EXCEPTRA ~ [H.S.]~

3. Dezamagire.

Mergeam pe stradă, neștiind unde să îl duc pe Harry. Prin oraș nu am chef sa stau ca o bezmetică... Și dacă îl duc acasă la mine? Adică.. Nu e nimeni nu?Și apoi îl trimit acasă. Așa fac.Schimb viteza și apăs accelerația. Vreau sa ajung mai repede. E stresant ca el sa stea atât de aproape de mine.

- Unde m-

E întrerupt de degetul meu ridicat în aer,plus o privire de "mai taci naibii din gura" așa că se lasă păgubaș oftând și așezându-se și mai bine pe scaunul lui. Totuși, în colturile gurii avea un mic zâmbet. E ciudat tipul.

Am ajuns în fața casei mele și am oprit motorul. Îi fac semn sa coboare și așa și face. Intram în curte, și apoi descui ușa deschizând-o și făcându-i semn să intre în living.

-De ce m-ai adus aici?

- Ca să nu te vadă nimeni.

- Cine să mă vadă mai exact?

- Contează?

- Bine.. Fie.. Dar să știi că aveam și eu mașina acolo...

- Și de ce nu au spus asta până acum?spun devenind nervoasă.

- Pentru că nu mai lăsat sa vorbesc.spune indiferent așezându-se pe canapea și făcându-se comod.

- Mda... Bună scuză... Ce căutați lângă mașina mea?

- Păi... Așteptam și eu un mulțumesc ceva..

- Pentru ce?

- Păi... Mașină...

- Tu l-ai trimis pe ăla?

- Da.... Ciudat faptul ca, a zis ca nu mai vine în viata lui aici. Ce i-ai făcut?

- Ei bine... Ce vrei? Nu știam cine este!

Oftez.

- Vrei ceva de băut?

- Un suc dacă ai.

- Bine. Așteaptă,vin imediat.spun și plec spre bucătărie.

Deschid frigiderul și rămân blocată. Era plin. Cumpărăturile pe care le făcusem atunci erau toate în frigider. Dar cum?

Apuc sticlă de suc, și i-au un pahar. Îl umplu și apoi ies din bucătărie.

- Uite-

Și rămân cu propoziția în aer. Nici urmă de Harry.

- Harry! Harry!

Nici un răspuns.. Poate pur și simplu a plecat. Ciudat.. Oricum nu avea ce face aici.

Ei bine cred că am să merg să fac niște teme apoi văd eu ce mai fac...

Pornesc pe scări și ajung la etajul meu intrând în cameră. Și din nou.. Rămân blocată. Era chiar aici. Lângă biroul meu. Cu un caiet în mână pe care îl studia încruntat și foarte atent. Mă dau mai spre stânga ca să pot observa la ce se uita. Era chiar la prima pagina pe care scria numele, clasa și materia... Ce o fi atât de neobișnuit?

Îmi dreg vocea, fața lui întorcându-se rapid spre mine.

- Ce e asta?spune nervos.

Okay.. Se mai schimbă rolurile la mânie...

- Asta ce?

Întinde caietul spre mine și arata cu degetul pe numele meu de familie...

- Ce-i cu el?

- E caietul tău?

- Da...

- Citește-ți numele.