Wild

Capitolul 7

EVELINE

Soarele îmi deranjează somnul și mă strâmb involuntar. Îmi duc mâinile la față și încerc să mă trezesc, dar fără vreun rezultat. Decid să mai dorm puțin și mă întorc pe cealaltă parte. Mama mă va trezi în curând, așadar de ce să nu mă relaxez înainte să dau piept cu toate problemele mele din viața reală? Un miros puternic de mentă și trandafiri îmi inundă nările și mă afund și mai mult în așternuturi. Apoi, ca și cum aruncă cineva apă rece pe mine, îmi dau seama că la mine-n cameră e mereu un miros puternic de caramel, din cauza lumânărilor parfumate pe care le cumpăr.

Deschid ochii brusc și-mi dau seama că nu sunt la mine în cameră. Atunci unde sunt? Îmi trece repede prin cap posibilitatea ca cineva să mă fii răpit, dar un răpitor nu-și tratează așa victima, iar varianta asta dispare. Tot ce știu este că sunt în camera unui băiat, ținând cont de mingea de fotbal din colțul camerei și colecția numeroasă de jocuri video de pe comodă. Pe noptieră găsesc două cărți, amândouă scrise de Jane Austen. Să fie tipul ăsta un romantic incurabil? Dar după jacheta de piele aruncată pe unul din scaunele din ceea ce pare a fi bucătăria, variamta asta pică automat.

Nici măcar nu știu când m-am dat jos din pat, tot ce știu e că am făcut-o fără să-mi dau seama, iar acum privesc la omleta proaspătă de pe masă. Mă încrunt. Oare sunt somnambulă și am făcut toate astea singură?

— Bună dimineața, petrecăreațo! aud o voce groasă din spatele meu.

Îmi întorc capul la comandă. Normal că cel care mi-a vorbit e Wild, universul meu se învârte a tot ce ține de el de câteva săptămâni. Oftez.

— Ce porcării ți-am zis aseară? îl întreb, iar el se așază pe scaunul de lângă mine.

— Mi-ai spus cât de mult mă iubești și m-ai implorat să ți-o pui cu mine, dar te-am refuzat politicos. răspunde serios, privindu-mă în ochi.

Îmi ascund rușinea după mâini. Cât de dobitoacă să fiu?

— Doamne, Wild, eram foarte beată! Uită tot ce ți-am zis aseară! spun și îmi retrag mâinile, apoi mă uit la el.

Nu mai e serios. Se abține să nu bufnească în râs.

— N-am zis nimic din toate ăstea, nu-i așa? îl întreb furioasă.

— Normal că nu, abia te țineai pe picioare! spune și începe să râdă.

Și-mi dau seama că e prima dată când îl aud pe Wild râzând și e atât de frumos, încât mulțumesc tuturor sfinților că sunt pe scaun, deoarece până acum aș fi pe jos din cauza picioarelor mele de gelatină. E un râs natural, atât de sincer, care-mi bucură inima, așa că râd și eu cu el ca nu cumva să revină la starea lui de om prost dispus pe care o afișează întotdeauna. E pentru prima dată când îl văd pe Wild binedispus , iar asta mă face să mă întreb de ce nu o face mai des, dacă în permanență nu vrea. Și ca și cum cineva vrea să-mi fure fericirea, el își dă seamă că face ceva anormal pentru el și se oprește brusc. Ne privim în ochi, nu vorbim, iar eu înghit în sec și-mi dau seama de ceva: ce Dumnezeu caut în apartamentul lui Wild?

— Ți-am z-zis cumva de ce am venit? întreb, iar vocea îmi e tremurândă.

— Probabil ca să vezi dacă am jocuri pe telefon. răspunde și își pune mâinile de după cap relaxat.

Mă încrunt.

— Poftim? întreb.

— Nu știu, Eveline. Tocmai ce ieșeam din duș când ai început să bați în ușă de parcă voiai să o dărâmi. De unde știi unde stau?