Wild

Capitolul 8

WILD

— Gâsca s-a transformat brusc în pui de găină? îl întreb.

— N-nu e vina mea, domnule, eu doar livrez. spune puștiul din fața mea.

Nu pare să aibă mai mult de cinsprezece ani.

— Câți ani ai, puștiule?

— Șaptesprezece. răspunde.

— Ții la degetele tale? îl întreb serios.

Nu răspunde.

— La dracu cine nu ține la degetele lui? În fine, cred c-o să-ți tai limba, pentru că oricum n-ai nevoie de ea, la cât de des o folosești! îi spun și mă îndrept spre el.

— Te r-rog...

— Sună-l pe dobitocul ăla și spune-i că-l omor fără să-mi pese de consecințe. Îți dau trei ore să te întorci aici cu marfa cea bună sau vă omor și pe tine, dar și pe el și vă atârn apoi dezbrăcați în centrul orașului. Ai înțeles?

Dă din cap și pleacă repede din fața mea. Îmi frec fața cu palmele, neliniștit. Toate-mi ies pe dos, habar n-am cum mi se întâmpla asta doar mie, cert este că mi se întâmplă. Deschid telefonul și văd câteva apeluri pierdute de la bătrân. Apelez imediat. Răspunde după două tonuri.

— Ce e, bătrâne?

— Dacă ai nervi, descarcă-i la sala de box! Idiotul ăla de data trecută vrea să-și ia din nou bătaie!

— N-am chef de asta. Nu mi-a ieșit comanda.

— Păi cum așa? mă întreabă și îi simt curiozitatea în glas. Ție mereu îți ies, băiete! face o pauză. Ești cumva beat și faci mișto de un bătrân nevinovat ca și mine?

— Cred că ai chef de glume proaste. Singurul lucru nevinovat la tine sunt hainele pe care le porți.

— Cine a spus că port haine în momentul ăsta? Wild, ai o dorință nebună să mă vezi gol pușcă? Ești pe invers? spune și parcă îl aud zâmbind.

— Nu te mai crede Adonis bătrâne, nu ești genul meu!

— Mi-ai rănit sentimentele! Hai, să te văd aici în cincisprezece minute!

— N-ajung acolo în cincisprezece minute! îl informez.

— Știm amândoi că ajungi dacă-ți propui!

— Ultima oară am luat amendă când am făcut drăcii din ăstea!

— Și îi e oare teamă, Diavolului? Ți-o plătesc eu dacă câștigi în seara asta!

— Așa generos? E oare Afrodita sau cutia Pandorei? îl întreb și intru în mașină.

— Câte puțin din toate. Paisprezece minute! spune și închide telefonul.

Plec în grabă. Poate că, de fapt, haosul din jurul meu este singurul care mă ține în viață, iar eu beau cafea ca idiotul. Cobor geamurile mașinii și accelerez. Nu mă gândesc la ceva anume, simt doar că sunt liber, pentru câteva minute. Străzile sunt pustii, dar nici nu mă mir, e-n jur de miezul nopții. Ajung în fața sălii de box și mă uit la ceas. Exact la țanc! Văd o mulțime de mașini parcate, dar și o mulțime de oameni, așteptând să vadă o bătaie pe cinste, ceea ce o sa le și ofer.