Seria ,,Destin sau coincidență"- Suflet rătăcit vol. 2

Capitolul 2

Kasia

Ce a fost în capul meu când am acceptat invitația lui Mark?
Nu puteam să dau și eu peste un bărbat urât cu spume, de care aș fi fugit din prima secundă?
Cum s-a putut întâmpla ca însuși Zeul tuturor zeilor să apară înaintea mea. Cred că i se potrivește mănușă acest apelativ. Numai când mă gândesc la el, zona mea intimă pulsează din cauza dorinței ce mă seacă de puteri. De un an de zile nu am mai fost cu niciun băiat. După ce primul meu iubit m-a părăsit pentru o colegă de clasă, am ales să-mi protejez inima. Am avut relații pasagere, dar nimic care să aducă în prim plan fluturașii din stomac.
Te poți îndrăgosti la prima vedere?
Până să trăiesc pe propria piele nu credeam în așa ceva, dar acum când inima mea tânjește după el, voi putea da uitare trecutului ca să ne oferim nouă o șansă?
Eu sunt și proastă!
Dacă acest bărbat are pe altcineva și eu voi fi doar așa de umplutură, cât timp este aici. Nu vreau să sufăr din nou. Bunica îmi spunea mereu ,,Suferința vine doar la oameni puternici, care nu se tem de încercările vieții!"
Ce dor îmi este de ea! Mereu mi-a ținut partea. Chiar și acum când a trebuit să plec la universitate, nu a luat în considerare vorbele tatei, ci a făcut cum știe ea mai bine. Nu-i înțeleg pe unii părinți care încearcă din răsputeri să taie aripile copiilor, fără să le pese suferința produsă. Poate aflu acum că de fapt mama nu e mama, sau invers, tata. Sărmana Allison prin câte a putut să treacă de-a lungul vieții! Sper ca într-o zi sufletul ei rătăcit să-și găsească aceea persoană specială pe care o poți numi acasă.
Îl văd.
Bum-bum-bum!
Taci, inimă!
Cred că nu m-a observat, jocul cu ceasul de la mână îl dă de gol. Știu, știu. Nu ar trebui să mă uit la felul cum este îmbrăcat, dar nu mă pot abține. Oare ce ascund aceste materiale textile?
Mă apropii încet de el, acoperindu-i ochii cu mâinile mele.
— Cine este?
— Asta trebuie să descoperi tu, îi răspund cu glas mieros.
— Beatrice? Sigur tu ești! Îți recunosc parfumul.
Cine dracu mai e și asta?
— Ai greșit! Mai încearcă.
— Francesca?  Dar nu are cum. Tu ești în Verona.
Deja îmi pierd răbdarea. Toate o fi fostele lui iubite? Tu ai vrut-o, Kasia! Nu-ți mai place acest joc? Mă mustră conștiința mea.
— Nu! Nu! Nu!
— Hmmm! Atunci nu am de unde să știu! Mă dau bătut!
— Atât de repede, domnule Johson?
Cu viteza luminii, că altfel nu îmi pot explica, îmi desprinde mâinile ajungând direct în brațele lui.
— Kasia, șoptește pe buzele mele. Chiar credeai că nu te recunosc?
Îmi așez capul pe pieptul lui, nedorind a da ochii cu el. În aceste clipe mi-aș dori să fiu un cameleon. Uneori sunt atât de naivă, trebuie să recunosc! Cum o să-l mai privesc în ochi acum?
— Iubito, nu te rușina!
Mi-a zis ,,iubito"? Inimă, nu te îndrăgosti atât de repede!
— Vrei să stăm aici?
— Da, spun hotărâtă.
— Kasia, pierd teren în fața ta. Nu știu ce mi-ai făcut, micuță vrăjitoare, dar nu te pot scoate din minte. Te doresc atât de mult! Nu te gândi că sunt vreun afemeiat, dar tu mă faci unul.
— Același lucru l-am pățit și eu. Ce mi-ai făcut?
— Cred că știu răspunsul.
Picăturile de ploaie ne îmbrățișează trupurile, lăsând distanța dintre noi să dispară.  Buzele lui mari și cărnoase îmi sărută pielea fină a gâtului, trezind în mine mii de senzații. Dacă nu am fi acum chiar în centrul Romei,  știu locul perfect unde mi-aș fi dorit să fiu. Sau poate greșesc. De ce îmi doresc mai mult când am totul? Sunt în brațele lui, în brațele omului căruia i-am dăruit inima din prima clipă.
— Te vreau, Mark! Nu îmi pasă cât de puțin ce vei gândi apoi despre mine.
— Iubito, nu sunt eu acela care să judece! Hai cu mine! Știu locul perfect. Trebuie să scăpăm de aceste haine ude.
— Hmmm, spun amețită din cauza sentimentelor ce mă copleșesc.
Ca pe un fulg mă ridică în brațe, fără ai păsa de lumea ce ne privește. Până acum marea majoritate fusese ascunsă prin diferite locuri, din cauza ploii. Ploile de vară sunt imprevizibile. Eu una ador mirosul asfaltului proaspăt pictat de lacrimile norilor grei. În copilărie, când apărea și câte un curcubeu, eu și Allison ne doream să ajungem la capătul lui. Se spune că acolo se găsește un vas plin cu aur adus de spiriduși. Nu l-am găsit, îmi amintesc tristă.
— Iubito, te-aș mai ține așa, doar că nu voi putea conduce.
Mă uit buimacă la el și nu îmi dau seama ce vrea a zice. Clinchetul produs de cheia unei mașini mă face să conștientizez că am ajuns în dreptul automobilului.
— Cum voi urca așa? Sunt fleașcă.
Îi dau o palmă peste mână, când Mark zâmbește ca un prost la mine. Știu la ce a făcut aluzie.
— Gata, reao! O să-mi lași semne? Spune în glumă. Stiu că a observat tatuajul de pe umărul meu și îi place ce vede. O lună înconjurată de două stele îmi îmbracă pielea catifelată.
— Îți este frică că le vede iubita ta?
De ce nu mă pot opri din ai pune atât de multe întrebări? Chiar atât de mult îmi pasă de viața lui?
Prin contraofensivă, acesta îmi răspunde direct, privindu-mă în ochi.
— Este chiar lângă mine. Spune-i ei.
Privesc în mașină, dar suntem numai noi doi. Greu îți pică fisa, Kasia! Despre mine e vorba?
— Eu?
Nu am curaj să mă uit în ochii lui. Privesc prin geam cum ne îndreptăm spre cuibușorul lui de nebunii.
Mark frânează brusc, aducând mașina pe banda de urgență. Claxoanele celorlalte mașini mă și amuză, dar mă și enervează. Păstrați distanța în trafic, fraților!
Printr-o singură mișcare centura îmi este decuplată, ajungând direct în brațele lui. Cu două degete îmi ridică bărbia, făcându-mă să-l privesc în ochi. Nu din nou! Mă pierd ca o adolescentă aflată la prima ei întâlnire cu un tip mișto, poate chiar căpitanul de fotbal al echipei liceului.
— Despre tine e vorba, prostuțo! Doamne, Kasia! Îmi pierd mințile cu tine!
Cu un sărut amețitor mă reduce la tăcere, fără al interesa părerea mea. Gustul de mentol îmbinat cu tutun a devenit combinația mea preferată. Limbile noastre joacă un dans silențios, pe acordurile picăturilor de ploaie.
— Mark...
— Ador cum se aude numele meu rostit de gurița asta a ta, păcătoasă.
Palmele îmi tremură când îi deschid fiecare nasture al cămășii de un alb imaculat. Cu mișcării precise Mark îmi desface fermoarul rochiei rămânând doar într-o pereche minusculă de chiloți ce nu îmi acoperă  îndeajuns feminitatea. Bărbatul din fața mea e mai mult decât perfect. Întotdeauna mi-au plăcut bărbații care nu sunt cu foarte mult mai înalți decât mine , dar el face o excepție de la regulă. Mă simt ca un pitic de grădină în comparație cu el. Mark este bărbatul din fanteziile mele ce mă trezește la miez de noapte. Pentru el aș renunța la somnul meu de frumusețe.
Părul negru tuns pe alocuri îi dă un aer rebel. Hainele pe care le poartă îl scot din acest registru. 
Îi dat jos cămașa, aruncând-o lângă rochia mea, schițand un wow când îl văzut în toată splendoarea . Piept bine definit, umeri lați și un abdomen format doar din pătrățele. Bărbatul acesta chiar se duce la sală, nu glumă!
Pantaloni de stofă au plonjat împreună cu boxerii în maldărul de haine rămânând în costumul lui Adam. Sfinte Sisoe! Îi analizez fiecare parte a corpului, ochii mei rămânând țintă pe mădularul dintre coapsele lui. E excitat la maxim! Mă dorește? Sper să nu regret această noapte mâine dimineață.

***
Dimineața ne găsește îmbrățișați. Degetele lui mari și lungi îmi îndepărtează firele de păr ce îmi acoperă fața.
Ne privim în ochii minute în șir, așteptând ca unul dintre noi să facă primul pas. De ce este atât de greu să-ți expui sentimentele în fața persoanei  pe care o iubești. Oare frica de respingere ne face atât de lași?
— Sărută-mă! Vocea-i se aude ca un ecou în inima mea și fără să mă gândesc la consecințe, mă supun. Ce motive aș avea să nu o fac, când inima îmi dictează secundă de secundă, să rămân lângă ea.
— Simte-mă! Nu sunt eu cea care te-a rănit.  Vreau să fiu vindecarea ta. Lasă-mă să-ți fiu aproape.
Nu știu ce e în capul meu de rostesc aceste cuvinte, dar simt că e ceva ce îl macină pe dinăuntru. Îl vreau! Vreau să fie al meu! Poate mă grăbesc, necunoscându-l în totalitate, dar nu îmi pasă. Vreau să risc! Nu îmi mai pasă de sentimente, vreau să explorez o lume necunoscută de mine.
Nu știu ce gândește el despre mine după noaptea trecută când exact ca într-un RollerCoaster ne-am descoperit. Ce va aduce viitor nimeni nu știe! Acum îmi doresc doar să mă bucur de prezent și să uit trecutul.
Un trecut care îmi tulbură nopțile.
Un trecut pe care am reușit să-l uit în brațele lui.
Nu eu o să-i fiu vindecare, constat privindu-l .
El mi-e vindecarea de care am atât de multă nevoie.
Adorm în brațele lui, dorind să nu mă mai trezesc.

Bună, dragile mele! Nu e cel mai reușit capitol, dar aștept părerile voastre. ❤️