O boala? Acest gand imi trezeste in mine amintiri mult prea chinuitoare, lacrimi adunandu-mi-se in colturile ochilor, lacrimi pline de durere si suferinta de care nimeni nu stie in afara de mine.
Imi inabus aceste ganduri, dar stiu ca nu pot la infinit sa fac asta. Cosmarurile ma pandesc din intuneric, iesind la iveala in momentele mele de slabiciune. Atunci cand dorm, cand eu nu sunt capabila sa constientizez ca este doar un cosmar, nu realitate.
Aceste vise stranii am inceput sa le am in urma cu vreo doua luni. Cosmaruri cum ca l-as putea pierde pe unul dintre cele mai dragi persoane mie, tatal meu. Pana si punerea pe foaie a acestui gand pripit si fara dovezi, ma face sa vars lacrimi amare.
De cand cu pierderea mamei unei colege din cauza unei boli crunte, eu am o multime de suspiciuni. Imi este frica. Frica de ce va urma, frica de pierderea tatalui sau mamei mele, pierderea bunicilor. Am devenit o fricoasa.
Ziua de maine daca era sa ma intrebe careva in urma cu vreo patru luni, imi inspira seninatate, bucurie. Insa acum tot ce-mi poate inspira ziua de maine este frica de a nu pierde pe cineva.
Am ajuns atat de jos cu psihicul in doar doua luni, incat nu imi vine a crede. Eu eram fata care abia astepta ziua de maine, iar acum groaza imi inlatura ratiunea. Gandurile imi sunt umbrite de frica si nu am altceva ce face. Decat sa tac si sa inghit in sec la fiecare gand de acest fel.
La sfarsitul zilei cosmarurile apar, iar suferinta silentioasa si dureroasa odata cu ea. Visez o multime de lucruri de care imi este frica si despre care nu as vrea sa le mai discut cu nimeni altcineva. Mai ales parintilor mei.
Momentul potrivit. Nu exista un asemenea moment. Sa imi explic visele in fata lor si sa ma uit in ochii lor in timp ce le spun ca am cosmaruri si ca imi este frica de ziua de maine nu este atat de usor precum pare. Sigur asta se va termina cu mine inecandu-ma in lacrimi si parintii mei privindu-ma ca pe o fata nebuna. Poate este si asta, totusi.
As prefera sa le pastrez in mine, in tacere si sa trec peste ele de una singura decat sa ii implic si pe parintii mei. Si-asa au destule pe cap, nu mai vreau sa le pun eu inca o problema pe de-asupra.
Tacerea cateodata este buna in felul ei.
---------------------
Stiu ca am finalizat cartea.. Dar am vazut aceasta compunere scrisa de mine de anul trecut (cel mai groaznic an al meu de pana acum) intr-o perioada mai.. dificila, cum s-ar spune si am zis sa o impartasesc cu voi.
CITEȘTI
My hidden feelings
RandomAceasta carte va contine diferite intamplari povestite de mine prin intermediul tristetii. Tristete, un singur cuvant pe mine ma poate face capabila sa imi exprim toate trairile pe care nu le pot exprima prin vorba, in scris. Desi am varsta pe care...
