დ Paisprezece

188 33 2
                                    

𝙅𝙚𝙤𝙣 𝙅𝙪𝙣𝙜𝙆𝙤𝙤𝙠

     Imediat după cumpărături am mers acasă la tine unde acum stăm în liniște, privind pastele din oală cum fierb.

     Amândoi suntem obosiți și am vrut să facem ceva ușor de gătit, așa că pastele au fost prima opțiune.

     Tu te-ai grăbit să le pui la fiert, în timp ce eu am gătit sosul și carnea. Deși amândoi eram aproape, nici unul nu a avut curajul să spună ceva.

     Te-am prins cum te uitai la mine de câteva ori și am vrut să dispar definitiv. Am vrut ca pământul să se deschidă în două și să mă înghită.

      — Aish, în sfârșit sunt gata! Te-ai apropiat de aragaz și ai stins focul. Ajută-mă să arunc apa, ai zis, uitându-te la mine apoi la strecurătoarea din mâna ta.

     M-am ridicat fără să mă gândesc de două ori și am luat strecurătoarea în mână și am ținut-o deasupra chiuvetei. Tu ai luat oala cu pastele fierte și ai venit la mine, turnând pastele. Deși am încercat să mă feresc de apa fierbinte, simt cum durerea se instalează pe mâna mea, făcându-mă să gem din cauza durerii. 

     Ți-ai ridicat ochii la mine, apoi te-ai uitat la mâna mea. Ai lăsat oala pe aragaz, luându-mi strecuratoarea din mână.

     Îmi iei mâna în mâinile tale și începi să sufli pe locul dureros.

     — De ce nu ești atent, Kookie?

𝐀𝐩𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐭𝐚 𝐈ᵀᵃᵉᵏᵒᵒᵏ [✔]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum