My hidden feelings

Cărările vieţii

Un om de-a lungul acestui drum al vietii, foarte intortochiat, isi gaseste calea spre succes cu mult efort si multe incercari esuate. Eu insa, sunt la inceput si desi as vrea sa spun ca am inteles si am vazut toate pasajele ce duc spre succes, nu o voi face pentru ca inca mai am multe de invat si inca nu am vazut toate avantajele si dezavantajele acestei drumetii.

Drumul acesta te va aduce adeseori spre infundaturi, dandu-ti sansa de a te elibera de unul singur si a merge mai deprte sau de a fi tarat inapoi de putinul noroc ramas, luand-o de la capat si ajungand in acelasi punct, de nenumarate ori, fiind pironit pe veci in acelasi loc.

Se zice ca atunci cand viata iti da lamai, fa o limonada. Usor de zis greu de facut. In viata asta nu va fi niciodata usor! Daca lamaile sunt foarte acre, oricat de mult zahar ai pune, limonada aceea va ramane una esuata.

Aici limonada mea inseamna viata. Viata un simplu cuvant format din cinci litere la pachet cu multe alte batai de cap.

Eu nu zic acum ca viata este groaznica, fiindca nu este. Este minunata, daca stii din ce unghi trebuie sa o privesti. La fel ca oricare alt om din aceasta lume, trebuie sa iti dai seama ce fel de persoana este, dar asta numai dupa ce ajungi sa il cunosti.

"Nu judeca o carte dupa coperta!". Multi dintre oameni cred ca cunosc o persoana doar uitandu-se la anturajul, familia, imbracamintea acesteia. Dar nu, nu este adevarat. Poate ca acea persoana voarbeste cu unele persoane care par a fi dubioase, dar asta nu inseamna ca este la fel ca ele. Poate ca familia acesteia este in prag de faliment si nu au suficienti bani pentru a-i cumpara imbracaminte de firma si multe alte lucruri, dar asta nu inseamna ca este un om de pe strada sau ca nu are carte. Poate ca acea persoana se multumeste numai cu un zambet din inima de la parintii ei si un: "Totul va fi bine!" , iar aceasta este fericita. Poate nu ii trebuie haine de firma pentru a fi fericita, ci numai de iubire si de respect reciproc. Nu intotdeauna tinuta vestimentara defineste un om, pentru ca se poate ca un om sa fie imbracat numai in haine de firma si sufletul si mintea lui sa fie goale, asa cum si un om care nu isi permite prea multe lucruri si se imbraca cu niste haine luate de la Second Hand, sa fie premiant la scoala si nu numai sa aiba un suflet curat.

Insa poblema mea aici nu este despre viata in sine, ci in cei in care le-am acordat toata atentia mea de-a lungul anilor, dar totodata si celor care le-am incredintat toata increderea mea, mai precis persoanelor din jurul meu, prietenii mei. Acestia au rolul principal al tuturor batailor mele de cap.

"Nu renunta niciodata!"-Donald Trump

Ei bine, dupa toate junghiurile incasate de-a lungul anilor, in sfarsit pot sa declar cu mana pe inima ca m-am desteptat si intr-un final mi-am scos cutitu-mi bagat foarte adanc in inima si l-am aruncat cat de departe am vazut cu ochii. Desi am scapat de durerea iminenta din sufletul meu, nu pot sa zic ca aceasta va disparea pentru totdeauna, nu. Poate ca am scos cutitul, dar rana va ramane acolo pe veci; chiar daca se cicatrizeaza acest subiect va ramane mereu delicat pentru mine.

Candva am citit intr-o carte: "Una este sa iubesti pe cineva, alta este sa nu poti trai fara acel cineva" Abia astazi am realizat ceea ce tocmai spunea acest proverb. Eu mi-am iubit, intr-adevar, prietenii, pana cand am fost calcata in picioare de persoanele pe care eu chiar le...respectam.

In ultima vreme am inceput sa imi urasc zilele, zilele vietii mele fara de care eu nu mai existam si mergeam la scoala doar ca sa invat si ca trebuia. Dar nu ma gandisem niciodata: "Oare pot sa traiesc fara prietenii mei?" Eu chiar adoram sa ies in oras cu ei, sa ma distrez, sa interactionez cu ei, dar ceea ce eu nu imi dadusem seama era ca de fiecare data cand plecam de la vreo intalnire cu ei, plecam ranita, suparata. Si chestia care ma tot macina pana in ziua de azi era ca eu nu imi puteam imagina viata fara ei, credeam ca viata mea este mult mai colorata datorita lor. Sufeream. Acesta este cuvantul potrivit. Eu chiar sufeream cand ma gandeam ca aveam sa renunt la prietenia lor, construita in atatia ani, ca sa dau uitarii prin doar cateva cuvinte.

M-am tot gandit: "Merita sa ma distantez de familia mea, doar pentru asa-zisii mei prieteni, care si-asa ma faceau mai mult sa sufar decat sa fiu fericita?", iar raspunsul meu nu a intarziat sa apara.

Acum am decis. Trebuie sa trec peste asta, sa dau pagina si sa scriu un nou capitol al vietii mele.

Viata este prea scurta ca sa o irosesti suferind dupa cineva, care nu mai merita atentia ta!