-Asta ne complică și mai tare cazul, dragă prietene, zise Brown după ce plecă Eduard înapoi în casă.
-Este adevărat, dar poate tocmai asta voia și criminalul nostru, Brown. Să ne încurce, și dacă nu mă înșel, ceea ce se întâmplă aproape niciodată, va mai avea loc o posibilă încercare de crima, replică Arnold.
-Cum poți spune așa ceva? Asta ne-ar mai lipsi, încă o crimă, zise Brown alarmat, speriat chiar.
-Pot, pentru că știu asta. Întotdeauna există o persoană care știe prea multe, dar nu a zis nimic de teamă că o să-l considerăm criminal. Așa că trebuie să fim pregătiți pentru orice, pentru că nu știm la ce să ne așteptăm, replică Arnold.
Nina stătea dupa colțul casei, unde nu putea fi văzută de cei doi detectivi. Auzise absolut fiecare cuvânt. Așa să fie oare? Știa ea cumva prea multe? Nu credea. Și totuși...
-Ah, domnișoară Lydia, cu ce vă putem ajuta? Întrebă Brown politicos.
După ce plecară din grădină, cei doi prieteni intrară înapoi în casă. Nu după mult timp, Lydia se duse repede la ei.
-Domniilor, îmi pare rău dacă deranjez, dar trebuie să spun că am auzit ce ați vorbit în grădină.
-Cum este posibil așa ceva? Eram singuri! Zise Brown serios.
-Geamul meu are vedere la grădina și de asemenea era deschis. Nu a fost cu intenție, dar nu am fost singura care a spionat. În colțul casei am putut să o văd și pe draga mea verișoară Nina. Părea speriată când ați pomenit de o a doua crimă.
-Și dumneavoastră nu sunteți? Întrebă repede Brown.
-Prietene, fii te rog mai îngăduitor. Nu te mai alarma așa repede, zise Arnold pe un ton ce nu permitea replică.
Lydia zâmbi.
-Nu, nu mi-e frică. Nu știu absolut nimic care să mă pună în pericol.
-Sunteți sigură? Atunci de ce v-ați vizitat unchiul cu puțin timp înainte să moară? Întrebă Arnold, cu un zâmbet triumfător pe față.
Lydia păli.
-Cum de știți? Șopti ea speriată.
-Asta nu este important. Important este că nu ne-ați spus asta când v-am întrebat ce ați făcut.
-Nu, nu v-am zis pentru că m-ați fi considerat poate pe mine criminală. Dar chiar am fost la Paul, după ce am plecat de la unchiul meu. În legătură cu asta nu v-am mințit.
-Domnul Montesque v-a arătat cumva ceva? V-a zis ceva important?
-Da, mi-a arătat pasajul secret pe care l-ați descoperit azi-dimineață.
-Altceva?
Lydia se gândi pentru o secundă înainte să răspundă.
-Da, mi-a zis să am grijă câte picături să pun. Nu știu la ce s-a referit cu asta.
-Ei bine, asta a fost o discuție interesantă. Nu crezi? Întrebă Brown.
-Mi s-a părut incredibil de interesantă, dragă prietene, dar nu în felul în care îl vezi tu.
-Adică?
Arnold se uită la prietenul lui cu simpatie.
-Pune informațiile cap la cap. Și gândește-te mai ales la timp. Cheia acestui caz este timpul. Și de asemenea, ceșcuța aceea spartă din birou.
-Te învârți stânga dreapta cu ceșcuța aia. Nu văd legătura!
-Atunci stai să te ajut. Ai văzut cioburile ceștii?
-Da, ce este cu ele?
-Nu erau în ordine. Dacă într-adevăr asasinul nostru a dat jos ceșcuța de pe birou, aceasta ar fi trebuit să cadă cât de cât aranjat. Nu știu cum să-ți explic. Ideea este că ceșcuța nu era de acolo. Fusese mutată. Cioburile ei nu căzuseră acolo. Ai înțeles? Arnold încercă să-i explice situația fără să-i dea chiar mură în gură.
-Deci asta înseamnă că nu criminalul a doborât ceșcuța, ci domnul Montesque?
-Începi să te aproprii. Dacă teoria mea este corectă, nu mai avem mult până să descoperim cum a fost omorât de fapt.
-De fapt? Întrebă Brown ca trăsnit.
-Da, prietene, de fapt.
Vă mulțumesc în continuare că îmi citiți cartea! Noapte bună!
