45

1.1K 66 52
                                    

A doua zi era ziua cea mai importantă,ziua iubitei mele. M-am trezit să-i ajut părinți la decorat și ce mai era nevoie. Urc în camera și când o văd trezindu-se viața mea era acum mai bună,astazi îi voi arăta cât de mult o iubesc.
-Buna dimineața,iubito.
-Buna dimineața, iubitule.
Săruturile sale de dimineață erau dulci,exact ca mierea nu de asta adoram o adoram.
-LA MULȚI ANI! celei mai importante persoane din viața mea,tu iubito.
-Multumesc,te iubesc.
-Și eu te iubesc.
M-a tras peste ea într-un moment de neatenție iar starea mea ca să o fac a mea din nou era foarte dornică,aproape ca îmi șoptea.
Ne-am ridicat după ce buzele noastre au purtat cel mai lung dialog pe dimineața asta,mă ținea de mână și mergea cu mine în sugraferie. Era fericită se putea observa prin ochii săi,petrecerea a decurs de minune fiind și una doar între noi. Când momentul tortului a sostit iar dorința sa era pe primul loc. M-am pus în spatele sau,cutia din mână mea era acum în formă de inimă,când s-a întors ochii ei au dat naștere a câtorva lacrimi nerăbdatoare să atingă obrazul ei fin.
Mi-am reglat vocea uitându-mă la ea.
-Sun,iubita mea vreu să îți mulțumesc pentru fiecare clipă de fericire alături de tine, dragostea noastră rămâne cel mai puternic sentiment,cu toate astea vrei să fii soția mea și mama copiilor mei?
-DA,DA JUNGKOOK!
-Te iubesc,și mulțumesc că fiecare zi lângă tine este o bucată de rai!
-Și eu te iubesc,îngerul meu!
Tipătul ei fericit și îmbrățișarea sa mi-au făcut viața mai bună,m-am bucurat să o văd atât de fericită pentru că acum este soția și mama copiilor mei cât de curand.

JUNGKOOK and SUN

Ai intrat în viața mea când nu credeam în povești,m-ai arătat că poveștile cu prinți și prințese există. Că partea frumoasă a vieți dar și cea urâtă este specială,prin tine m-am găsit pe mine. Antidotul iubirii l-am avut amândoi,desi ne-am despărțit nimic nu ne-a oprit din a ne găsi unul pe celălalt,după drumuri care nu erau drepte,le-am făcut împreună să devină drepte,ploile din viața noastră au devenit niște raze de soare,lacrimile noastre au devenit fericire,supărările s-au transformat în plăceri. Amândoi ne-am vrut atât de mult însă obstacolele care ne-au fost puse acum nu mai sunt,iar acest sentiment să ai persoană pe care și tu o vrei este cel mai bun sentiment. Acum am înțeles de ce nu mi-au mers relațiile pe care le-am avut,pentru că persoana de care aveam nevoie și cea creată pentru mine nu ajunsese încă în fața ochiilor mei,cine ar fi crezut că de la o simplă poza ajungi să iubești o ființă cu toată puterea ta. Sa îți dăruiești tot ce este mai bun pentru ea? Când ai persoana potrivită și cea care contează,care te face să evoliezi în fiecare zi,care are un efect atât de puternic pentru tine devi cea mai bună versiune a ta lângă persoana care te iubește mai mult ca pe ea.
De acum pentru totdeauna,te voi iubi și în momentele de plânset dar și de râset. Vei fii jumatate mea din perechea de aripi,cu tine voi zbura către o viață mai bună. Te voi ține lângă inima mea cu toata ființa. Nimeni și nimic nu vor despărți inimile noastre, căci ele se hrănesc cu iubirea dintre noi. Sângele meu poartă numele tău, iar gândul meu este făcut doar pentru tine. Toată viața mea este plină de tine dar asta înseamnă fericire. Timpul nostru este acum, totul va rămâne alături de tine la fel și viața. Te iubesc!

Sfarsit!

Hei, acesta carte a fost atât de reușită după ochișorii și voturile pe care le-am primit. Sunt fericită să vă am alături de mine cu fiecare carte și susținerea pe care mi-o acordați. Va mulțumesc din suflet, sunteți minunați.
Ups,voiam încă ceva să întreb.. Credeți că Sun și Jungkook merită o noua carte? :)) hmh, mă gândesc să fac volumul 2,să fie mult mai intensă acțiunea între cei doi
Vreau să-i mulțumesc prietenei mele că m-a suportat cu toate crizele de nervii H_wanna_21 s-a îngrijorat când îmi auzea vocea atât de obosită. Mulțumesc scumpi.
Și celor care mi-au fost alături, nu pot să dau tag, nu știu ce mama lui are. Însă va știți destul de bine.
Va mulțumesc pentru tot,nu știu cum sa va arăt mulțumirea mea. Poate ne revedem cu un nou volum^-^. Aveți grijă de voi.

🎉 Ai terminat de citit 𝘔𝘌𝘚𝘈𝘑 𝘈𝘚𝘊𝘜𝘕𝘚 -𝒥𝒦- 🎉
𝘔𝘌𝘚𝘈𝘑 𝘈𝘚𝘊𝘜𝘕𝘚 -𝒥𝒦-Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum