Seria ,,Destin sau coincidență"- Suflet rătăcit vol. 2

Capitolul 6

Kasia

Drumul către casă îl parcurgem în liniște, amândouă având căștile în urechi. După tot ce s-a întâmplat, muzica e mai mult un refugiu pentru mine. Mi-e greu să mă deschid în fața altor oamenii, așa că toate gândurile mele le transpun în versuri. Nu mulți cunosc această latură a mea. Nici nu am vrut să mă fac remarcată, știind cât de ușor te pot judeca oamenii.
Picături de ploaie se aștern pe pământul încins de soare. Ador vremea de genul, dar nu acum când mai am de parcurs încă două străzi pe jos. O văd pe Leyla cum își scoate căștile din urechi aruncându-le în geantă. Fac și au același lucru, copiind fiecare gest al prietenei mele.

— Kas, ar fi bine să alergăm! Tot ne vom face leoarcă, dar nu atât de rău.

— La trei o luăm la fugă, spun cu jumătate de glas. Nu se putea mai bine!

— Proastă zi am ales în a purta tocuri! Eu mă desculț, înainte de a-mi rupe vreun picior.

Dacă nu aș cunoaște-o bine, aș crede că ar glumi. Dar nici pe departe! Dacă ea se Desculță eu de ce nu aș face-o. Îmi scot primul pantof din picior, privindu-mi degetele roșii din cauza strânsorii.

Claxonul unei mașinii mă oprește din al scoate și pe celălalt.

— Cine e? Mă întreba Leyla. Parca eu aș cunoaște fiecare vecin din cartier. La cum arată mașina sigur nu locuiește aici. O fi unul dintre acei băieții de banii gata, pe care îi întreține tăticul și mămica.

Geamul se lasă în jos, el privindu-mă pătrunzător. Îți ațintite ochii asupra mea, analizând a mia oară fiecare bucățică din mine.
— Bună ziua! Vreți să vă duc undeva?
Acum eu sunt cea care îl privește șocată. Nu pot citi în ochii lui un răspuns, șocul fiind prea mare. Mark se poate comporta și civilizat, după tot ,,show-ul" făcut în sala de curs? El mă consideră vinovată că l-am mințit, dar el este cel care m-a părăsit ca pe ultima ușuratică.
— Nu, vă mulțumim, domnule profesor! Îi răspund pe un ton neutru.

Geamul se ridică la loc, mașina dispărând pe o stradă alăturată.

— De ce l-ai lăsat să plece? Ploaia încă nu a încetinit și deja suntem ude leoarcă!

— Tu chiar nu l-ai recunoscut ? O mustrez pe biata mea prietenă, parca ar avea și mare importanță dacă l-ar recunoaște. E de ajuns,  că mi-am dat seamă eu cine este.

— Crezi că am putut vedea ceva de tine? Să știi că putea fi și regele Angliei și tot nu trebuia să-l refuzi. Hapciu! Vezi ? O să răcesc din cauza ta!

—  Lasă, dragă! Vom ajunge acasă și îți voi pregăti un ceai.

— Și o baie caldă...

***

Deschid ușa, aruncându-mi încălțămintea unde apuc. A devenit mai mult ca un obicei, mai ales după turele de noapte.

— Mă duc să văd ce face Emily, după pregătim ceva de mâncare.

— Mă schimb și vin la voi două.

Când m-am gândit că viața mea se va schimba venind în acest oraș, nu m-am așteptat că voi avea un copil cu primul necunoscut ce mi-a ieșit în cale. Chiar dacă nu a fost chiar așa, Mark a rămas și va rămâne un necunoscut pentru mine și fiica noastră.
Cât timp suntem la facultate de Emily se ocupă o asistentă medicală. În luna a cincea de sarcină am descoperit în urma unor analize că suferă de o malformație, corpul ei nu reușește să se dezvolte cum ar trebui. Doctorii m-au sfătuit să fac avort, dar nici nu am stat să mă gândesc la această opțiune. Am iubit-o și o voi iubi pentru totdeauna. Chiar dacă nimeni nu i-a dat șansa că va trăi, fiind un copil prematur și cu multe probleme, îngerașul meu s-a luptat cu viața, împlinind săptămâna trecură cinci luni. Sunt conștientă că starea ei se va înrăutăți, dar nu vreau să mă gândesc la acest lucru.

Nu vreau să o pierd!

— Doamnă, sunteți bine?

Vocea doamnei Margot mă aduce cu picioarele pe pământ. Nici nu mi-am dat seama că am ajuns deja în camera micuței mele.

— Da, Margot! Puțin obosită, dar văzând-o pe micuța mea mi-a trecut. Cum este starea ei?

— Vreți să vă mint sau...?

Numai începând așa îmi dau seama că nu este de bine. Nu vreau să dau crezare spuselor medicilor.

— Doamnă, sunteți tânără! O să mai aveți si alți copii!

La fiecare ecograf, analiză ieșită prost, acesta era modul de încurajare venit din partea celor care ar trebui să saliveze vieți, nu să le curme.

— Margot, nici dacă voi caută cei mai buni medici nu vom putea face nimic?

— Doamna, doar o minune o va putea salva! Bucurați-vă de fiecare zi alături de ea! Știu! Vă înțeleg ! E copilul dumneavoastră.
Ați văzut-o cum crește în interiorul dumneavoastră. Mama să nu fi...

Îmi șterg cu podul palmei lacrimile, neputându-le stăpânii. Mă îndrept spre pătuțul micuței mele, sărutându-o pe creștet.

— Te iubesc, Princess!

Fac stânga împrejur, ieșind cât mai repede din încăpere.
Încerc să fiu puternică, dar nu reușesc. Sunt nopți în care aș vrea să-l sun pe Mark să-i spun de ea, dar nu știu cum va reacționa. Iar acum când îl știu mai aproape de noi, va trebui să iau o decizie. E dreptul lui si nu mi-aș ierta niciodată, dacă fiica mea va pleca de lângă mine, fără aș cunoaște tatăl.

— Kasia e cineva la ușă! Poți verifica tu? Încă nu m-am îmbrăcat. 
Sunt atât de zăpăcită în ultima perioadă că nici nu aud soneria. Cine ar fi la ora asta?
— Ai comandat mâncare?
— Nu. Du-te și vezi! Că nu e Bau-Bau la ușă, îmi spune râzând Leyla.
Mă îndrept cu pași grăbiți spre ușă, dar deja nu se mai aude sunând. Poate a plecat.
Dau să deschid ușa, pentru a verifica. Uneori sunt paranoică, dar instinctul nu m-a înșelat niciodată.
Nu e Bau-Bau la ușă, e însuși fratele lui Satana.
— Ce cauți aici? I-o tai înainte de a zice el orice alt cuvânt.