Triplu A

Capitolul 7

-Buuuna ziuaaa! salutara lalait cei trei elevi aflati intr-o sala de curs, a doua zi, pentru a-si ispasi pedeapsa: detentia.

-Buna ziua, raspunse la salut profesorul cu fata brazdata de riduri. Profesorul supraveghetor, cel de chimie, era cel mai rau profesor ce preda in acest liceu. Elevii erau pur si simplu terifiati, dar nu si Amy. Ea era olimpica la chimie, deci avea un loc bine-pus langa profesor, de aceea cand o vazu in sala expresia batranului i se schimba automat. Pentru a fi sigur ca o recunoaste isi miji ochii, apoi ii casca de uimire.

-Domnisoara Carter…,glasui el uimit.

Amy se foi in scaunul ei rusinata.

-Ce cauti aici? Intreba profesorul asezandu-se la catedra.

-Imi ispasesc pedeapsa, domnule, raspunse Amy timida.

Profesorul tacu.

Dupa zece minute usa clasei se deschide si pe ea intra Matias.

-Ma scuzati, spune el gafaind si asezandu-se in banca din spatele lui Amy.

-Ai intarziat! Tipa supraveghetorul la el. Vei sta cele zece minute in plus!

Baiatul dadu energic din cap. Cunoscuse si el frica fata de profesorul batran.

Urmatoarele zece minute au trecut in liniste, fara tentativele lui Matias de a atrage atentia fetei.

-Da? raspunde batranul cand o zareste pe Amy cu mana ridicata.

-Pot lucra? Intreba ea sigura pe sine.

Profesorul intelesese ca  nu este vorba despre teme, ceea ce era interzis sa faci. In timpul detentie iti era interzis orice lucru care te-ar face sa dai un rost timpului petrecut, trebuia doar sa stai si sa reflectezi asupra faptelor care le-ai facut. Din punctual de vedere al profesorilor si a directiunii detentia era un lucru foarte bun, dar pentru elevi, bineinteles, era ceva de-a dreptul scandalos. Barbatul accepta dand afirmativ din cap. Amy isi scoase din geanta un caiet si o culegere, si incepu sa lucreze probleme la chimie. Macar asa isi distragea atentia canalizata in totalitate asupra enervantului si vechiului ceas prins in perete.

Dupa douazeci de minute rasufla usurata si mandra, pentru ca doborase la pamant patru probleme. Ii faucuse semn profesorului, iar acesta se ridica de la catedra. Ridica caietul de pe banca fetei si zambi satisfacut.

-Buna treaba, domnisoara Carter! Spuse el verificand problemele.

-Multumesc.

Batranul mai poposi privirea asupra exercitiilor pentru inca cateva momente si apoi spune:

-Asta iti reduce pedeapsa cu 40 de minute.

Amy zambi prosteste si isi pleca capul.

-Luati-o ca exemplu! Se auzi vocea profesorului groasa, cand acesta isi relua locul la catedra. Este ambitioasa si chiar isi foloseste creierul, carui unora cred ca i-ati pierdut instructiunile, continua el.

Amy se facu mai rosie decat un rac.

-Si este si frumoasa, sopti pentru sine baiatul din spatele ei, Matias.

Dupa ce isi reveni in fire si dupa cateva calcule matematice Amy se lumina cand realiza ca mai are doar 15 minute pe care trebuie sa le petreaca in detentie.

Ceilalti elevi din jurul ei tresarira cand ea se smunci si rupse o foaie din caietul in care rezolvase mai devreme excercitiile. Apuca un creion si se puse pe scris.

Cand ceasul cel vechi batuse sfarsitul celor 15 minute, fata isi stranse lucrurile si se ridica salutand, dar drumul ei spre iesire se opri in dreptul lui Matias. Scoase o foaie mototolita din buzunar si o puse pe banca, privind nu mai mult de o secunda in ochii uimiti ai baiatului, apoi isi continua drumul.

Matias zapacit lua hartia si o intinse. Colturile gurii i se ridicasera intr-un zambet ce ii dezvaluia jumatate din dantura alba. Dupa cateva clipe in care deslusise cifrele si formulele, pe care le cunostea si el la fel de bine, scrise pe ea, isi scoase chiar el o foaie si se apuca sa transcrie problemele rezolvate de Amy. Dupa ce termina ii atrase, la randul lui, atentia profesorului. Acesta isi tarai plictisit picioarele pana la banca lui, iar cand isi dadu seama care era motivul zambi acru.

