Ganduri pe hartie :>

"Oamenii tari nu fug în fața durerii,se adâncesc în ea, dar știu să o domine."

"Oamenii cu adevărat tari nu fug în fața durerii,ba chiar se adâncesc în ea, dar știu să o domine."

Lumea nu mai poate fi lume dacă nu există și puțină durere, fie ea cât de mică.
Spun eu că oamenii nu ar putea trăi cu adevărat dacă nu ar ști ce înseamnă puțină durere. Fie ea de natură sentimentală sau fizică.
Sunt sigură ca de când am fost mici până ce am crescut, cu toții am experimentat în cea mai mare parte, prima dată durerea fizică. Ca atunci când ne plimbăm cu rolele sau cu bicicleta și din neatenție cădem și ne lovim. Și încet încet începem să ne plângem de milă pentru ca ne-am lovit și apoi mergem la mama și la tata sau bunica și spunem ce am pățit. Iar ei în mod normal ne iau în brațe și ne consolează cum pot ei mai bine.
De când ne-am născut și până la vârsta adolescenței, în cea mai mare proporție avem parte de durerea fizică, decât de cea sentimentală. Dar și cea sentimentală își poate face simțită prezența destul de rapid dacă părinții noștri nu se înțeleg bine. Atunci ei bine începea durerea sentimentala dacă cei doi nu se înțeleg și fie ei se despart și copilul trebuie să aleagă între cei doi, fie nu se despart și înrăutățesc lucrurile stând împreună.
Unii oameni fac "cunoștință" cu durerea încă de la vârste fragede dacă părinții nu se înteleg. Dar alții fac cunoștință cu acest tip de durere fie atunci când se atașează ș încep să își facă prietenii care se dezleagă greu fie atunci când suferă din dragoste.
Atunci când îți faci prieteni este un pas important pentru că trebuie să știi cine îți sunt prieteni adevărați și cine nu. Pe cine știi sigur că poți conta și pe cine nu. Trebuie să știi la cine poți veni dupa ajutor și la cine nu. Sau la cine te poți duce după un sfat sau după o părere în legătură cu ceva.
Atunci când legi prietenii și ai aflat pe cine poți conta și pe cine nu totul crezi că devine mai ușor. Da, pentru moment când încă ai 10-13 ani și știi că există numai prietenii și atât. Dar peste câțiva ani crești și îți dai seama că nu există numai prietenii, există și relații de iubire, fie ele între un băiat și o fată, sau între două fete.
Atunci când crești și apar "cuplurile" în jurul tău începi să te întrebi cât de mult mai țin prietenii tăi la tine și cât de mult mai poți conta pe ei. Mai ales dacă ești fată și îți găsești o prietenă cea mai bună dar și o persoană căreia îi poți spune tot ce ai pe suflet. Atunci știi că are cine să te asculte și mai știi că ai pe cineva alături.
Dar dupa un timp te întrebi: dacă ea își va găsi pe cineva tu ce vei face ? Pentru ca normal că atunci când îți găsești pe cineva petreci mai mul timp cu persoana iubită decât cu prietenii tăi.
Dar atunci când devii prietenă cu iubitul/iubita prietenei tale/prietenului ( acum depinde de fiecare caz) atunci când devii prieten cu acea persoană te gândești că orice faci și spui să fie bine pentru a nu răni pe cel iubit.
Și aici din nou apare durerea sentimentală sau durerea inimii cum îmi place mie să o numesc.
Atunci când ești prieten/ă cu acea persoană trebuie să ai grijă la fiecare cuvânt și acțiune făcută. Pentru că, dacă o dai în bară prietenul/prietena ta se poate supăra rău pe tine și atunci să te cerți și cu ea. Aici ei bine, este cam complicat, deoarece dacă te cerți cu ambele persoane este riscul mai mare din două motive. Dacă te cerți cu iubitul/iubita prietenului/prietenei atunci normal că te cerți și cu cel mai bun prieten.
Dar dacă ajungi să te cerți și cu cel mai bun prieten devine nasol, pentru că el/ea se așteaptă de la tine ca să îl/o sprijini așa cum face si el/ea pentru tine. Și se prea poate ca atunci când vă certați să începe să îți arunce în față tot felul de lucruri gen: cum ai putut face asta? Sau: nu te-ai gândit înainte să vorbești ? ori: înainte să îi spui așa ceva trebuia să te gândești că este iubita mea! ..., aceste lucru îți pică cel mai prost.
Și în aceste momente faci cunoștință, dacă nu ai facut-o deja cu : durerea sentimentală.
Dar aici nu apar nu numai durerea ci și vina pentru că începi să te întrebi dacă tu ai fost de vină în totaliate pentru tot ce s-a întâmplat.
Precum spune și citatul ales de mine: "Oamenii cu adevărat tari nu fug în fața durerii,ba chiar se adâncesc în ea, dar știu să o domine."
Atunci când simți această durere degeaba fugi de ea, pentru că oricum ea tot va veni după tine.
Când simți această durere, ca un oricare artist fie el poet sau pictor începi "să te adâncești în ea" și să o simți. Iar dacă ai ajuns să o simți îndeajuns de mult atunci poate o poți "domina" și folosi în folosul tău. Ei bine dacă și acest lucru știi cum să îl faci evident.
În această viață de când ne naștem până când vom muri vom avea parte de o durere, fie în proporții mai mici sau mai mari.

...Nu am scris despre speranță deoarece acesta a fost sentimentul care și-a pus mai mult "amprenta" pe mine astăzi sau în ultimele zile.