Wild

Capitolul 6

WILD

O suviță îmi cade pe frunte, dar n-o bag în seamă. Respirația îmi e greoaie,  iar gândurile îmi acaparează mintea. Nici măcar nu știu la ce ar trebui să mă gândesc serios, prima dată. Dau un pumn, mai dau unul și tot așa. Tot ce văd de câteva zile e chipul plin de sânge al nesuferitului, iar ceea ce mă înspăimântă este că nu-mi pare rău, ba din contră. De trei nopți bat sacul ăsta de box ca să-mi potolesc furia. Tot de trei nopți mă rog să n-o mai întâlnesc pe măicuță vreodată.

— Încep să cred că de asta nu te-am văzut niciodată într-o relație, ai una stabilă cu sacul ăla de box! îl aud pe bătrân.

Mă întorc rânjind spre el.

— Și mie-mi pare bine să te văd, bătrâne! spun și mă reîntorc la lovitul meu foarte inocent.

Bătrânul sau Mitch( așa cum îi spune toată lumea) este cât se poate de enervant câteodată și, de asemenea, este deținătorul locului unde mă aflu în acest moment. Am ales să-i spun așa, pentru că pe lângă că este ca și bunicul meu ca vârstă, pe de altă parte este tatăl pe care nu l-am avut niciodată.

— Ce te apasă, Wild? mă întreabă.

Am menționat faptul că bătrânului îi place să se bage în treaba și viața celeorlalți?

— Ce te face să crezi că mă apasă ceva? îl întreb.

— Oricât îmi place că mă vizitezi așa des, fiule, tu nu vii aici trei zile consecutiv, iar dacă o faci e pentru că ești foarte furios pe cineva sau chiar pe tine, nu pentru plăcerea ta nebună în ceea ce privește sportul. îmi răspunde.

Rămân nemișcat pentru câteva secunde, apoi îmi revin.

— Te-ai lovit la cap cât timp ai fost în Italia, bătrâne?

— De ce mă-ntrebi asta?

— Ultima oară când am verificat nu vorbeai ca un scriitor pregătit să-și dea duhul! mă duc spre el. Oh, Doamne, ești bolnav bătrâne? Să mă pregătesc? spun și-mi așez mâna în dreptul inimii.

Se încruntă și clipește des. Probabil l-am luat prin surprindere.

— Să te internez oare la nebuni? Ce păcat, așa tânăr...

Respir ușurat. Începe să râdă, iar eu îl urmez.

— Pentru o secundă chiar mă speriasem. Ce mi-ai făcut-o! spun

— Nu te relaxa prea repede, chiar vorbeam serios!

— De unde știi că vin aici de trei zile? Pun pariu că n-ai venit de trei zile înapoi! spun și mă încrunt.

— Mi-a spus omul meu de încredere. îmi răspunde.

"Omul de încredere" nu e nimeni altul decât ratatul care păzește locul ăsta și pe care nu-l suport. Adevărul este că nu suport mulți oameni, dar acea gură spartă ar trebui să și-o țină închisă dacă vrea să mai vorbească cum trebuie. Îmi frec fața cu mâinile.

— Iar a ciripit gura aceea spartă? țip ca să mă audă.

— Nu te înfuria pe el! Nu e vina lui că tu nu ești deschis nici măcar față de mine.

Mă prăbușesc învins pe saltea. Se uită la mine de sus.

— Câte ore ai dormit? mă întreabă.

— Cinci. răspund

— Într-o noapte? Băiete, nu e deloc sănătos!

— În trei zile.

— Poftim!? O să te bat până adormi și nu te mai trezești până mâine dimineață! Ce dracu e-n capul tău?