Infernul lui Gabriel

Raza de lumină

                         Marria
  
Am urmat instrucțiunile domnului profesor și l-am așteptat în fața biroului lui după terminarea cursurilor.
Sunt puțin curioasa de atitudinea pe care o s-o urmeze atunci când mă va invita la o ieșire în oraș.
Cât timp stau eu să mă gândesc la multiplele posibilități de invitație,apare și domnul Emerson.
E ciudata că înafara universitații poarta altceva,iar în universitate poarta un pulover peste cămășile pe care le ador.Isi mai pune si ochelarii aia care îl îmbătrânesc.Ma gândesc serios sa ii spun să renunțe la ei.Doar glumesc.Gabriel arata bine in orice mod posibil.
Facem un schimb pe priviri apoi domnul Emerson mă poftește in birou.
Închide ușa după noi și dacă nu mă înșel l-am auzit încuiând-o.
-Ma bucur că mi-ai acceptat propunerea.
Ii zâmbesc politicos apoi mă așez pe scaunul din fața biroului,același scaun pe care am stat și prima dată când am ajuns aici.
Gabriel se așează la birou si își frământă mâinile ținându-le pe masa.
-O să încep prin ati adresa personal scuzele...
-E in ordine.A trecut.
Incerc eu să-l liniștesc.
Pare agitat și plin de emoții.
Cine ar fi crezut?
Se ridică de pe scaun,ceea ce fac și eu imediat,dar asta din instinct.
Gabriel se apropie de mine și-mi cuprinde umerii cu mâinile.
-Vreau să mă cunoști,Marria.
Nu știu de ce,dar înghit in sec.
-Cred că ar fi cazul sa ne cunoaștem reciproc și pentru asta as vrea sa fi de acord cu invitatia mea.Vrei sa ieși cu mine in oraș diseară?
Nu știu de ce,dar inima a inceput să-mi bată cu putere știind că asta avea să se întâmple.
Asta mi-am dorit de la bun început.De când am pus ochii pe el am vrut sa îmi acorde o sansa și în sfârșit se întâmplă.
Dau din cap in semn că da,îmbujorată de prezenta lui.
-Am nevoie de un răspuns,domnișoară Mitchell.
Ridic capul și zâmbesc.
-Accept,domnule profesor Emerson.
Gabriel zâmbește și se apleacă până ce buzele lui le ating pe ale mele.
Mă simt atât de bine.
Nu îmi vine să cred că se întâmplă asta.Ma simt norocoasa și îndrăgostită.

De la universitate am zbughit-o direct acasă.M-am certat in mintea mea că l-am salutat pe Jason în treacăt,dar motivul pentru care am fost așa răutăcioasă este unul bun.
Trebuie sa arăt bine și decent.
Am făcut rapid un dus,m-am spălat pe dinți,mi-am uscat parul,l-am aranjat cat de cat,apoi am îmbrăcat o rochie neagra, mulată, simpla.Am asortat-o cu niste pantofi, tot negri, cu toc cui,nu prea înalti,mi-am aplicat puțin ruj și voila!Sunt gata pentru întâlnirea cu profesorul meu de universitate.
Ce ciudat sună.
Mă uit puțin în oglindă și încep să mă gândesc la faptul dacă fac bine.Ma întreb dacă Gabriel e cu adevărat atras de mine.
Trebuie sa fiu pozitivă și să gândesc lucid,mai ales în seara asta.Trebuie să meargă bine,altfel mă voi învinovăți o lună pentru asta,poate chiar mai mult.
Respirația parca îmi este blocată atunci când aud câteva bătăi în ușă.
"A venit"
Trag aer in piept și merg sa deschid, incercand sa nu par prea agitata și în același timp dubioasă.
Aproape că am căzut atunci când am ajuns in fata ușii din cauza faptului că am mers prea repede cu tocurile astea in picioare.
Mă mai examinez odată,îmi trec degetele prin păr că sa nu am niciun fir ne la locul lui și deschid ușa.

Gabriel

Când ușa s-a deschis răsuflarea mi s-a tăiat.
Arată divin.
Nici nu găsesc complimentele potrivite pentru apariția ei.
-Buna.
Spune ea și mă trezește din transa.
-Buna și ție,Beatrice.
E cu mult mai frumoasă decât Beatrice,dar e Beatrice a mea,căci eu sunt copia fidela a lui Dante.
-Mergem?
Ii întind brațul și o conduc afara la mașină.Cand ajungem ii deschid portiera și intra elegant,ca o adevărata doamna.
Când mă alătur ei îmi aduc aminte de momentul in care am luat-o de pe strada, fiind leoarca din cauza ploii.
Își pune centura și privește în față.
-Arati încântător.
O complimentez eu,atragandu-i atenția.
-Asemenea,domnule profesor Emerson.
Îmi zambeste și ii zâmbesc înapoi.
Îmi pun și eu centura apoi pornesc mașina și plecăm.
M-am hotărât să o duc la un restaurant italienesc, sunt mai mult ca sigur că o să-i placă,plus că e prima oara când merge într-un restaurant așa "rafinat", sa spun.
Tot drumul am tras cu ochiul la ea și de fiecare data o vedeam privind luminile ce împodobeau orașul.Era parca fascinata de ele.
Apreciază lucrurile simple,dar sunt pregătit să îi ofer lumea.
Uneori nu sunt sigur daca sunt demn de ea,dar incerc sa fac așa cum mi-a spus,o las pe ea să decidă dacă sunt sau nu bun pentru ea.