volum pe care îl știu după nume. Am auzit de el în ciuda faptului că nu îi dădeam importanță. E în fiecare vitrină a fiecărei librarii pe lângă care am trecut.

― Cred că asta ar putea să îți placă, spune ea cu o urmă de speranță în privire.

― Așa ai spus și de mândrie și prejudecată, dulceață.

Râd fără să mă pot abține atunci când ea adoptă o expresie bosumflată, prefăcându-se îndurerată.

― Sunt foarte diferite. Mândrie și prejudecată e o poveste clasică de dragoste. Asta e la categoria fantezie.

Arunc o privire scurtă asupra paginilor, prinzând din zbor câteva fraze înainte ca ea să întoarcă pagina, ritmul ei de a citi luându-mă prin surprindere. E foarte rapidă!

Zâmbesc ușor, holbându-mă fără rușine la ea în timp ce citește, admirându-i trăsăturile feței și buclele naturale ale părului moale și strălucitor.

Pentru câteva clipe îmi trece prin cap ideea de a îmi afunda nasul în părul ei și să îi inspir parfumul.

Îmi trec o mână peste spatele acesteia, sărutându-i umărul, apoi rămân blocat atunci când îmi axez atenția pe porțiunea de piele descoperită de pe spatele Avei, tricoul mulat ridicându-se ușor în sus.

Îmi măresc ochii când o privesc, clipind des, sperând că mă înșel, iar privirea îmi joacă feste. Dar e real. Pielea de pe spatele ei e acoperită de cicatrici. Iar eu le văd acum.

Instinctiv, ridic mai mult de tricou, căutând să înțeleg până unde ajung cicatricile și mă simt de parcă aș fi primit un pumn în stomac când realizez că acestea se întind până sus, aproape de umeri.

Ava realizează ce fac și tresare brusc, trăgând înapoi de tricou și privindu-mă cu o expresie indescifrabilă.

― Cine ți-a făcut asta? întreb imediat, pregătit să vânez vinovatul până la capătul lumii, dacă e nevoie.