Prima zi

156 15 3
                                    

Adunarea de început de an școlar

M-am așezat pe scaunul oferit de școală și m-am uitat la scena goală din fața mea negândindu-mă la nimic.Sunetul zecilor de oameni vorbind între ei a intrat la mine în urechi provocându-le durere.

Feedback-ul de la microfon ,provoacă o tăcere neașteptată între toți.Cu toți ne uităm la scenă cu fețele uluite.Directorul școlii se îndreaptă cu pași mici și lenți spre microfonul de la mijlocul scenei.

"Bună dimineața dragi ,noi studenți"ne întâmpină acesta cu un zâmbet cald pe buze.

Toți îl salută înapoi cu un glas de parcă viața se scurgea încet din ei.

"Sper că așteptați acest nou an la fel de mult ca mine"spune acesta uitânduse la fel de fericit prin sală.

"Speramța moare ultima bătrâne"spune un băiat din spatele meu eu începând să râd în șoaptă ,uitându-mă la directorul care nu auzise și încă era cu zâmbetul pe buze.

"Pentru cei care nu sunt primul an ,trebuie să știți că profesorul vostru de la departamentul de științe a clasei a 12-a ,domnul Kim, și-a dat demisia din cauza faptului că are probleme în familie"spune acesta pierindui zâmbetul.

"Așa că sunt onorat să vi-l prezint pe noul membru al personalului școlii noastre"spune după care face semn cu mâna cuiva de după scenă ca să intre.

Toți se uită la băiatul care venea acum spre director.Fiecare a căscat gura când a văzut cât este de frumos.Nimeni nu mai văzuse un profesor cu un stil vestimentar așa frumos.

"Bună ziua dragi studenți ,mă numesc Park Jimin și sunt noul profesor de științe"spune acesta analizând studenții din sală.

Nici măcar nu am auzit ce a spus ,nu mai auzeam nimic ,parcă eram pe altă lume.Îi admiram frumusețea.Ochii căprui ,buzele mari și frumoase ,părul de un negru aprins.Însă cred că nu eram singura în transă.

Aveam deja senzația că ăsta va fi cel mai bun an - nu știam prea multe.

Mi-am luat telefonul făcândui o poză în secret.Doar că la ce bun fotograf sunt ,poza nu era foarte clară ,dar el era la fel de frumos.Ochii mei parcă făceau o inimă ,la fel ca în desenele animate.Zâmbetul lui era dulceață pură ,ochii devenindui semi lună.

"Deci vă rog să mă tratați bine și să ne înțelegem"Spune zâmbind cât se poate de drăguț.

Toată lumea a aplaudat ,iar peste ceva timp ,aproximativ 30 de minute ,adunarea se terminase.În timp ce toată lumea pleca ,mă uitam prin mulțime să-l văd pe domnul Park.

"Iată-l"Spune fata când îl vede pe băiat vorbind cu alte studente ,care sigur puseseră ochii pe el.

M-am apropiat de el cu bărbia sus ,încercând să arăt cât de frumoasă pot fi.Deși ,când mă uit înapoi acum ,probabil că păream proastă.Am împins pe oricine era în calea mea.Ajunsă aproape de el ,observ că era singur și îmi spun "este timpul să strălucesc"

Am încercat să merg spre el ca un înger al Victoria's Secret ,dar ,din păcate ,nu a mers prea bine.De fapt era total contrariul ,totul a mers oribil.Mergând ,nu știu cum ,m-am împiedicat de ceva și capul meu a dat de nasul lui ,acesta începând să sângereze.Am sărit în sus ,frecândumi capul ,durerea persistând.

"Oh...îmi pare rău...sunt așa de....scuzați-mă"Spun regretând tot ce am făcut.

Însă "discursul" meu era la fel de bun ,ca și când ai hrăni un câine deja mort.

"Nu-i nimic"spune acesta ținânduse de nas ,ridicânduși capul în sus.

"E atât de amabil și bun"spun în gând ,fără să-mi dau seama că mă holbam la el.

"Tu ești în regulă"întreabă acesta îngrijorat.

