Infernul lui Gabriel

Cand m-a atins

Marria

Plouă cu găleata.Ma grăbesc să ajung acasă.Bluza subțire de pe mine nu face prea multe.Mi-am acoperit capul cu geanta,dar nici un rezultat,sunt uda din cap pana-n picioare.
Merg pe aleea plină de băltoace gandindu-ma la tot ceea ce s-a întâmplat până acum.Cum am rămas fără părinți,la cât am lucrat pentru a intra la această universitate,la cât m-am străduit să fac rost de o micuță garsoniera unde să pot sta.
Am avut o propunere de gazdă,dar nu am putut accepta.Doamna Monroe a fost o prietena foarte buna de a mamei,mă cunoaște de când eram doar o fetiță,mi-a spus ca pot sta la ea oricât timp am nevoie,dar nu mă simțeam în regulă dacă o făceam,așa că am strâns ceva bani și am găsit o casă cu o singură camera accesibila.Nici nu îmi trebuia mai mult,m-am bucurat nespus când am aflat de casă si că proprietarii au fost de acord cu suma propusă de mine.
Acum sunt la o universitate renumită și voi încerca din răsputeri să fiu la nivelul acesteia.
Cât timp alerg eu prin ploaie o mașină neagră oprește.Geamul fumuriu se lasă în jos,iar dinăuntru îmi vorbește domnul Emerson:
-Urca.
Nu mă conformez.
-Vei dobândii o gripa de toată frumusețea și în cel mai bun caz vei face pleumonie si vei muri.
Urc într-un final în masina domnului profesor.
-Mulțumesc mult.
-Esti uda toată.
Pe tonul vocii lui aceste cuvinte au sunat altfel.
-Ma voi schimba de îndată ce voi ajunge acasă.
-Unde stai?
Mă întreabă el pornind masina de pe loc.
-Pe strada Îngerilor,numărul 18.Face-ti stânga imediat după colț,apoi...
-Stiu unde e asta.
Mă întrerupe el timp în care mă simt puțin jenată
Restul drumului a fost parcurs în liniște,iar când am ajuns la micuța mea locuință ploaia a încetat.
Cobor din masina urmată de domnul profesor care s-a oferit să mă conducă până la ușa.
-Doriti să intrați pentru un ceai?
Îl întreb politicos după ce deschid ușa casei.
Sta puțin pe gânduri apoi pășește înăuntru.
Rămâne puțin surprins în momentul în care îmi vede micuța cameră in care stau.
-Aici locuiești?
Mă întreabă examinând încăperea.
-Da.
Spun stand în fața lui după ce mi-am aruncat geanta pe undeva prin cameră.
-Imi dați voie să vă iau haina?
Îi iau haina si o pun în cuierul din ușă.
Domnul Emerson începe să se plimbe prin micul meu dormitor până se oprește în fața măsuței albe.
-Puteti lua un loc.
-Da,sigur,mulțumesc.
Spune el aproape șoptit.
-Cu ce fel de ceai să vă servesc?De menta sau lămâie?
-Cred că ar trebui să te schimbi de hainele ude mai întâi.
Îmi spune el privindu-ma din cap pana în picioare.
Privirea îi rămâne mai apoi ațintită asupra pieptului meu.Ma uit și văd că sfârcurile mi s-au întărit de la apa rece,iar acum se văd prin bluza.Ma acopăr cu mâinile si merg repede să ma schimb.

Gabriel

De ce ma aflu aici?De ce am tupeul să o privesc așa?Ar trebui sa plec,dar ceva mă ține pe loc.Nu am putut refuza invitația ei.Butatatea din ochii ei m-a tras înăuntru și nu-mi mai dă voie sa plec.
Locul în care traieste e deplorabil.Cum poate suporta locul asta?
Stau să mă gândesc numai la imaginea ei în care e uda din cauza ploi.Imi aduc aminte cum picăturile de apă îi curgeau de pe fața pe gât în jos.Cum își mușca buzele și strângea în brațe geanta aia nesuferită.Era așa simpatica când se straduia să nu-mi ude scaunul mașinii.
"Fir-ar!!"
Trebuie să-mi alung gândurile astea.E doar o studentă.Dar mă atrage ceva la ea.Inocența și naivitatea ei sunt cel mai atrăgător și pur lucru pentru unul ca mine.
Dacă ceea ce caut e la ea?Dacă ea ma poate scoate la suprafață din groapa iadului din adâncul meu?
Dar suntem așa de diferiți.
Într-un final apare din cealalta partea a camerei care e separată doar de un perete.
Acum poartă o pijama în dungi roșii și albe care la distanță e transparenta.Are un trup de zeiță.Fiecare centimetru de piele îi e perfect alb,iar formele ei perfect rotunjite ar înebunit orice bărbat.Incusiv pe mine.
Acum prepara ceaiurile la micul ei aragaz.
Pare fericită aici.Cum se poate mulțumi doar cu atât?Ea merita mult mai multe.
-Va mulțumesc din nou pentru ca ma-ti luat din ploaie.
Spune ea după ce așează cele două cești cu ceai pe minuscula masă la care stau.
-Placerea a fost de partea mea.
Sorb din lichidul de culoare maronie și realizez că e chiar bun.
Marria stânge in palme ceașca și se mușcă de buze.Ceva o neliniștește.
-S-a întâmplat ceva?
Ridica repede capul,dar nu privește spre mine.
-Voiam să-mi cer iertare pentru comportamentul meu de azi.Nu am fost tocmai politicoasă când am ieșit din biroul dumneavoastră.
Îmi amintesc cat de revoltată era când a plecat,iar asta ma face sa zâmbesc.
-Cat timp nu suntem în prezența universității putem lăsa de-o parte formalitățile.Te rog,spune-mi Gabriel.
Când ochii ei îi întâlnesc pe ai mei o mică strălucire se ivește în culoarea ei de maro intens.
-Nu îmi permit să...
-Termenul de profesor mă face să par batran.
O intrerup eu.
Zâmbește.
-O să încerc să vă -se opreste- iti spun Gabriel.
-Iar eu deja uitasem de acel incident.
Își pleacă capul.
-Scuzele vin din partea mea,nici eu nu m-am comportat ca atare.Poti avea tot timpul de care ai nevoie ca să te hotărăști ce vrei sa studiezi în special.
Fața ei se luminează rapid la auzul acestei fraze.

