Fantoma din vecini

Cap. 5

Gafaind, Hannah traversa strada fara sa se mai asigure. Alerga fara oprire, iar talpile adidasilor se lipeau cu zgomot de asfalt.
Mai avea o strada, atat!
Oare o urmareste?
Umbrele se miscau si se unduiau, invaluindv fata care alerga pe sub copaci. Umbre peste umbre, alunecand una deasupra celeilalte, umbree cenusii pe negru, albastre pe cenusii.
- Hannah...Hannah...
Din nou acea soapta uscata.
Uscata ca moartea.
Chemand-o dintre umbrele schimbatoare.
"Imi stie numele", se gandi ea, chinuindu-se sa-si traga sufletul, fortandu-si picioarele sa mearga in continuare.
Deodata se opri.
Si se intoarse:
- Cine esti? striga cu rasuflarea taiata. Si ce vrei?
Disparuse insa
Liniste. Nimic in afara de respiratia ei sacadata.
Cerceta impletirea de umbre a dupa-amiezii. Ochii ii trecura repede peste tufisurile si arbustii curtilor de pe strada. Cerceta spatiile libere dintre case, intunericul din spatele vreunei usi de garaj usor intredeschise, penumbra cenusie a unui sopron.
Disparuta. Topita ca prin farmec.
Nu a ramas nici un semn ca ar fi existat vreodata silueta misterioasa imbracata in negru care a strigat-o in soapta.
- Ha...! zise ea cu glas tare.
Era doar o iluzie optica, decise, cercetand inca precauta peluzele din fata caselor.
Imposibil.
Se contrazicea de una singura. O iluzie optica nu te striga pe nume.
"Hannah, nu e nimic acolo, se imbarbata ea. Respiratia ii reveni la normal. Nu e nimic acolo.
Pur si simplu inventezi povesti cu fantome. Te sperii singura, din nou.
Esti plictisita si singura, si-ti lasi imaginatia sa o ia razna."
Simtandu-se ceva mai bine, Hannah alegra inapoi usor spre casa.

Mai tarziu, la cina, se hotara sa nu le spuna parintilor ei de silueta din umbra. Oricum nu ar crede-o.
In schimb, Hannah le povesti despre familia care s-a mutat de curand in casa de alaturi.
- Poftim? S-a mutat cineva in casa Dodson?
Domnul Fairchild lasa jos furculita si cutitul si o privi pe Hannah de peste masa, prin ochelarii cu lentile patrate, cu rama de baga.
- Au un baiat de-o seama cu mine, raporta Hannah. Il cheama Danny. E roscat si pistruiat.
- Ce dragut, raspunse distrata doamna Fairchild, in timp ce le facea semn gemenilor sa nu se mai inghionteasca si sa-si termine mancarea din farfurie.
Hannah nici macar nu era sigura ca mama ei a auzit-o.
- Dar cum de s-au mutat fara sa-i vedem noi? il intreba Hannah pe tatal ei. Ai vazut vreun camion sau ceva?
- Nu, mormai domnul Fairchild si isi lua din nou tacamurile in maini, preocupat de puiul facut la cuptor.
- Bine, dar nu vi se pare ciudat? zise ea exasperata.
Inainte ca vreunul dintre parinti sa apuce sa-i raspunda, scaunul lui Herb cazu pe spate. Pustiul se lovi cu capul de linoleu si incepu instantaneu sa urle.
Parintii sarira imediat si se aplecara asupra lui, ca sa-l ajute.
- Nu l-am impins eu! tipa Bill. Pe bune. Nu ei!
Frustrata ca parintii ei nu erau interesati de senzationala stire, Hannah isi duse farfuria in bucatarie. Apoi trecu la ea in camera. Indreptandu-se catre birou, trase la o parte draperiile si privi pe fereastra.
"Esti acolo, Danny?" se intreba fata, privind perdelele care acopereau fereastra intunecata. "Oare ce faci tu acum?"