"Hei tu ,te-a durut când ai căzut din rai?"întreb încă holbându-mă.

"Poftim"se uită acesta la mine cu o față nedumerită.

"Vreau să spun ,dacă te doar nasul"spun bâlbâindu-mă și transpirând.

"Ești o idioată ,o idioată"îmi spun în gând.

La început nu a spus nimic ,dar peste câteva minute a început să chicotească.Chicotește drăguț ,sexy ,frumos.Cum este posibil ca el să fie așa de atractiv?Întrebarea asta acum îmi invadează mintea.

"D-da.....cred că ar trebui să vezi asistenta școlii"spun bâlbâindumă

"Bine ,mulțumesc...."spune el așteptând să-mi spun numele.

Dar evident că nu mi-am dat seama ce a vrut de la mine.Stăteam și mă uitam la el cu sprânceana ridicată ,fără să înțeleg ceva.

"Numele tău este?"reformulează el întrebarea ca să înțeleg.

În cele din urmă am înțeles și eu întrebarea.
"Oh ,eu sunt Min SeolJu ,de la casa de seniori"

"Ai un nume extrem de frumos ,nu l-am mai auzit"spune acesta zâmbind.

"Nasul meu va fi în regulă ,dar tu ar trebui să te duci la asistentă pentru a-ți putea spune ceva despre umflătura aia de la cap ,la lecții trebuie să gândești cu el"spune el aproape râzând.

-La naiba că e prea drăguț.
(Dacă pun "-" înseamnă că vorbește pentru sine)

"HeHe ,mulțumesc"spun zâmbind ca o nebună sau o bețivă.

Ne uităm unul la altul și clipim ,ambii fiind într-o transă.

"D-da ,cred că o să mă duc s-să văd asistenta."spun eu bâlbâindu-mă.

"La revedere domnule Park"

Sunt sigură că pot să spun că i-am făcut o impresie.

Dansez și zâmbesc mergând pe hol ,cred că arătam ca o nebună.

____________________ ♡ ____________________

Prima zi de cursuri

Am strigat de bucurie când mi-am văzut programul anual.Am fost extrem de recunoscătoare.Eram în clasa...în clasa LUUUUUI.Știința era pe cale să fie materia mea preferată ,chiar dacă cu siguranță eram mult pe dinafară ,nu o prea înțelegeam.

-Mulțumesc Dumnezeului.îmi spun în sine.

Jungkook și Mina , m-au văzut țipând și s-au apropiat de mine.

"De ce ești așa de bucuroasă ,ce ți s-a întâmplat interesant?"întreabă Mina.

"Este entuziasmul meu așa de vizibil?"îi întreb eu ,Jungkook dând afirmativ din cap ,cu zâmbetul pe buze.

"Da.Uh ,am auzit ,că i-ai spart nasul profesorului de științe ieri."râde Mina de prietena ei.

"Ce?Cum naiba au aflat?"se întreabă fata ,mimând cu buzele și dânduși o palmă."A fost așa jenant."spune fată schimbânduși starea.

Mina și Jungkook se uită scurt timp unul la altul cu o față nedumerită.

"Deci cum e el?"întreabă Jungkook îngrijorat.

"Este absolut drăguț și extrem de frumos.Sunt foarte entuziasmată în ultima perioadă.Și am aflat că sunt în clasa lui."spune fata deja bucuroasă.

"Eu mă întrebam dacă-i bine ,nu cum e el"spune Jungkook deja enervat de răspunsul fetei.

"Cineva s-a îndrăgostit"râde Mina ,dar nu pentru mult timp ,deoarece Jungkook se uită urât la ea.

"Eu cred că mă duc în clasă ,am științele prima oră ,nu prea vreau să întârzii"spune fata cu un zâmbet cât casa.

Bă ,eu sper că va plăcut primul capitol ,cine le așteaptă pe celelalte poate să-mi spună😌😉😅💕

Da-ți și voi o inimă ,dacă vreți🤗

✮⋆  🎀𝓜𝔂 𝓣𝓮𝓪𝓬𝓱𝓮𝓻 🎀  ⋆✮ Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum