Seria ,,Destin sau coincidență"- Suflet rătăcit vol. 2

Capitolul 5

Kasia

L-am uitat sau asta am crezut că am făcut în toată această perioadă, dar văzându-l acum îmi pot da seama că doar m-am mințit. Era mai frumos ca ultima oară când, luptându-mă cu umbrele întunecate ale copilăriei mele, am văzut în el antidotul vindecării inimii, și mai ales trupului meu.

Acum avându-l în preajma mea refuz să mai am de a face cu el.

E doar un străin pentru mine.

Străinul meu.

— Bună ziua!

Ne salută politicos, pierzându-se în mulțumea de oamenii ce s-au adunat în curtea universității cu prilejul începerii noului an universitar.

Am reușit după un an de muncă asiduă să primesc o bursă, studiind ultimul an aici. A fost visul meu, iar acum a devenit realitate. Nu o să las pe nimeni să-mi fure acest drept!

***

După discursul decanului, fiecare an terminal trebuie  să se întâlnească în următoarele minute cu   îndrumătorul de grupă, punându-ne de acord cu seminariile din primul semestru. Încă nu l-am cunoscut pe ,,Domnul Perfect", cum e numit de unele colege, dar sincer nici nu îmi doresc acum. Din auzite, și nu am bârfit cu noile mele prietene, bârfit e mult spus, noul decan care e și îndrumătorul nostru de an, e unul dintre masculii râvniți ai universității.

Mă îndrept cu pași grăbiți spre amfiteatrul B11, fiind însoțită de Leyla, colega mea de apartament de origine turcă.

— aşkım ( turca-draga mea) dacă nu aș fi logodită, aș cădea la picioarele lui. Allah! Allah! Iartă-mă că păcătuiesc cu gândul și cu vorba!

În urmă cu o lună de zile am cunoscut-o și tot de atunci mi-a devenit prietenă. Am găsit un anunț în ziar prin care specifica chiriașa că vrea o colegă de apartament, care nu are relație. La prima vedere m-a amuzat această remarcă, dar aflând mai târziu cât își respectă religia, am înțeles scopul  cerinței din anunț. După terminarea facultății aceasta se va întoarce în țara ei natală, căsătorindu-se cu un bărbat ales de tatăl ei. Acesta a fost și învoială dintre Leyla și tatăl ei: ea să vină să studieze în Roma, dar la sfârșitul anului să se căsătorească cu Hussein. Cred că asemănarea dintre familiei noastre ne-a legat și mai mult, ea devenindu-mi confidentă și un ajutor de nădejde în zilele când trebuie să lucrez. Cineva trebuie să aibă grijă și de Emily.

— Leyla, mai e mult? Mă dor picioarele de la tocurile astea!

Ce o fi fost în capul meu să mă încalț cu ditamai tocurile. Am vrut să fac impresie, iar acum am de suferit. Mă dor teribil! Nu am mai purtat de mult, în ultimele luni preferând încălțămintea comodă.

— Moda cere sacrificii, scumpo!

Îmi dau ochii peste cap, mutându-mi greutatea corpului de pe un picior pe altul. Mâine în converși mă voi încălța. Dacă mai ajung pe aici. O să-mi fie destul de greu să mă împart între casă, serviciu si cursuri. Dar rezultatul final va merita orice sacrificiu. Cu această idee am pornit și așa voi continua.

Ceva în inima mea mă face să mă îndoiesc că această zi se va termina așa cum îmi doresc.

— Kasia, tu mă auzi?

Aud vocea prietenei mele în depărtare si contat că gândurile m-au dus departe.

Fac stânga împrejur, ajungând lângă ea.

— Am întârziat! Spune Leyla privind în pământ.

— Am dat de dracu'! Șoptesc doar pentru mine.

Deschid ușa amfiteatrului, peste douăzeci de perechi de ochi fiind ațintiți asupra mea, alăturându-se și aceia care mi-au tulburat nopțile.

Mă împiedic de pragul de la ușa, împrăștiindu-se tot ce aveam în geanta căzută odată cu mine.

Ce mai intrare spectaculoasă mi-am putut face!

— Bună ziua, domnișoarelor! Ne salută pe un ton iritat Mark.

— Bună ziua! Îi răspund pe același ton, arătându-i că și eu pot face pe dura.

— Ați întârziat!

— Știm!

Cotul Leylei mă lovește, dar nu răspund impulsului ei. Nu tac! Nu am uitat ultima noastră întâlnire.

— Putem lua loc? Șoptește rușinată colega mea.

— Chiar în primul rând! Domnișoară Ozdemir, ar fi trebuit să vă instruiți colega înainte de a intra pe aceea ușă.

Cât tupeu pe el! Da cine se crede?

Nu îl recunosc! Oare așa este adevăratul Mark sau doar vrea să pară un dur în fața studenților săi.

Prefer să tac de această dată. Nu vreau să-mi cauzez mai multe probleme chiar din prima zi.

Începe să vorbească despre habar n-am ce, concentrarea mea fiind 0. Ochii mei îi analizează îmbrăcămintea, total diferită de cum mă așteptam să-l văd. Oare îl prefer pe Mark de acum un an sau pe cel de acum?

Dacă aș avea șansa să-l cunosc cu adevărat, aș găsi în el perfectul imperfect?

— Domnișoară Greck, sunteți cu noi?

— Mă scuzați, domnule profesor!

Mi-e atât de rușine! Știu că mă privește chiar dacă ochii mei sunt în altă parte.

— Atât pentru azi! Ne vedem miercuri. Aștept ideile voastre pentru seminariile făcute împreună.

Iese pe ușă imediat, fără a-mi da șansa să-l mai privesc încă odată.

De ce viața se încăpățânează să îl scoată mereu în calea mea? Îl vreau. Nu-l vreau. Nici eu nu mai știu ce îmi doresc cu adevărat. Îl iubesc, dar nu pot să șterg cu buretele durerea ce mi-a adus-o în suflet. Dacă planul meu va merge, am să aflu dacă mă iubește cu adevărat.

Am obosit să fug.

Dacă nu îl iubesc și e pur și simplu o atracție, o fantezie de a mea ce o doresc realitate?

Când Michael mi-a zis că mă îndrăgostesc prea repede, a avut dreptate. Dar Mark nu e Michael, iar ce am trăit cu ambii bărbații a fost total diferit. Trebuie să vorbesc cu Allison. Am nevoie de sfatul ei. Știu că nici ea nu trece printr-o perioadă destul de bună din viața ei, dar nu am mai fi oamenii dacă nu am întâmpina și greutăți!

Mă îndrept cu pași grăbiți spre casă, urmată de Leyla ce tărăgănează cu mama ei într-o turco-chineză pentru mine.

— Abia aștept să-i sărut obrajii rumeni, Prințesei! Afirma prietena mea privindu-mă în ochi.

Bună, dragii mei! Am revenit cu un nou capitol🤍 Sper să vă placă!🙃