Zilele verii pareau sa treaca in zbor. Hannah de abea daca isi putea aduce aminte cum si-a petrecut tot acest timp. "Macar de ar fi fost pe aici unele dintre prietenele mele", ofta ea in gand.
"Macar una daca ar fi fost!
Macar una sa imi scrie.
O vara asa de singuratica..."
Il cauta pe Danny, dar el nu parea sa fie acasa. In cele din urma il zari intr-o dupa-amiaza tarzie in curtea din spatele casei lui. Se grabi spre el si ii striga entuziasmata:
- Buna!
Baiatul arunca o minge de tenis, lovind-o de zidul casei, apoi o prindea din nou. De fiecare data cand se lovea de zidul casei, mingea scotea un "toc!" zgomotos.
- Buna! ii striga din nou Hannah, sarind vesela prin iarba.
Danny se intoarse spre ea, surprins:
- A, buna! Ce mai faci? si reveni la indeletnicirea lui.
Purta un tricou bleumarin si niste pantaloni scurti in dungi negre si galbene. Hannah se opri cand ajunse langa el.
"Toc." Mingea se lovi de perete chiar sub burlan si ricosa la Danny in mana.
- Nu te-am prea vazut in ultima vreme, incepu Hannah usor stanjenita.
- Nu, veni raspunsul scurt.
"Toc."
- Te-am vazut in spatele postei, ii scapa fetei.
- Poftim?
Baiatul invarti mingea in mana, dar n-o arunca de perete.
- Acum cateva zile, te-am vazut pe alee. Cu cei 2 tipi. Domnul Chesney este un ticalos afurisit, nu-i asa? zise Hannah.
Danny se stramba.
- Cand tipa, tot capul i se face rosu. Ca o sfecla!
- O sfecla stricata, comenta Hannah.
- De fapt, de ce sufera omul asta? o intreba Danny, aruncand mingea. "Toc." Noi nu facem nimic rau. Stateam si noi pe acolo.
- Se crede mare mahar, ii raspunse Hannah. Intotdeauna se da mare ca el este un angajat federal.
- Mda.
- Tu ce planuri ai vara asta? se interesa ea. Pierzi si tu vremea ca mine?
- Cam asa ceva zise baiatul. "Toc."
Nu prinse mingea si fu nevoit sa se duca dupa ea pana la usa garajului.
Cand se apropie din nou de casa, Danny o privi pe Hannah de parca acum o vedea pentru prima oara. Fata isi dadu brusc seama cu ce era imbracata: un tricou galben cu pete de dulceata pe burtica si cei mai uzati pantaloni scurti, albastri.
- Cei 2 tipi, Alan si Fred, cu ei stau de obicei, ii explica el. Sunt de la mine de la scoala.
"Toc."
"Cum adica, prieteni de la scoala?" se intreba nedumerita Hannah. "Pai nu a zis ca de abea s-a mutat?"
- La care scoala esti? il intreba ea, ferindu-se din calea lui, caci baiatul se trase mai in spate ca sa poata prinde mingea.
- La scoala de pe Maple Avenue, ii raspunse el.
"Toc."
- Uau...acolo ma duc si eu! exclama Hannah.
"Cun de nu l-am vazut pana acum la scoala?" se gandi ea.
- Il stii pe Alan Miller? o intreba Danny, intorcandu-se cu fata la ea, facandu-si palma streasina, ferindu-si ochii de soarele tarziu al dupa-amiezi.
Hannah clatina din cap.
- Nu.
- Fred Drake?
- Nu, raspunse ea. In ce clasa esti?
- Anul acesta voi fi in clasa a 8-a, ii spuse el intorcandu-se spre perete.
"Toc."
- Si eu! declara Hannah. O stii pe Janey Pace?
- Nu.
- Dar pe Josh Goodman il stii?
Danny clatina din cap:
- Nu-l cunosc.
- Ce ciudat, zise Hannah, rostindu-si gandurile cu voce tare.
Danny arunca mingea de tenis putin cam prea puternic, trantind-o direct pe acoperisul de tigla al casei. Vazusera amandoi cum sare pe acoperis de cateva ori, apoi se opreste in jgheabul stresinii. Danny ofta si se stramba dezgustat, privind in sus, spre locul unde ramasese mingea.
- Cum de suntem in aceeasi clasa, dar nu cunoastem aceiasi colegi? intreba Hannah.
Se intoarse spre ea, scarpinandu-se in cap.
- Nu stiu.
- Ce ciudat! repeta Hannah.
Danny pasi in umbra adanca, albastruie a casei. Hannah il urmari cu privirea, concentrandu-se. Baiatul paru ca dispare in dreptunghiul de umbra.
"Este imposibil!" gandi ea.
"L-as fi vazut la scoala!
Daca suntem in aceeasi clasa, nu se poate sa fi trecut pe langa el si sa nu-l fi observat.
Ma minte? Inventeaza totul?"
Baiatul se topise in umbra. Hannah isi inchise ochii putin, asteptand sa se adapteze la lumina dinauntru.
"Unde este? se intreba.
Tot dispare.
"O fantoma." Cuvantul trecu prin mintea fetei ca un fulger.
Cand Danny reveni, tragea dupa el o scara de aluminiu pe care o sprijini de zidul casei.
- Ce ai de gand sa faci? intreba Hannah, apropiindu-se de el.
- Sa-mi iau mingea! raspunse el si incepu sa urce pe scara, pasind cu grija cu adidasii Nike pe barele subtiri ale scarii metalice.
Hannah se apropie si mai mult.
- Nu te urma acolo, il ruga ea, simtibd un fior rece si frica.
- Ce? striga el in jos, spre ea; acum ajunsese la mijlocul scarii, iar capul i se afla la nivel cu jgheabul casei.
- Danny, da-te jos! Hannah avea un presentiment, si inca unul rau. Simtea un gol in stomac: Coboara!
- Ma pricep la catarat, zise el, urcand si mai sus. Ma urc peste tot. Mama imi zice ca ar trebui sa ma angajez la circ sau ceva de genul asta.
Inainte ca Hannah sa mai apuce sa zica ceva, baiatul se catara de pe scara pe acoperisul inclinat al casei, se ridica in picioare si isi intinse bratele:
- Vezi?
Hannah nu putea scapa de acel presentiment, de acea groaza mocnita.
- Danny, te rog!
Ognorandu-i tipetele ascutite, baiatul se apleca sa apuce mingea de tenis din jgheab.
Hannah, tinandu-si respiratia, il urmarea cum se intinde spre minge.
Deodata, baiatul isi pierdu echilibrul. Ochii i se marira.
Adidasii ii alunecara pe tiglele acoperisului. Mainile cautara prin aer ceva de care sa se prinda.
Hannah uita sa respire; era un martor neajutorat; Danny cadea de pe acoperis cu capul inainte.

Va urma...