Scrisori

Ajun de Crăciun

          M-am sculat târziu și am întârziat azi. Nu am avut deloc chef de muncă, așa că la ora 13:00 am plecat spre Zoe – că doar e ziua ei.

          Am avut plăcerea să-l întâlnesc acolo pe ,,scumpul ei nepot, Sandu'' care abia îi făcuse piața. După plecarea lui, am aflat că în zilele următoare își va scoate verigheta veche a noastră; se însoară iarăși.

          Păcat de el, dar mie atât de puțin îmi mai pasă!

          La 15:30 am ajuns acasă și iată, dublă bucurie! Am primit scrisorile tale și telefonul tău. După cum mi-ai spus ieri, nu mă așteptam să mă suni.

          Nu știu de ce ești atât de neliniștit  și totodată, îmi pare rău că nu ai încredere în mine. Îmi dau seama de lucrul acesta din fiecare cuvânt al scrisorilor tale și fiecare spusă ce-ți părăsește gura la telefon. Îmi pare și mai rău că tu, totuși, nu simți câtă nevoie am de tine, cât sunt de singură și că sunt... atât, dar atât de tristă.

         A venit Luci mai târziu, prietena mea, și am plecat la Maria ca să-mi mai umplu golul din suflet și din zi, deopotrivă. Am dat de Grigore și vai, ce mult seamănă cu mama mea în suferința lui! Cât de mult m-a răscolit întâlnirea neprevăzută cu el, ruga lui să nu plecăm repede, neputința și suferința sa, cum am mai spus. Același lucru cred că l-a simțit și Paulina care stătea la ei – la plecare, săraca mi-a zis că vrea să mai rămână multă vreme acolo, la ei, căci se simte sleită de puteri.

          De acolo, am plecat chiar la Luci acasă și ce seară minunată am petrecut la ei! Copiii sunt adorabil și mi-am dat seama: ce bine e să ai o familie cu copii mai mulți, soț și mamaie cu tine, pe deasupra.

          Când am ajuns acasă mi-a telefonat Paulina iarăși, de parcă nu abia ce o văzusem cu câteva ore înainte. A zis că marți, cel târziu, vrea s-o iau de acolo. Și, deși îmi pare rău pentru Grigore, mă bucur pentru mine pentru că asta înseamnă că mai stă la mine acasă pentru ceva timp. Ce păcat însă că nu a vrut să facem și Crăciunul împreună, s-a încăpățânat să plece la ceilalți. Măcar dacă Pau era cu mine, nu as mai fi resimțit tristețea aceasta cronică și singurătatea aprigă, mai cumplite încă, căci e seara Ajunului.

          Tu, dragul meu, însă nu-mi poți înțelege durerea singurătății. Dar cum poți s-o înțelegi dacă nu te-a înconjurat vreodată? Ea te apăsă, te apasă cumplit, te lasă fără suflu, ca un dop în capul pieptului. De ea ți-e frică și pe ea nu o poți suporta.

           Ei... Și acum să citesc ceva. Nu vreau să mă mai gândesc la nimic;

          nici măcar la tine.

Noapte bună...