ROYAL

Cap. 5

Este ultima zi în care lucrăm. Stăm ca de obicei toți patru la masă.

- La câte plecați, întreabă Koll.

- Plecăm din seara asta când terminăm tura, facem până în Cambrils aproape opt ore, vreau să merg cu mașina, spune Dario.

Mie nu-mi prea convine deoarece va fii foarte obosit. Dar nu ai cu cine vorbi. Când i se pune pata pe ceva nu există numai ce vrea el.

- Vei fii obosit, zice Koll.

- Nu ar fii prima dată, se rastește Dario la Koll.

Acesta ridică ambele mâini în semn de pace.

- Andreea, o sa-mi fie dor de tine, spun către ea și o îmbrățișez, saluta-i pe părinții tăi din partea mea și te rog, când ai timp..du-le câte un buchet la cimitir din partea mea, spun șoptit pentru că deja îmi țâșnesc câteva lacrimi.
A rămas un subiect sensibil încă.

Dario mă îmbrățișează și mă sărută pe creștet.

- Așa voi face! Și tu îmi vei lipsi, spune cât timp se aude Koll cum tușește cu subînțeles, bine Koll și tu îmi vei lipsi, continuă ea râzând.

- De mine n-o să-ți fie dor, prințesă, o întreabă Dario.

- Nu chiar, râde ea.

Așa a decurs și prânzul, cu glume si cu râsete.

La ora șapte seara am terminat cu toții treaba. Eu și Dario ne-am făcut fiecare bagajul, am făcut câte un duș și ne-am schimbat pentru drum. Înainte să ieșim din hotel am trecut prin fosta mea cameră să ne salutăm prietenii. Aici erau și Adela cu Mario care fac același lucru. Ne îmbrățișam și ne urăm drum bun.

Este ora noua seara când plecăm din fața hotelului.

- Pe la cinci dimineața vom ajunge în Cambrils, spune Dario.

- Sper să nu adorm până acolo, spun preocupată.

- Dar tu trebuie să dormi. Maine mergem toată ziua pe plajă. Nu putem face baie, dar vreau să ne plimbăm și să avem o zi numai a noastră,spune aceste cuvinte strângându-ma încet de coapsă.

- Nu vrei să ne oprim pe drum să dormim amândoi mai bine, zic eu zambindu-i cuceritor.

- Ce-mi faci tu mie?!

- Nimic, dar nu vreau să-ți ieși din obicei în nicio noapte. Vreau să dorm în brațele tale, spun eu cu buzele puțin ridicate și cu o voce rugătoare.

- Ști că nu-ți pot refuză nimic..! Bine, zice in cele din urmă, când ajungem la Montpellier ne oprim, zice el resemnat.

- Adică în cât timp, întreb eu.

- Cam pe la miezul nopții, poate mai târziu, depinde. Se fac în jur de trei ore și jumătate.

Eu abia îmi mai țin ochii deschiși, îl prind pe Dario pe braț și îmi simt capul cum îmi alunecă pe umărul lui.

- Te iubesc, mi angel, aud șoptit.

Nu mai pot răspunde, deoarece ma cuprinde somnul, doar mârâi ca un cățeluș, dar și eu îl iubesc cu toată ființa mea.

Îi simt buzele moi pe frunte, apoi coboară pe obraz până ajunge la gura mea care este disperată dupa a lui.

- Hmmm..mârâi eu, te iubesc, continui și în acel moment simt cum i se formează un zâmbet pe față. Ști că ești dragostea mea, nu, ii spun eu somnoroasa și fără sa-mi dau seama. Ups!

Simt degetele lui cum mi se înfig în șolduri și cum gura îmi este devorata de un sărut pasional și plin de dorință. Mă trage deasupra lui și mă strage cu forță în timp ce-si așează capul în scobitura gâtului.