Într-un vagon de tren care mergea înspre Seattle, stătea o tânăra domnişoară, picior peste picior. Avea o cascadă de par şaten, ondulat cu grijă, care se revărsa pe umerii ei goi. Expresia ei era serioasă, mult prea serioasă pentru o fată de doar 20 de ani. Ochii ei negrii, accentuați de o linie groasă de creion, scanau încăperea in căutarea unei ocupații. Se decise să-şi scoată telefonul din geantă şi să recitească e-mailul primit de la unchiul ei milionar, de a cărui existentă nu avusese habar. Fusese invitata la o cină de familie, unde aveau să vină si alte rude de-ale ei din diferite colțuri ale lumii. După ce părinții ei au rupt legătura cu tot ce însemna familie, Nina nu a mai ştiut dacă are verişori, unchi sau mătuşi. În casă nu se vorbea despre acest subiect, iar dacă se aducea din întâmplare vorba, mama ei il schimba rapid, vorbind despre nimicuri. Primirea e-mailului a fost o surpriză nemaipomenită şi cu chiu cu vai au lăsat-o părinții să vină la reuniune. Deşi era majoră, Nina depindea de părinții ei, așa că tot ce spuneau era lege.
După o oprire bruscă a trenului, Nina se trezi buimăcită din gândurile ei, revenindu-şi in fire. Voia să afle de ce unchiul ei s-a decis să cheme tinerimea familiei la cină. Își luă micuțul bagaj și coborî din tren. Ieși din gară si căută cu privirea mijlocul de transport care trebuia să o duca la conac. Era acolo. O mașină neagră, de moda veche, dar totuși stilată. Exact cum scria in mesaj. Portiera se deschise si din mașină coborî un bărbat trecut de vârsta a doua, îmbrăcat într-un costum negru. Îi ieși în întâmpinare, zicându-i:
-Bună ziua! Dumneavoastră trebuie sa fiți domnișoara Nina.
-Bună ziua! Dumneavoastră sunteți unchiul Robert?
Bărbatul râse ușor.
-Nu, eu sunt șoferul, majordomul, valetul și uneori prietenul domnului Montesque. M-a trimis să vă aduc, știind că veți veni cu trenul.
-Celelalte rude au venit?
-Nu toate. Au ajuns domnișoara Lilly si domnul Michael. In 10 minute trebuie să ajungă și restul la conac, unde ar trebuii să fim si noi acum. Mergem?
-Bineînțeles, se bâlbâii Nina. Numele nu-i erau cunoscute absolut deloc.
Se urcă în mașină, dupa ce șoferul, al carui nume nu-l aflase, îi deschise politicos ușa. Cercetă amănunțit mașina, iar privirea ei era nici mai mult nici mai putin una uimită. Bancheta si scaunele erau din piele, iar bordul mașinii si volanul erau din lemn lăcuit. Se auzea o muzica ușoară, care o calmă instantaneu, ieșind din starea de nervozitate de mai devreme. Nu-i plăcea întreaga situație. Mesajul, unchiul, tot. Simțea cand ceva nu era regulă și în momentul acela, sentimentul era mai aprig ca niciodată.
Peste 10 minute au ajuns la conacul Montesque, care era construit in vârful unui deal, ca un adevărat rege care stăpânește pământul. Mașina s-a oprit, iar Nina coborî speriată din ea. Mâinile îi tremurau, corpul îi transpira dar nu știa de ce. Atenția îi fu atrasă imediat de porțile casei, care s-au deschis cu un sunet asurzitor. O siluetă masculină păși în lumina difuză de afară. Părul blond, ochii albaștrii, zâmbetul fermecător, până și cămașa descheiată la primii nasturi era perfectă. Glasul bărbatului îi întrerupse gândurile:
-Bună, Nina. Sunt Robert Montesque, unchiul tău. Dar îmi poți spune Bobby, până la urma suntem o familie, nu-i așa?
Nina încuviință încet. Nu era capabilă să spună vreun cuvânt în acel moment.
-Dar te rog, nu sta înțepenită acolo. Vino în casă să-i cunoști si pe restul. În orice clipă trebuie să vină și ultimii invitați.
Acestea fiind zise, făcu un ușor gest din mână, semn că e poftită in casă. Nina se împletici în propriile picioare și aproape se împiedică când a fost nevoită să urce treptele din fața casei. Intră pe ușă, fără să arunce o privire înapoi. Nu voia să vada acei ochi care sigur o scanau în momentul acesta. Când ajunse in camera din față, se opri brusc. Gura ei se deschise de uimire când văzu ce o înconjura. Camera avea un tavan înalt făcut din vitralii. Pereții și ușile erau pline de sculpturi din lemn, turnate în bronz. Mobila era din lemn de cireș lăcuit si ieșea în evidență prin luciul pe care îl oferea când lumina cădea pe ea. În față erau două rânduri de scări care se uneau in vârf și duceau, probabil, spre dormitoare. Treptele erau acoperite de covoare moi, orientale.
-Mă bucur că te fascinează holul meu, dar hai mai bine să-i cunoști pe cei doi frați. Nu a fost frumos din partea mea să-i las singuri.
Își puse o mână pe spatele ei micuț și o conduse înspre partea dreaptă a holului, unde se afla sufrageria. Văzu două persoane, o fată și un băiat care stăteau pe canapea citind o revistă. Când intrară în cameră, își ridicară privirea și se uitară la ea. Fata era mai tânără cu vreo 2 sau 3 ani decât ea. Avea părul lung, șaten deschis care stătea despletit pe spate. Fața ei era angelica, zâmbetul copilăresc și ochii voiosi. Băiatul îi semăna leit. Era clar că sunt gemeni.
-Bună! Eu sunt Lilly, verișoara ta. Am auzit multe despre tine.
-Numai de bine sper, zise Nina, uimită de caracterul bombastic al lui Lilly. Ea era o fire calmă și a învățat să-şi țină sentimentele pentru ea.
-Normal că numai de bine! Îți vine să crezi că suntem verișoare? Mi se pare incredibil, ție nu ți se pare incredibil? Mereu am vrut să am o verișoară cu care sa vorbesc....
-Lilly, ajunge. Nu vezi că o sperii? Eu sunt Michael. Scuză-mi sora, este mult prea vorbăreață.
-Oh, Michael. Nu e vina mea că ești un încuiat.
-Gata, gata copii, interveni vocea groasă a lui Robert. Nu vă certați. Nu mai bine...ah! Au venit si Lydia cu Paul. Veneau din aceeasi direcție așa că m-am gândit să vină împreună. Am auzit ca Lydia este o persoană cam dinamică, așa că nu m-ar surprinde ca Paul să ajungă aici cu un ochi vânăt. Revin imediat!
Se intoarse pe călcâie si ieși repede din cameră. O liniște apăsătoare se lăsă, dar bineînțeles că Lilly a spart-o:
-Mă întreb de ce ne-a chemat unchiul aici. Nu l-am cunoscut niciodată și părinții cred că au avut un motiv bun pentru care nu au mai ținut legătura. Și acum ne trezim invitați la cină! Nu vi se pare ciudat?
Ba da, gândi Nina, e mult prea ciudat....
Îi mulțumesc lui @little-queen pentru copertă. Esti cea mai tare te pup♥♥ De asemenea, cartea îi este dedicată lui @mateilajko1