-Se pare ca ti-ai gasit instructiunile, spuse el razand.

-Da, ii replica Matias serios.

Batranogul se opri din ras si lua un aer degajat, aproape prietenos.

-Pleaca, spuse acesta pe un ton potrivit.

Fara alte rugaminti baiatul tasni din scaunul lui si iesi val-vartej din sala de curs. In gand ii slavea numele fetei.

Intre timp, persoana in cauza, Amy, renuntase la gandul de a se duce acasa si acum statea in cafeneaua din aproprierea scolii sorbind dintr-o cana cu ciocolata calda. Privea in gol spre geamul cafenelei, nerealizand de fapt ce se intampla in jurul ei. Ea se afla in plin proces judecatoresc cu ea insasi. Pe umarul drept parca ii statea un ingeras spunandu-i ca a facut foarte bine ca l-a ajutat pe Matias, ca a facut o fapta buna, pentru care va fi rasplatita, iar pe cel stang, dupa cum va asteptati, isi imagina un dracusor ce dadea replica spuselor celui cu aura angelica. Cele doua jumatati se tot razboiau. Inima ii batea cu putere, semn ca a facut foarte bine, pe cand creierul ii zvacnea, poruncindu-i ca orgoliul e mult mai presus fata de sentimentele alea josnice pe care le are ea. Ofta si sorbi din ciocolata ei.

La cateva minute clopotelul ruginit al cafenelei suna, semn ca un nou client a intrat. Din instinct fata ridica capul. In toata splendoarea lui, Matias isi crea cale spre bar pentru a comanda. Nu o observase pe Amy, dar Amy cu siguranta il observase. Parul lui blond lucea in lumina artificiala aruncata de becurile din tavan. Corpul i se unduia perfect cu fiecare miscare pe care o facea. Fata scutura din cap si se trezi din fantezia asta. Il placea baiatul...si inca cum! Dar nu putea trece peste comportamentul lui schimbat peste noapte, si inca era putin geloasa din cauza iesirii lui cu Helen. Da, trebuia sa recunoasca, era geloasa.

Isi cobori privirea si isi privi noile incaltari din piele neagra lucioasa ce se potriveau cu trench-ul negru ce se odihnea pe spatarul scaunului. Ce rost aveau noile haine, noua atitudine daca nu poate avea persoana la care tine? Poate erau doar un inceput pentru a-i pune capat lui Helen, atat.

Scartaitul scaunului din cealalta parte a mesei ii intrerupse sirul gandurilor. Repede isi sterse cu mana ochii umezi – nu plansese, dar lacrimile i se adunasera – si isi ridica privirea. Avea in fata, langa ceasca de ciocolata calda, un ecler cu vanilie.

-Poate te mai inveselesti, spune vocea ce ii gadila ei urechile.

-Mersi, ii raspunde lui Matias.

Matias se aseza si incepu sa isi manance propriul elcer si sa soarba din paharul de cola. Amy incepu, la randul ei, sa isi manance prajitura.

-E foarta buna, zise ea dupa ce lua doua bucaturi.

-Favoritul meu, ii zambi baiatul.

Isi terminara eclerele in liniste. Matias isi aminti ca trebuie sa ii multumeasca fetei pentru probleme care l-au scapat de detentie.

-Multumesc.

-Pentru ce? Il intreba Amy privindu-l intr-un fel care l-a facut pe baiat sa zambeasca.

„E asa draguta si firava” gandi el.

-Pentru ca m-ai ajutat, spuse intr-un final.

Amy exclama un „a” deschis, semn ca isi amintise.

-Pentru nimic, se fastaci ea. Obrajii incepand sa prinda tenta rosiatica. Tocmai te-ai revansat, spuse zambindu-i.

-Nu pentru asta a fost, spune el repede. Adica nu neaparat, nu vreau sa crezi ca am facut asta doar pentru ca m-ai ajutat. Adica am facut-o si pentru ca m-ai ajutat, dar..., tuna el pana a ramas fara aer.

-Am inteles, il calma Amy.

-Serios? Se uita la ea rugator.

-Da.

Matias ofta de usurare. Era stanjenit pentru ca se innodase in propiile cuvinte.

-Inca unul? O intreba recapatandu-si firea.

-Sigur! Mersi, ii raspunde radiind, buzele formandu-i doua semiluni perfecte.

Baiatul se ridica si se duse pentru a mai lua doua eclere.