Marria

Faptul că mi-a dat voie sa-i spun pe nume m-a uimit puțin,dar după ce am auzit că îmi dă timpul necesar să aleg ceea ce vreau sa studiez m-a lăsat fără cuvinte.Cum de din profesorul exigent și autoritar s-a transformat într-un om simplu și înțelegător?
Nu mă pot abține să îl privesc.Camasa i se mulează pe brațele puternice cât și pe abdomenul bine lucrat.
Cred că voi face o obsesie pentru cămașa asta.
-Poate ca ai. ..ai avut dreptate când ai spus că trebuie să fiu serioasă și să aleg mai repede.
-Te-am grăbit și nu sunt mândru așa că de acum decizia îți aparține.
-Vreau să continui și cu muzica,dar ma voi axa mai mult pe literatură.
-Cum dorești.Va fi o onoare să-ți povestesc tot ceea ce știu despre Dante și Beatrice.
Privirea lui blândă îmi dă o stare maximă de confort.Ma simt atât de bine în preajma lui.Toate astea ma fac să-mi doresc să aflu mai multe despre el.Nimeni nu știe prea multe despre Gabriel Emerson și mă întreb ce lucruri interesante ascunde.
-Te pot întreba ce te-a făcut să te dedici literaturii italiene și mai ales acestei povesti de dragoste a doi florențieni?
Gabriel mă privește pentru câteva secunde.
-Pot spune doar că mă regăsesc în Dante.In mai toate scrierile lui o ilustrează le Beatrice,iubita inimii lui,și cum traieste într-un infern al sufletului zbatandu-se să scape de întuneric.
-Din câte știu Dante nu a putut avea niciodată o relație cu Beatrice.
-Dar asta nu înseamnă că nu l-a iubit.
-Atunci de ce nu au fost împreună?
-Beatrice era deja măritată din cauza părinților ei,existau în vremea aceea anumite obligații și regulii pe care oamenii de rang înalt trebuiau să le respecte.
-Dar Dante nu i-a vorbit niciodată.
-Asta nu îl împiedica să o iubească.A fost singura femeie pe care o vedea ca pe o zeiță.Numai chipul ei îl făcea să se îndrăgostească din ce în ce mai tare.Modestia și bunătatea ei îl fascinau pe Dante.
-Dar tot aceste lucruri i-au creat iadul din interiorul lui.A preferat să trăiască așa.
-A încercat să se repare.A incercat sa iese la lumină tot prin intermediul Beatricei,a sperat că poate cândva va fi a lui.
-Stia că nu o va avea niciodată.
-Asta l-a distrus pe Dante.
-Crezi că Beatrice l-ar fi putut vindeca?
-Mai mult ca sigur.Beatrice era tot ceea ce-și dorea Dante.
-E atât de trista povestea asta.Sufletele pure nu pot fi niciodată împreună.
-Dante nu credea că are un suflet la fel de pur ca al Beatricei,de asta de multe ori spunea că nu e demn de ea,de dragostea ei și totuși și-o dorea atât de mult.
Gabriel se da mai aproape de mine.
Îmi cuprinde un obraz cu palma lui mare și mă mângâie cu un deget apropiindu-l tot mai tare de buzele mele.
Inima îmi bate cu putere,iar în stomac simt un gol usias.In curând apar și fluturașii pe care nu îi pot alunga.
Nu știu cum să reacționez.Ar trebui să mă îndepărtez de el,dar totuși nu vreau.
-Dar poate că Dante trebuia să ceară mai întâi părerea Beatricei.Ea trebuia să îi spună dacă Dante e potrivit pentru ea sau nu.Poate ca și ea a suferit în așteptarea dragostei lui.

Gabriel

Vreau sa o sărut,dar conștiința mă mustră.
Buzele ei roz si pline parcă mă implora să le gust.
Trebuie să mă abțin oricât de tentant ar fi.
Mă îndepărtez de ea.E dezamăgită așa cum sunt și eu,dar nu-mi pot permite să-mi pierd controlul acum,nu cu ea.Fata asta merita mai mult decât un bărbat lipsit de control care poate izbucni în orice moment.
Nu o pot avea.Nu o merit pe ea.
Suntem firi total diferite.
-Ar trebui sa plec.
Spun și mă ridic de pe scaun.
Se ridică rapid și ea.
Îmi iau haina din cuier și o îmbrac.Apas le clanță și ușa se deschise cu un mic scârțâit.
-Mulțumesc pentru ceai,Marria.
Îi spun eu stand în fața ușii ei.
Mă uit la micuța fata din fața ochilor mei și parcă nu mai vreau sa plec.E specială.Lumina se învârte în jurul ei,nu pot lăsa un demon ca mine să i-o stinga.
Mă grăbesc spre ieșire.Cand ajung la masina privesc spre casa în care locuiește un înger proaspăt cunoscut.
Am intrat nepoftit in viața ei.Trebuie să o las să plece.Nu o pot lăsa să pășească în întuneric,dar am atins-o,cum o să mai pot scăpa acum de senzația pielii ei,de imaginea ei,de ea?
Trebuie să existe o cale de a mă ține la distanță.